Suflet visator

Cobor în grabã treptele de marmurã albã ale castelului. -Mãria Ta! Știu cum vom alege peţitorul care te meritã! Killer Queen se relaxeazã în cada cu Jacuzzi. Nimeni, în afarã de mine, sfãtuitorul sãu, nu are voie sã o deranjeze în aceste momente. -Cum vei afla care dintre ei este demn de o reginã? mã întreabã, stând încã cu ochii închişi, în cadã. -Ȋl vom trece prin trei probe de foc. Peţitorul ideal trebuie sã aibã un strop de sãlbãticie, ca fructele de pãdure, sã fie pãtimaş, ca Celosia şi dulce ca esenţa de praline. Regina deschide ochii. -Mmm, da, aşa ar trebui sã fie. Cum o sã îţi dai seama cã are aceste calitãţi? Mã gândisem deja la asta, desigur. -Facem un concurs. Ȋi trimitem în pãdure pentru o zi şi le spunem sã se întoarcã doar seara, cu un cadou potrivit pentru Mãria ta. Cel care nu cedeazã, va scoate la ivealã puterea şi sãlbãticia dinãuntrul sãu. -Probabil mulţi nu vor ceda, dar asta demonstreazã doar o parte din abilitãţi. -Da,...

Unii oameni chiar au talent, frate! Tocmai am cumparat un tratament de ingrijire a tenului in 4 pasi, cand eu nu am nevie de asa ceva! Era atat de entuziasmata tipa aia cand a zis ca pentru mine numai, pentru mine (si pentru oricine mai pune botu, desigur) tratamentul costa 60 de lei in loc de 100, ca n-am vrut sa o dezamagesc. Si am mai primit si o lotiune de corp cadou, cand eu tocmai ce imi luasem ieri o lotiune. Unii oameni chiar au talent sa te faca din vorbe! Incredibil! Si apropos de "pentru tine, numai pentru tine", am primit mai demult un mail de genul "doar tie ti se ofera nu stiu ce, pentru ca ai mot in frunte!", si cand ma uit, tipa trimisese acelasi mail la vreo 20 de persoane, fara sa ascunda chestia asta. Si, revenind: cine vrea sa cumpere un tratament de ingrijire a tenului pentru modica suma de 70 de lei? (tre' sa imi scot si eu ceva din asta, nu?). Este o oferta uimitoare, blablabla, ce o mai nfi zis ea pe acolo.

Chiar as vrea sa stiu: cand nu iti mai e dor de o persoana care nu mai e? Pentru ca astept momentul ala. Deja incep sa fiu frustrata pentru ca am, tam-nesam, momente de tristete, momente in care imi amintesc de bunica. Necerute, nechemate, ele vin asa, imi aduc un dor imens, si nu vor sa mai plece. Spuneti-mi si mie, va rog: cand n-o sa-mi mai fie dor?

Ȋmi amintesc şi acum cu drag de vacanţele petrecute alãturi de verişoarele mele la ţarã. Vara alergam cãt era ziua de lungã, ne urcam în copaci şi înotam în rãu. Iarna ne jucam în zãpadã, apoi intram în casã îngheţate şi ne certam pe locul cel mai apropiat de sobã. Bunica fãcea pâine şi o bãga dupã sobã ca sã creascã, iar noi ne duceam tiptil şi ridicam prosopul care acoperea copaia, sã vedem cât a crescut. Nu auzise bunica atunci de cuptoare încorporabile sau de hotã. Mirosul de pâine se rãspândea în toatã casa, iar cuptorul din sobã era destinat coacerii. Când ne prindea cã am ridicat prosopul sã vedem aluatul de pâine, bunica punea mâna pe arac şi începea sã ne alerge. Nu cã ar fi dat vreodatã în noi, era doar un teatru, iar noi ne amuzam foarte tare. Cel mai important eveniment din an era pentru noi colindatul. Acolo, în satul natal al bunicilor noştri, se colindã la miezul nopţii. Nici nu puteam fi mai fericiţi: aveam voie sã stãm pânã târziu, era o aventurã...

Duminica am realizat ca am ramas in urma rau cu probele de la SuperBlog, asa ca le-am facut pe fuga si cam fara chef, ceea ce sigur se va vedea cand apar notele. Multi concurenti au spus ca drama lor e termenul limita. Eu nu am depasit niciodata termenul limita, nici la SuperBlog, nici la orice altceva, in viata mea, daca stau bine sa ma gandesc. Nici duminica nu depasisem termenul, mai aveam doua zile, dar mie mi se parea ca e asa tarziu... Dupa ce le-am scris, mi-am pus cumva in cap ca urmatoarea proba o sa fie super tare si o sa am inspiratie sa o scriu instantaneu. Sincer, in afara de cea de la Nemira, nu pot sa spun ca mi-a placut prea mult vreo proba. Ok, si m-am tot gandit ce proba misto o sa fie urmatoarea si ce o sa mai scriu eu la ea. A aparut astazi. Nu mi s-a parut fantastica. De fapt, habar nu aveam ce sa scriu. Si in timp ce voiam sa intreb organizatorii ce fac daca nu am avut in viata mea cosuri, mi-a venit ideea. Am deschis un word si am scris. Cuvintele...

Ș tiu cã cel puţin zece femei mã vor blestema pentru ceea ce urmeazã sã spun, dar e adevãrul: nu am avut în viaţa mea coşuri. Mai am din an în paşte cãte un punct roşu ce seamãnã vag cu un coş, dar abia se observã şi trece în maxim douã zile. Ȋ n schimb, pot spune cã am trecut printr-un moment tragic-comic din cauza coşurilor altcuiva. Ȋ mplineam 20 de ani, mi s-a pãrut mie cã e o cifrã importantã, pentru cã schimb prefixul, aşa cã am decis cã trebuie sã marchez evenimentul cu o petrecere monstru. Am rezervat mese în clubul meu preferat, am chemat o mulţime de oameni şi m-am pregãtit cum am ştiut mai bine. Cu o jumãtate de orã înainte de plecare, mã sunã S. -Eu nu pot sã vin. Era sã îmi scot ochiul cu creionul dermatograf cu care îmi trasam conturul. -Cum adicã, nu poţi? E o glumã, nu? Spune-mi cã e o glumã. -Nu glumesc. Mi-a ieşit un coş uriaş fix între ochi. -Un coş e motivul pentru care nu vii tu la ziua mea? Te omor. -E groaznic, zici cã e V...

Pentru proba sposorizata de  Reeija , voi posta cateva fragmente din romanul meu "Ma sinucid maine". Romanul este inca nepublicat, (sper ca) este doar o chestiune de timp pana va vedea tiparul. “Privind la librãrie, îmi amintesc de cum am fost cu Ana sã îmi iau o carte, în clasa a zecea. Ea se plimba printre rafturi, deschidea cãrţi la nimerealã şi citea cu voce tare un pasaj de pe la mijloc. Aşa alegea cãrţile: dacã îi plãcea ce a citit, cumpãra cartea. A nimerit un roman erotic şi a început sã citeascã o scenã de sex descrisã cu multe amãnunte. Râdeam şi acompaniam descrierea cu gemete, pânã a venit vânzãtoarea şi ne-a dat afarã. Ana insista cã vrea sã cumpere cartea, cã i-a plãcut. -Acum înţeleg la ce se referã oamenii când zic despre o carte “n-am putut s-o las din mânã”, a zis Ana, în timp ce fugeam de paznicul care alerga în doru’ lenii dupã noi.” “Ȋntr-o zi, stãteam cu Elena, vecina şi amica ei la care dormeam eu, în faţa unei cabane care pãrea abandonat...