Poeziile mele






Volumul "Orizont cenusiu"






Ultima scrisoare

Asta-I ultima scrisoare
Dintr-un lung sir de versuri amare
E ultimul strigat rasunator
Catre un suflet nepasator.

Ultimul cuvant rostit in zadar,
Inchis intr-un palat de clestar
Am scris si cel din urma regret
Intr-un vers plin de secret.

E ultima scrisoare ce ti-o dau in dar,
Ultima cupa de sentiment amar
Nu stiu ce sa mai scriu, nu gasesc sensul
Cand singura speranta e abisul.



Visul

Acelaşi vis ce se repetã în nopţile de toamnã rece,
Ce a venit în somnul meu şi nu mai vrea sã plece,
Acelaşi vis cu un oraş pustiu, spãlat de ploaie,
Aceeaşi atmosferã caldã, tãcutã şi greoaie.

Acelaşi vis. Sau e poate un coşmar?
Te caut pe strãzile gri, dar în zadar.
Te aştept la locul nostru temãtoare,
De data asta vei veni oare?

Dar tu nu vii. Nicicând nu ai venit, nicicând nu vei veni.
Mã întreb cu inima strânsã oare ce vei deveni.
Merg mai departe în cãutarea ta, sperând sã te gãsesc
Şi ajung la ofrumoasã casã cu aspect regesc.

Poarta înaltã, impunãtoare,
Ce strãlucea falnicã în soare,
Acum e încuiatã pentru mine,
Nu pot sã intru, sa ajung la tine.

Privesc şoseaua lungã ce duce spre alte zãri,
Ȋntrebându-mã dacã m-am pierdut în uitãri;
Aştept sã vãd un semn cã îţi aduci aminte
Dar în sufletul tãu împovãrat, amintirea asfinte.

Şi plec. Şi vreau sã mã trezesc.
Nu vreau sã-mi mai amintesc.
Speranţele ce noaptea au încolţit,
Sunt distruse dimineaţa de rãsãrit.



Lunã roşie

Lumina lunii pogoratã asupra noastrã,
Tãcutã, pãrtinitoare, mãiastrã,
Roşie luminã dinspre miazãnoapte
Domnea peste ale noastre secrete şoapte.

Vara ce-a trecut  îmi spuneai
Cã sunt raza din noapte ce o aşteptai.
Pot lupta cu norii cenuşii ce noaptea strãbat,
Ȋnsã cu o eclipsã, e mult prea complicat.

Luna roşie a venit şi a plecat,
Noaptea aceea s-a pierdut în neant.
Amintirea încã domneşte prin timp,
Dar se va pierde într-un îngheţat anotimp.

Lunã roşie, de ce ai plecat?
Priveşte în urma ta, câtã durere ai lãsat!
Razã de noapte, şterge cu puterea ta
Suferinţa din amintirea mea.

Şterge durerea, şterge trãdarea,
Ȋn urmã sã rãmânã doar uitarea.
Sã nu-mi mai doresc întoarcerea la ea,
Sã adorm ca cel din urmã demon în veşmânt de catifea.






Oraş pustiu


Am visat cã oraşul tãu e trist când plouã,
Am visat cã m-am plimbat pe strãzile presãrate cu rouã,
Am alergat pe aleile pustii, cãutându-te neîncetat,
In jurul meu, timpul a stagnat.

Am visat cã totul era trist şi pustiu, de ce?
Amintirile au fost şterse de ploaia crudã şi rece,
Sentimentele au fost duse departe de vânt,
A ramas în urmã un oraş fãrã suflu, fãrã cânt.


Niciun raspuns

In noaptea tacuta si grea
Prin ceata profunda si rea,
Niciun raspuns nu razbate,
Prin negura timpului nu strabate.

Poate s-a blocat undeva de drum,
Poate s-a transformat in scrum,
Poate vantul rece l-a intors inapoi,
Sau poate a obosit sa mai lupte pentru noi.

Tacere deplina; niciun raspuns.
Nicio soapta ce-n noapte s-a ascuns.
Doar norii ce ascund luna hain
Si noaptea o transforma in chin.



Drum de toamna

Pe drumuri pustiite de negura si fum,
Ascunse in uitare de norii ca de scrum,
Paseste solitar in drumul lui ascuns,
Un calator de-al brumii rece val patruns.

Piciorul calca frunzele ingalbenite,
Clipeste sa alunge lacrima ce-asfinte.
Privirea piezisa cauta drumul inapoi,
E singur pe un drum ce era pentru doi.

Mana rece, tremuranda, se strange in pumn,
Tanjeste dupa acel suflet nedemn,
In vantul ce suiera nemilos de aproape,
Spera sa auda un murmur de soapte.

In toamna rece si nemiloasa cauta cu indarjire,
Acea voce calda, plina de iubire.
Dar ea s-a stins, tradatoare flacara falsa,
Ce odata stralucea pe bolta albastra.

Pe drumuri pustiite de negura si fum,
Noapte apune la capat de drum.
Calatorul a ajuns la capat de drum,
A obosit sa lupte cu norii ca de scrum.


E vremea



E vremea sa privesti la soarele ce-asfinte,
E vremea sa graiesti, dar fara de cuvinte.
E vremea sa gasesti in orice vietate
Sufletul pierdut in murmure si soapte.

E vremea sa astepti o clipa de tacere,
E vremea sa stergi lacrima de durere,
E vremea sa-ti ridici privirea spre cerul plumburiu
Spulberand cu un suras orizontul cenusiu.

E vremea sa revii la ce conta odata,
E vremea sa-ti pastrezi inima curata.
E vremea sa te pierzi intr-un apus portocaliu,
A sosit clipa sa iesi din Universul tau pustiu.



Invata

Invata de la stele sa stralucesti in noapte,
Invata de la vant sa nu te pierzi in soapte.
Invata de la foc sa ramai cald ca jarul
Ce asteapta doar un suflu sa-i aprinda darul.

Invata de la stele ca desi noaptea-I neagra si grea
Poti lumina in intuneric cu forta din inima ta.
Invata de la vant sa fii usor  si cald in zilele de vara,
Pastrand puterea crivatului pentru noptile de iarna.
Invata de la foc sa arzi tot ce-i stricat si rau,
Dar sa nu uiti cum se aprinde flacara din sufletul tau.

Invata de la soare sa stapanesti  vazduhul,
Dar sa apui demn cand iti soseste  momentul.
Invata din natura ca fiinta este scurta,
Invata din cerestru ca viata-i  infinita.



E gol

Timpul ce trece in fuga nebuna,
Vuieste prin amintirea ce-o razbuna,
Dar e gol.

Locul in care stateai altadata,
A ofilit ca o petala uscata
Si e gol.

Aerul ce-l respir, rece si amar,
Imi vajaia cu furie, dar in zadar.
Pentru ca e gol.

Cerul senin, albastru si pal
Ca un obiect arhetipal,
E si el gol.

Locul pastrat special pentru tine,
Ce credeam ca mereu iti va apartine,
Acum e gol.

Drumul  ce-l faceam mereu cu sufletul tremurand,
De emotie ca te voi revedea in curand,
Acum e gol.

In parcul tacut, inca se mai afla banca noastra,
Domnind departarea ca o pasarea maiastra,
Dar ce pacat, caci locul nostru cald, plin de amor,
Acum e gol.

Durerea ce ardea vie in sufletul meu,
Ca o arma in mana unui zmeu,
A lasat in urma un loc gol.

Totul e un gol, desertic, uscat,
De parca nimic nu a existat.
Totul e sterp, lipsit de suflu si de sens
Si ma intreb: a fost real acest Univers?



Volumul "Umbre si furtuna"





Eu nu pot

Eu nu pot sa cred vorbe marete in pustiu,
Rostite intr-un apus portocaliu,
Eu nu pot sa lupt la nesfarsit
Cu ceva ce demult a pierit.

Eu nu pot sa rad cand sufletul meu plange,
Eu nu pot sa cred ca dragostea invinge,
Eu nu pot uita ce-a fost nimicitor,
Eu nu pot spera intr-un viitor uimitor.

Eu nu pot sa sa cred in continuare
Ca si pentru mine se va ivi o raza de soare.
Eu nu pot sa sper la ceva ireal,
Nu pot sa visez, cand traiesc in calvar.


Eu nu pot, nu vreau, nu am putere
Sa fac fata la atata durere.
Nu pot sa rad, nu-mi pot dori nimic
Cand din umbra ma privesc doi ochi de basilic.

Eu nu pot sa surad la vederea unui inger
Cand sufletul e mistuit de foc si fulger.
Eu nu pot sa pictez albastre petale,
Cand inima urla de neputinta si jale.

Nu pot sa ma mint ca totul va fi bine,
Cand Universul meu nu imi mai apartine.
Eu nu pot sa mai merg pe drumul meu,
Sau sa cred in existenta vreunui zeu.

Eu nu pot sa ma ridic din prapastia adanca,
Nu pot privi luna rasarind de sub o stanca,
Nu pot sa mai lupt, s-a terminat.
Nu pot privi acest final inlacrimat.





Ruga


Tãcutã,
Zbuciumatã,
Strãlucind în asfinţit,
Mereu de neclintit.

Ascunzi misterele  albastre
Ȋn valuri spumoase.
Sorbi raze de soare
Pe buzele pale.

Iubeşti tãcerea rece,
Ascunzi viclene farmece,
Te simt aproape, te vãd în zare,
Iubitã mare.

Zbuciumul meu te cheamã,
O chemare infamã
Din adâncuri negre, pustiite,
Pe buzele tale sorbite.

Tãcutã,
Zbuciumatã,
Ȋmi continui ruga mutã.
Iar strigãtul se pierde în zarea absolutã.




Picaturi de cerneala

Din albastre ceruri,
Dintr-al misterelor amoruri,
Se cerne in sclipiri de diamante
Un suflet sfasiat de soapte.

Mana sa gingasa pluteste incet
Peste acel magic si ingalbenit pergament.
Respira profund,simte durerea,
In ultimul ceas domneste tacerea.

O litera aurita,
O strofa poleita,
O poezie in dar
Imbracata in amar.

Din suflet acele simtiri,
Din minte acele iubiri,
Coboara pe foaia alba taine ascunse
De dor si de lacrimi patrunse.

Asculta tacerea si spune in vis
Ce nu poate rosti in abis.
Cu cheia ruginie incuie simtirea,
In urma lasand doar amintirea.

Paseste incet pe pamantul uscat,
Nu-si aminteste, dar nici n-a uitat
In urma sa, trezite din amorteala,
Curg picaturi de cerneala.



Tu nu vei mai fi


Tu nu vei mai fi prin viata-mi calauza,
Nu-mi vei mai ghida pasii intr-o lumina difuza,
Mirosul tau dulceag nu-l voi mai simti in parul meu,
Iar zambetele, petale apuse, vor asfinti in culori de curcubeu.

Tu nu vei mai fi acolo cand furtuni se starnesc,
Sa imi alini lacrima cu un zambet nepatat,
Nu vei mai putea cu un simplu “te iubesc”
Sa alungi demonii din sufletu-mi cutremurat.



Cimtir

Cimitirul regretelor gri,
Nestinsa dorinta de alinare,
Durere ce sufletu-mi umbri,
Imi suiera cantul in zare.

Cimitir al regretelor gri,
Mi-e atat de greu sa te privesc,
Cimitir al tremurului durerii,
As vrea sa pot sa te urasc!


Cimitirul a-ngropat iubirea noastra,
O ascunde cu maiestrie...
E sub pamantul gri, departe de zarea albastra
Si va ramane la infinit ascunsa-n amintire!

Clipe si umbre
Inchid ochii si ma pierd in intunecimea clipelor ce trec prea greu.
Ma lupt cu umbre nevazute, ma lupt cu propriul meu “eu’.
Ma lupt cu ura grea ce ma incatuseaza adeseori si ma zbat


Sa scap din propria-mi capcana, de destinul ce mi-a fost dat.
Ascult un glas ce se aude prea incet si un cuvant nerostit
Ascult tot ce ar fi trebuit sa aud si nu am auzit.
Plang pentru clipele in care am fost fericita fara sa stiu ce va urma,
Suspin pentru ceea ce nu a fost, rad pentru ce va fi,

Nimic nu ma va schimba, nimic nu ma va opri….
Inchid ochii si incerc sa readuc clipele ce au trecut in zbor,
Am obosit sa ma mai lupt, vreau sa aleg ce e usor..
Las ura sa ma incatuseze fara sa ma mai opun…
Este parte din mine si vreau ei sa ma supun.



Paradoxul urban


Ȋn gãlãgia urbanã,
Oameni pretudindeni. 
Tristeţea umanã
N-o vede nimeni.


Strigãtele mute
Rãsunã din oraş 
Durerile sunt multe,
Iar sufletul e laş.


Nu sperã, nu iubeşte,
Se lasã copleşit
De tristete
De teamã şi mit.


Teama e prea mare
Speranţa a murit. 
Nimeni curaj n-are 
Sã fie fericit...


Prefera sã sufere,
Ce oameni ciudaţi!
Suferã-n tãcere, 
Se lasa intimidati.


Nu sperã, nu viseazã,
Nu-şi mai doresc nimic.
Durerea e treazã,
Sufletul le este mic.


Dacã s-ar privi
Ar descoperi
Oglinditã în ochii celuilalt
Propria suferinţã de cobalt.

Cãci toţi suferã-n tãcere
Nimeni nu stie
Suferinţa celuilalt... 
Ce lucru ciudat!


Ȋn gãlãgia urbanã însã,
Nimeni nu-i curajos; 
Fiecare pe drumul sãu 
Merge privind in jos.

Comentarii

alexander a spus…
poezia Invata este o replica la cea a lui R. Kepling (celebra). Pacat, nu te iei in serios cu scrisul.

Postări populare de pe acest blog

Pãrându-mi rãu de adolescenţã

Private practice