Merita?



In lumea asta caineasca, toti se mananca intre ei fara exceptii. Si ce trebuie sa faci cand traiesti printre lupi? Exact, sa urli ca ei.

Sa iti ataci adversarul cand se intoarce cu spatele, sa ii dai in cap cand e vulnerabil, sa profiti de slabiciunea lui in propriul avantaj, sa traiesti dupa deviza "Scopul scuza mijloacele."

Societatea noastra e o epava, astfel incat cei mai josnici oameni si de cea mai proasta speta o conduc. Cei care ar trebui sa fie marginalizati, cei imorali, ii marginalizeaza pe cei care mai au inca principii etice.

Tot ce intra in categoria "jigodie" avanseaza rapid pe scara sociala, iar tot ceea ce tine de principii este dat uitarii.

Nu mai exista bunatate, exista doar slabiciune, nu mai vorbim despre oameni buni, ci doar despre oameni fraieri care pot fi exploatati.

Eu am fost tot timpul un om cu principii, chiar daca in unele circumstante s-a intamplat sa le incalc pe unele dintre ele, de cele mai multe ori am regretat dupa aceea. Eu am fost educata sa nu fiu jigodie.

Am crezut mereu in sinceritate, in arta de a face bine cuiva fara sa ceri nimic in schimb, in altruism, in iubire.

Si mi-am dat seama ca ajunsa in momentul de fata, nu prea mai am in ce sa cred, pentru ca ideile mele de viata sunt doar atat: niste idei. In lumea reala de aici si acum, ideile mele sunt expirate, iar eu am ajuns sa fiu unul din acei oameni care sunt izolati pentru ca sunt prea fraieri.

Nu am muscat pe nimeni de cur si nici nu am pupat pe nimeni, nu am facut cam niciunul dintre lucrurile josnice care sunt "la moda" acum.

Si ceilalti spun "dom'le', asta e prea fraiera pentru lumea asta, ca nu poate sa urle ca noi!"

Partea amuzanta e ca pot. Pot sa fiu ipocrita, pot sa pup multe cururi si apoi sa dau in cap, pot sa fiu mai a dracu' decat cel mai negru drac. Dar stau si ma intreb : "merita?".

Pe bune, merita sa fii o jigodie doar ca sa fii acceptat in clubul jigodiilor?

Sunt o persoana destul de razbunatoare, asta e pacatul meu, dar in cele mai multe cazuri ajung la concluzia ca o razbunare asa ca la carte imi consuma prea multa energie si nu merita.

Pentru ca mie imi pasa de mine. Egoist? Narcisic? Poate. Dar nu ati inteles. Mie imi pasa de sufletul meu.

Pentru ca "Eu nu sunt un corp care are suflet, ci un suflet care are o parte vizibila numita corp."(Paul Coelho)

Nu o sa va iau cu d-alea "o sa ajungeti in Iad", pentru ca nu sunt prea credincioasa.

"Aveam o intelege cu Dumnezeu: eu credeam in El, atata timp cat ma lasa sa dorm dumincile pana la pranz."(Academia Vampirilor)

Dar, filosofic asa: va spalati pe maini de multe ori pe zi, va faceti dus, va spalati parul, fiecarui om ii place sa fie curat. Dar cand v-ati gandit ultima data cat de curat va e sufletul?

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Proba 23. Tehnologia Philips, la picioarele tale

Imagine
Dicţionar de electrocasnice şi expresii sau Lucrurile fãrã de care nu pot trãi Filtru de cafea: acel obiect pe care îl vãd rar, pentru cã cel mai des îl utilizez cu ochii închişi de somn. Frigider : cuvânt ce provine din stomaticescul “mi-e foame” şi  este casa bunãtãţilor. Atunci când casa bunãtãţilor e goalã, şoarecii joacã pe masã. În acest caz şoarecele fiind livratorul de pizza. Aspirator : varianta scurtã a expresiei “mama, îmi faci şi mie curat în camera?” sursa Maşinã de spãlat : acel aparat de spãlat genţi, poşete şi pantofi. Probabil şi haine. sursa Oferteelectrocasnice :  veste bunã şi motiv pentru a achiziţiona un cuptor cu microunde şi un prãjitor de pâine. sursa  Robot de bucãtãrie : un robot care bucãtãreşte, nu? Nu? Grãtar : obiect des utilizat împreunã cu expresia ”de azi am intrat la regim!” sursa Fier de cãlcat : Obiect bun la casa omului, folosit pentru a întinde şi netezi haine. Uneori şi pã
Citiți mai multe

Proba 15. Cu sculele electrice potrivite, si tu poti fi un mester priceput!

Imagine
De când mã ştiu, am iubit natura. Unii îşi doresc vile, lux şi nşpe mii de plasme. Eu vreau o cabanã de lemn pe un deal, o grãdinã cu de toate şi mulţi copaci. Oamenii au uitat importanţa copacilor, eu nu. Fotografie din arhiva personala  În urmã cu aproape zece ani am plantat un stejar la ţarã şi eram atât de încântatã, de ziceai cã am luat Nobelul. Era o nuieluşã atât de fragilã, încât pãrea cã orice vânt îl poate rupe. Îi puneam apã şi vorbeam cu el: “sã te faci mare şi frumos, sã faci umbra în curte!”. Când eram mica, o ajutam pe bunica la treburi prin curte: dãdeam de mâncare la pui, sãpam florile cu sãpãliga, iar când se culegea via eram prima. O boabã mergea în coş, una în stomac. Când nu fãceam diverse treburi în curte, mã urcam în copaci, îmi juleam genunchii, înotam în Argeş, alergam, îmi juleam din nou  genunchii, dar eram tot timpul cu zâmbetul pe buze. Una dintre activitãţile mele preferate era sã merg desculţã pe pãmântul proaspât arat. Masaj la tãlpi mai
Citiți mai multe

Pãrându-mi rãu de adolescenţã

Imagine
Era o dung ă alb ă pe atunci r ă v ăş it ă în piezi ş dinspre arbori spre trotuare. Noi treceam alunecând pa ş ii no ş tri atingând clipele r ă t ă citoare. O, erai un om frumos, ş i sub ţ ire, foarte palid!… Printre ochii t ă i curgea un m ă nunchi de aripi albe, parc ă cineva pe sus cu o coas ă retezase din spinarea lui Iisus aripe melodioase… tu treceai mânjit pe aripi ş i cu pene ş i cu fulgi. Unde e ş ti tu cel de-atuncea unde fugi? Nichita Stãnescu- Pãrându-mi rãu de adolescen ţ ã Ȋ mi aduc aminte…Pe vremea aia, puteam alege sã fiu orice. Oricine. Mã complãceam ȋ n “nu ş tiu cine sunt, nu ş tiu ce vreau, nu ş tiu de ce trãiesc” pentru cã era o atitudine care mã atrãgea, atât, care ȋ mi sporea farmecul personal. Mã jucam cu toate chestiile dark, care pe ceilal ţ i ȋ i speriau de moarte. Eram mai liber ca acum. Acum nu pot fi decât eu. Deja mi-am desenat ni ş te coordonate, nu ş tiu dacã mai pot fi oricine mi-a ş propune.
Citiți mai multe