Suflet visator

De fiecare data când o amică sau o prietena mă supără, mă gândesc: M.  nu ar fi făcut asta. Ea nu ar fi refuzat să mă ajute, ba chiar și-au fi oferit ajutorul înainte să îl cer eu. Ea nu m-ar fi rănit, ea nu m-ar fi dezamăgit. Ea nu ar fi făcut asta. Dar a făcut altele, mai nasoale, din păcate. Și acum trebuie să învăț să trăiesc fără ea.

As vrea sa traiesc pentru totdeauna, Sa cunosc toti oamenii si sa ma minunez De frumusetea lor. As vrea sa opresc timpul in loc, Sa citesc toate cartile din lume Si sa traiesc un milion de vieti intr-una. As vrea sa zbor pe deasupra norilor, Sa cunosc ingerii tineri ce privesc spre pamant Veghindu-i pe cei dragi. As vrea sa am o mie de vieti Si in fiecare viata sa fac o mie de persoane Fericite. Dar niciodata, niciodata nu as vrea Sa schimb trecutul meu. Pentru ca greselile de ieri M-au facut sa devin omul de azi.

Am ajuns pe la finalul sezonului 5 din Dexter. L-am plăcut din primele  episoade, pe el, personajul Dexter. Și am fost sigură ca nu este un monstru, așa cum se considera. L-am învinovățit pe tatăl sau, pentru ca în loc să îl ajute să lupte ca demonii, în loc să îl ducă la un psiholog, i-a pus etichetă de monstru. L-a iubit, negreșit, dar nu a procedat corect. I-am ținut pumnii lui Dex, să nu fie prins, am plâns pentru el când a trecut prin situații grele, l-am înțeles. De ce? De ce am empatizat atât de puternic cu un personaj care este criminal în serie? Din același motiv pentru care îmi iau suturi în cur în mod repetat: vreau să văd ce e mai bun în oameni. Și vreau să cred ca nu sunt singura.

Dezamagirea te pocneste uneori cand ti-e lumea mai draga. Si, mama, ce mana grea are! Ma simt ca la 15 ani, cand investeam totul intr-o prietenie, apoi eram distrusa cand se sfarsea. Dar nu e vorba numai de sfarsit. E vorba de faptul ca iti pui increderea in niste oameni, ai sentimente pentru ei, iar ei isi bat joc. Si afli ca i-ai investit cu niste calitati pe care nu le-au avut niciodata. Pacat. -Esti suparata? -Nu. -Hai ma, ca esti suparata. -Nu sunt suparata. Sunt ranita, am spus dupa ce a iesit din incapere. E o diferenta. Doare mai tare. ...so imagine my disappointment when I wake up (...) and discover that you are no more than… ordinary! What happened to you?! – Ellis Grey, Grey’s Anatomy Si, Jenna, inca imi mai vine sa plang cand ascult melodia asta:

Eu si E. mancam o ciocolata dubioasa. Si cum nu suntem sigure ca vom prinde ziua de maine, vrem sa scriem un scurt epitaf, just in case. Ramona: Vreau sa transmit familiei ca o iubesc (in cea mai mare parte a timpului), vreau sa ii donez laptopul lui E., in cazul in care va supravietui, ii voi dona toate cartile lui Miku, cremele si fardurile lui M. si rafturile din camera lui S. Si sper ca in memoria mea, cineva sa publice una dintre cartile scrise de mine. E: Ea a zis ca nu transmite ninic familiei, pentru ca au mancat toti din ciocolata si se vor intalni in Rai, iar in rest, e prea euforica pentru ca va primi laptopul de la mine ca sa mai transmita ceva cuiva.

...Si pun pariu ca ti-ai dorit candva Ceva ce n-ai putut avea Si te intrebai cum oare Doar altii pot sa zboare S-ajunga eï la steaua ta. 

Multi nu inteleg de ce ne atasam de lucruri, dar majoritatea oamenilor, chiar daca nu recunosc, nutresc sentimente fata de obiecte si locuri. De faptm, noi nu iubim atat obiectele, cat amintirea a ceea ce semnifica ele. Nu nutresc vreun un fel de sentiment pentru termometrul de camera de la bunica-mea, dar imi place, intr-un fel masochist poate, sa imi amintesc de ea, de mancarurile pe care i le duceam sa le guste, de lucrurile pe care le-am invatat de la ea si de milioanele de momente in care m-a enervat. Daca dorm cu o jucarie de-a lu' nepota'miu langa mine, nu inseamna ca am o brusca pasiune pentru reptile, dragoni si masinute, ci ca imi e dor de momentele in care dormea cu mine. Locurile si obiectele sunt ancorele de care ne agatam pentru a ne aminti momente. Nu neaparat momente frumoase, dar momente care conteaza. Ma uit in jur: sertare goale, milioane de cutii cu dosare, aparatura si alte chestii.Visele si munca a mai multi oameni au incaput in cateva cutii. Am inva...

#Noaptea iubirilor interzise. Iar sunt drama queen. :)) Imi amintesc de o discutie purtata cu M.: Ea: Nu inteleg de ce ti-e frica. Eu: Dar nu mi-e frica, e...complicat. Ea: Ba da, ti-e frica. Eu: Mda, bine, poate ai dreptate. Pana la urma, singura iubire interzisa e aia pe care ti-o interzici tu. #Am avut o revelatie: Nu trebuie sa "fac frumos" pentru nimeni.Nu te plac, nu sunt obligata sa te bag in seama. End of story. Pam-pam! Si nu, nu sunt o fetita razgaiata, sunt o persoana care isi apara integritatea psihica si tine la starea ei de bine. Pai, de ce sa ma enervez, cand pot sa nu ma enervez? #3 luni si 5 zile. Se pare ca atat dureaza sa uiti o prietenie de 10 ani. Sau cel putin, in conditiile date. Tot raul spre bine! #Doamne, cata dreptate avea S. cand spunea: "Daca e un secret, de ce as vrea sa il aflu?". Ce sa fac eu cu un secret pe care nu ar trebui sa il stiu, nu as avea de unde sa il aflu si nu am cui sa il spun? Uite, astea sunt momentele in ...

...de biroul asta prea negru, de zgomotul infernal de pe Magheru, de noptile dormite iepureste, de colege...nu, mint, de o singura colega imi va fi dor si sigur cu ea voi tine legatura. Nici de telefonul care suna de cinci ori pe noapte nu imi va fi dor. Dar totusi a fost ca o a doua casa pentru mine. Si in ciuda tuturor rahaturilor care s-au intamplat, imi va fi tare dor...

"Nu stiu ce cacat sa iti mai zic!" Asta mi-a scris pe facebook S. in seara asta, in stilul ei total sincer. Si am inteles ce a vrut sa zica, pentru ca era vorba de un subiect mega-disputat caruia nu ii gasesc nicio solutie de ani de zile. Si nu m-am suparat pe ea, pentru ca si eu sunt ceva de genul "Nu stiu ce cacat sa mai fac!". Dar cand am citit ce mi-a scris, primul meu gand a fost: "M. ar fi stiut! Ea ar fi stiut exact ce sa imi spuna ca sa ma faca sa ma simt mai bine, asta dupa ce m-ar fi ascultat cu aceeasi rabdare, vorbind despre acelasi subiect despre care vorbesc de ani de zile." Ea ar fi stiut sa imi sterga lacrimile, chiar daca e la zeci de kilometri distanta. Si primul meu gand a fost sa o sun. Un gand total egoist, in ciuda a ceea ce a facut ea. Pentru ca as fi sunat-o pentru ca am nevoie de ea, chiar daca eu nu am fost acolo cand a avut nevoie de mine. Si inca ma gandesc serios sa trec peste tot ce a facut, nu pentru ca simt cu adevarat c...

Maria imi zice sa scriu ceva pe blog, si nu e singura. Am o gramada de idei, de obicei in timp ce merg cu autobuzul spre munca, dar imi e lene sa le scriu pe telefon, iar pana seara uit ca le-am avut. Mi-am amintit o intamplare de pe vremea cand lucram la V., si ma gandeam sa o impartasesc cu voi: O sun pe o doamna care pusese un anunt cum ca vinde o casa. Ii prezint pe scurt ofertele de publicitate si imi zice: "dar stitit ca e vanzare cu.." si aici imi zice un termen pe care nu l-am retinut. Zic "in baza de date nu apare acest lucru, dar imi puteti spune ce inseamna mai exact?". "A, pai inseamna ca eu vand casa mamei mele, dar cel care va cumpara poate intra in posesia casei abia dupa ce mama moare, ca acum locuieste ea in casa", zice tipa cu nonsalanta. Agentul de vanzari din mine a incercat sa ii aduca argumente cum ca ar i-ar putea fi de folos serviciile noastre chiar si in aceste conditii, dar cu detasarea omului scarbit. Nu a vrut. Nu i-am pro...

De cand ma stiu, mi-am dorit o sora. Mi-o imaginam ca pe o persoana foarte asemanatoare mie, cu care sa impart totul, de la dulciuri si jucarii in copilarie, de la haine si farduri, pana la experiente foarte personale. O Persoana care ma intelege si ma accepta neconditionat, care este mereu acolo pentru mine, o persoana care ma intregeste. Asta e unul dintre motivele pentru care caut sa leg prietenii foarte stranse, in care sunt implicanta total, in care daruiesc tot ce tine de mine, ma daruiesc pe mine neconditionat. De cand M. locuieste la mine, mai exact in camera mea, in patul meu, in sifonierul meu, in comoda mea, ma incolteste un gand: bine ca nu am o sora! O sora ar insemna cu 50% mai putin loc in care sa imi pun hainele si fardurile si cartile si toate lucrurile mele, mai putin loc in care sa exist. Si de doua ori mai multa dezordine in camera.  Daca exista o persoana mai imprastiata si mai dezordonata decat mine, ea este M. Ca doar suntem surori, nu? De suferinta...

Haideti sa fim naturali! Zic eu, acoperita de un strat bun de machiaj. Puteti spune ca sunt ipocrita. In opinia mea, machiajul e o forma de exprimare, o arta, mai mult decat o incercare de a acoperi cine sunt. Cel putin la mine. Prin "naturali", ma refeream la naturaletea comportamentului, dar tot puteti spune ca sunt ipocrita. Am impresia ca ne facem prea multe planuri. Noi, nu voi. Noi, cu mine in frunte. De ce trebuie sa ne gandim dinainte si eventual sa mai cerem si niste sfaturi in legatura cu ce vom vorbi noi cu X la intalnirea de diseara? Daca e chimie intre mine si X, conversatia va veni de la sine. Si va fi placuta, usoara. Daca vor fi momente penibile, in care niciunul nu vorbeste, inseamna ca s-ar putea sa nu ne potrivim. A nu se confunda cu momentele placute de tacere. Exemplu: admiram impreuna un tablou/asfintitul. Sau digeram o conversatie abia incheiata. Sau pur si simplu ne bucuram unul de prezenta celuilalt in liniste. Articolul asta e oarecum legat de ...

# "tu bag-o in gura si o sa stii atunci ce sa faci cu ea". Oricat de incredibil ar suna, vorbeam despre ata dentara. # de fiecare data cand imi curat dintii cu ata dentara, imi amintesc de S., cum mesteca ata in tramvai ca sa nu o miroasa taica'su' a tigari. # e chiar atat de rau ca flirtez cu doi tipi, cu toate ca nu imi place niciunul, doar ca sa vad daca farmecele mele au efect? # cel mai tare chef. La multi ani, V! #iubesc, iubesc, iubesc. Pe mine, prietenii, natura, pe Happy, cafeaua de dimineata, mersul pe jos, aerul rece (chiar si ala de Bucuresti) # citesc "Fluturi" de Irina Binder. Cartea e frumoasa, povestea e...ce-as mai bate-o pe fata aia! E prea fraiera. # am fost cu S. la filmul "Academia vampirilor". E dragut. E Dimitri :X:X:X. # o sa imi public cartea, baaa! Nu ma intrebati cand, stiu doar ca o voi face. Cum stiu? Pai mi-am pus asta in cap, deci o sa-mi iasa. # m-am schimbat in ultimele 2 saptamani cat nu m-am schimb...

Ma invartesc intr-un nenorocit de cerc vicios: mai intai este indiferenta prefacuta, apoi speranta, dupa aceea o speranta mai mare, dupa aia vine certitudinea, apoi lovitura. Dupa lovitura urmeaza multa, multa durere si certitudinea ca nu voi mai face asta. Si apoi o iau de la capat. Am nevoie sa ma departez de rahatul asta, o departare geografica sau emotionala, nu conteaza, orice numai sa ies din cerc. Ma intreba M. acum ceva timp: "De ce iti e atat de frica sa faci ceea ce iti doresti?". "Pai", i-am zis, tu nu intelegi...". Ba intelege. Mi-e frica, la naiba! Si m-am saturat! Cand am devenit eu genul ala de persoana? Nici macar nu stiu exact ce gen, dar nu e ok. Pentru prima data, nu sunt de acord cu ce zicea Paler. De fapt, sunt chiar furioasa ca a zis asta: "Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu, nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul." Daca cineva nu te iubeste cum ar vrea tu, ar trebui macar sa te iubeasca as...

Chiar as vrea sa stiu: cand nu iti mai e dor de o persoana care nu mai e? Pentru ca astept momentul ala. Deja incep sa fiu frustrata pentru ca am, tam-nesam, momente de tristete, momente in care imi amintesc de bunica. Necerute, nechemate, ele vin asa, imi aduc un dor imens, si nu vor sa mai plece. Spuneti-mi si mie, va rog: cand n-o sa-mi mai fie dor?

Nu stiu exact cum, am ajuns sa ma gandesc la perioada in care citeam "Ion", unul dintre putinele romane obligatorii in liceu care chiar mi-a placut. Era iarna si eram la tara cu bunica'mea, zapada era pana la genunchi, lemnele trosneau in soba, iar eu stateam in pat, incaltata cu sosete de lana facute de bunica (ce calduroase erau), cu picioarele pe soba si cu cartea in mana. Si asa am ajuns sa ma gandesc de fapt la cum se poate stinge un om langa tine si tu sa nu iti dai seama. In urma cu 7 ani, cand citeam eu "Ion", bunica'mea inca mai putea sa taie lemne, sa le care, sa dea la zapada, sa mearga prin frig. Cand au inceput sa se schimbe lucrurile? Nu stiu exact. Imi amintesc cum, ceva ani mai tarziu, ii auzeam pasii pe hol, venind spre bucatarie. Cand pasii ei au inceput sa rasune din ce in ce mai incet pe gresie, apoi sa se auda ca un tarsait? Nu stiu. Treptat, a inceput sa vina tot mai rar in bucatarie, pana cand nu a mai venit deloc, trebui...

Articol inspirat de aici. (Leonard Ancuta- Am 38 de ani si sunt poet) Am 25 de ani si nu sunt nimic. Nu sunt licentiata in Psihologie pentru ca nu mi-am dat licenta, nu sunt scriitoare, pentru ca nu m-a publicat nimeni, nu sunt terapeut, ca n-am facut formarea. "Ce stii cel mai bine sa faci?" ma intreaba la interviu. "Sa sterg copiii de cacat la cur." "Si cum traiesti din jobul asta?" "Minunat. Imi cumpara mama tigari, n-am bani sa merg la film sau la piscina. La mare? Glumesti. E doar un vis frumos. Partea proasta e ca in curand s-au putea chiar sa mor de foame. Hei, partea buna e ca o sa dau jos alea 10 kg pe care le-am pus mancand din cauza stresului." Nu pot sa ma angajez ca educatoare pentru ca nu stiu engleza sau germana la nivel avansat.(futu-va in gura de nemti!). Ca bona, sunt prea tanara, majoritatea cauta femei in varsta, iar cei care cauta persoane tinere, cer poza obligatoriu in CV, sa vada si ei ce o sa futa. Am 25 de an...

Nu poti spune: nu am prieteni, dar am bani. Sau: nu am prieteni, dar am o familie. Familia e importanta, dar prietenii au propriul lor loc in viata ta, loc care nu poate fi umplut cu altceva. E ca si cum ai spune "iau pastile de stomac pentru ca ma doare capul". Nu merge. Prietenii nu pot fi inlocuiti...decat cu alti prieteni. Am constatat de foarte mult timp chestia asta. E cam naiv sa crezi ca nu poti inlocui un prieten, asa cum e naiv sa crezi ca daca ai iubit odata pe cineva, nu o sa mai poti iubi din nou.  Te poti lipsi de prieteni, pentru ca pot fi inocuiti cu altii? NU. Pretuieste-i si bucura-te de fiecare clipa alaturi de ei, pentru ca e posibil sa nu mai poti trai acele clipe decat in amintiri. Fa orice pentru a-ti pastra prietenii, pentru ca ei merita sa faci orice. Dar uneori se intampla ca prieteniile sa se dezbine, iar prietenii sa plece, indiferent ce incerci tu sa faci. Am mai citat odata versurile astea, tot intr-un articol despre prietenie: ...

Nu imi e rusine de ceea ce sunt. Nu imi e rusine de ceea ce gandesc si scriu. Nu am de ce sa ma ascund. Blogul asta e coltisorul meu linistit, locul unde ma retrag pentru a cugeta sau pentru a impartasi idei si opinii. Daca as vrea sa imi pot selecta cititorii? Categoric. Daca merita sa il inchid, doar pentru ca unora nu le convine ce scriu? In niciun caz. Nu imi e teama sa ma dezvalui asa cum sunt: uneori rea, uneori egocentrica, uneori sarcastica, uneori deprimata. Poate de multe ori exagerez, poate de multe ori ma victimizez. E felul meu de a functiona, e felul meu de a depasi momentele grele si a merge mai departe. Eu imi cunosc toate laturile, si pe cele mai intunecate. Felul meu de a scrie nu e accesibil tuturor, pentru ca nu multi sunt capabili sa citeasca printre randuri si sa priveasca in profunzime. Fiecare intelege ce poate si ce vrea. E problema lui, nu a mea. Eu ma accept asa cum sunt si asta e cel mai important lucru. Restul...conteaza mai putin. Mda, ...