Cum am reinventat noi alfabetul

Ieri dimineata eram la Romana, asteptam la semafor, cand vad un birou de traduceri care avea ca logo "cine a descifrat hieroglifele?" si mi-am amintit de o povestioara din adolescenta mea.


Aveam vreo 14 ani cred, sau poate 15, nu mai stiu exact. Eram cu vara'mea la tara si ne-am gandit ca ar fi foarte tare sa fumam si noi o tigare, doua. Zis si facut: ne cumparam un pachet, mergem sa ne plimbam pe la Arges, fumam. La intoarcere, intrebare: unde il ascundem, sa nu il gaseasca bunicile noastre?
Aveam niste vecini a caror casa de vacanta era langa noi, dar nu o intretineau, curtea era plina de balarii cat gardul. Iar in spatele bucatariei noastre, era o gaura in gard. O descoperisem eu in lungile investigatii prin curte si gradina. Asa ca mergem agale, cu alura copilului care face o boacana, ne strecuram pana dupa bucatarie, trecem prin gaura din gard si ajungem la vecini, care aveau un garaj in curte. Gasim un spatiu in acoperisul garajului si plasam pachetul de tigari acolo si gata!

Cand plecam pe undeva, il luam cu noi, cand ne intorceam, il puneam la loc in ascunzatoare. Si daca ar fi banuit ceva, bunicile noastre nu ar fi avut loc sa treaca prin gaura din gard, deci eram mai mult decat safe.
Asta pana intr-o seara, cand am venit tarziu acasa, aproape de 12 noaptea, iar S. s-a trezit ca ii e frica sa mearga sa ascunda pachetul. Am zis ca ma duc singura, sa imi tina de sase, dar nu m-a lasat sa ma duc, a bagat frica in mine, ca sunt broaste si serpi si cine mai stie ce in buruienile alea. Asa ca nu am mai ascuns pachetul acolo, l-am luat cu noi si l-am ascuns printre hainele noastre.
A doua zi, panica: nu mai gaseam pachetul. De cum am iesit in curte si m-a intrebat bunica-mea, zambit malefic "ati pierdut ceva?" am stiut ca am belit-o.
Si aici voiam sa ajung de fapt, dar m-am lalait prea mult cu introducerea.
In urma acestei intamplari, mie mi-a fost interzis sa mai fiu prietena cu S., iar ei i s-a interzis sa fie prietena cu mine. Mama mi-a interzis, pentru ca o gasea pe ea vinovata ca am fumat, ca ea a fost mereu mai zapacita, iar tatal lui S. ma gasea pe mine vinovata, ca sunt cu 2 ani mai mare.(Adevarul e ca eram amandoua vinovate in egala masura, iar eu eram la fel de exploziva ca si ea, doar ca imi era teama sa o arat). Fiecare parinte isi apara odrasla si o considera nevinovata pana la proba contrarie, asa cum mi se pare normal. In conditiile in care parintii nostri nu isi mai vorbeau de vreo 10 ani, le-a fost simplu sa ne desparta. (nota: s-au impacat anul trecut, la inmormantarea bunica-mii).
Dar noua nu ne convenea deloc situatia si eram hotarate sa fim in continuare prietene, chiar daca ai nostri ne-o interziceau categoric.
Dat fiind ca telefoane mobile nu aveam atunci, iar convorbirile pe fix erau supravegheate de parinti, am gasit o modalitate nebuneasca de a comunica: am reinventat alfabetul.

Astfel, fiecarei litere ii corespundea un semn. Unele semanau cu cele initiale, spre exemplu B era in B intors, A-ul era un triunghi, etc. Dar nu toate. Unele semne inventate nu aveau nici cea mai mica legatura cu literele. Ne-am facut un dictionar in doua exemplare, fiecare dintre noi avand cate unul, am gasit un loc in scara blocului unde ne puteam lasa biletelele (locuim in acelasi bloc) si am inceput sa ne trimitem mesaje.
Cum treceam prin scara, iesind afara sau intorcandu-ne acasa, verificam "cutia de scrisori" si daca gaseam ceva, o citeam, la inceput cu ajutorul dictionarului, raspundeam, si lasam raspunsul in locul secret. Si tot asa.
Daca vreti si o concluzie la aceasta povestioara, nimeni si nimic nu ne impiedica pe mine si pe S. sa fim prietene.
A tinut chestia asta cu alfabetul nostru cam o vara. Cand a inceput anul scolar ne era greu sa ne mai scriem si sa iesim de atatea ori din casa, pentru a verifica locul nostru secret, dar totodata ne era mai usor sa ne vedem, inainte sau dupa ore.
Si ce credeti ca am facut noi, ca doua fete inteligente, urmatoarea vara in care am mers la tara? Am rugat o prietena sa ne tina pachetul de tigari. :))

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pãrându-mi rãu de adolescenţã