Suflet visator

"Nu stiu ce cacat sa iti mai zic!" Asta mi-a scris pe facebook S. in seara asta, in stilul ei total sincer. Si am inteles ce a vrut sa zica, pentru ca era vorba de un subiect mega-disputat caruia nu ii gasesc nicio solutie de ani de zile. Si nu m-am suparat pe ea, pentru ca si eu sunt ceva de genul "Nu stiu ce cacat sa mai fac!". Dar cand am citit ce mi-a scris, primul meu gand a fost: "M. ar fi stiut! Ea ar fi stiut exact ce sa imi spuna ca sa ma faca sa ma simt mai bine, asta dupa ce m-ar fi ascultat cu aceeasi rabdare, vorbind despre acelasi subiect despre care vorbesc de ani de zile." Ea ar fi stiut sa imi sterga lacrimile, chiar daca e la zeci de kilometri distanta. Si primul meu gand a fost sa o sun. Un gand total egoist, in ciuda a ceea ce a facut ea. Pentru ca as fi sunat-o pentru ca am nevoie de ea, chiar daca eu nu am fost acolo cand a avut nevoie de mine. Si inca ma gandesc serios sa trec peste tot ce a facut, nu pentru ca simt cu adevarat c

Ete ce ma facu pe mine sa plang in seara asta: Un porumbel cazut-a, din zbor, pe-o stanca-n mare, Si-i mic de tot saracul, de-abia a prins sa zboare!... Vin valuri mari si-n stanca se lovesc si lui i-e frica Si trist isi ascunde capul, si-aripile-si ridica Cand stropii sariti din valuri pe pene-i cad si-l uda, Dar piuitul jalnic nu-i nimeni sa-l auda!... Ci iata-o porumbita ca-n zbor zorit soseste: E mama lui ce-l cata, plangand, de cand lipseste. Si-i langa el acuma si-l ciuguleste dulce Sa-i treaca spaima si-apoi sa mearga sa si-l culce. Si-ncet spre cuib acum zbura-vor impreuna- Sa-l incalzeasca mama, sa adoarma- Noapte buna!... Elena Farago Bie ca n-am citit "El Zorab", ca inundam naibii biroul... 

  In birou este liniste, iar eu ascult zgomotul facut de masinile de pe Magheru. E un zgomot neplacut. Bazaitul de albine armonios, are...ceva. Viata. Zgomotul asta e haotic, deranjant. Ai zice ca masinile sunt pline de furie si temperamentale. Ai zice ca se cearta, fiecare mergand intr-o directie, nestiind incotro s-o apuce exact. Ca gandurile mele. Si simt ca ma sufoca, nu le mai suport zgomotul suparat, care transmite la fiecare doua secunde ganduri contradictorii. Stai. Nu, misca-te, ce naiba! Unde te duci atat de hotarata? Nu vezi ca gresesti? Du-te, du-te, nu conteaza ce ai in fata! Doar nu vrei sa ajungi conservatoare... Si as vrea sa apas butonul de la telecomanda si sa inceteze. Sa inchid ochii, sa vad intunericul, sa ma relaxez. Si cand aproape reusesc sa ma linistesc, parca cineva imi sopteste la ureche, facandu-ma sa tresar si sa mi se zbarleasca parul de pe ceafa: "Ramonica!" Doua lucruri urasc in viata: nedreptatea, si sa mi se spuna "Ramonic

Din seria "Opriti pamantul, vreau sa cobor!":  Bucuresti, in taxi, pasajul Unirii - Noi suntem in Craiova? Haifdeti ca stiu ca suntem in Craiova, recunosc locul asta. Suntem in Craiova, nu? -Daaa!  Bucuresti, in taxi, pasajul Marasesti -Noi am mai trecut pe aici? De ce ne invartim in cerc?

Ziua lui Miku. Mergem in private Hell, frumos, muzica buna, bautura buna. Ceva mai tarziu, adica pe la un 02:30 a.m., la ea acasa, impreuna cu M., ne vine pofta de pizza. (M. a ei, nu M, a mea). Gasesc eu, cu ale mele abilitati de concierge, o pizzerie non-stop cu livrare in sectorul 3, chiar aproape de noi, care are livrarea minima de 30 ron. Si ma indragostesc instantaneu de pizza carbonara. Adica de aia din poza. Fac comanda, zice ca ajunge intr-o ora. Hai, ca merge. Fumez o tigara, jucam o mima, trece ora. Foamea mare. Mai trec vreo 10 minute peste ora aia, sun la ei sa vad de ce nu vine nimeni sa ne aduca pizza. Imi zice ca au ceva probleme, dar ajunge cineva la noi in 15 min. Ok. Mai trece o ora. Foamea si mai mare. Sun iar, dar nu raspunde nimeni. Mancam un sandvis si ne bagam la somn. La cateva minute dupa ce stingem lumina, primesc un bip. Sun inapoi, era curierul cu pizza. O pasez pe Miku la telefon, sa ii explice cum sa ajunga. Si in timp ce stateam toate 3 pe geam sa il v

te intrebi daca mai sunt multe imagini? te-ai plictisit?   mai am ceva si inca ceva   are you still here?  ah, da, si ultima felicitare: La multi ani!!!

O combinatie intre astea doua?

    ai auzit, mama?     just make the damn jump!     @ Psychedelic Adventure

"Bucuria omului e omul. Între ei se înfiripă prietenia, care umple cel mai întins deşert al sufletului nostru." Jacques Bossuet

Uitasem de rubrica " Scrisori pentru Jimmy". Uitasem, pentru ca nu m-a mai afectat. Am gasit-o intamplator pe blog, cand cautam altceva si m-am hotarat sa o inchei, cu o ultima scrisoare. Draga Jimmy, Am auzit de multe ori spunandu-se ca este un fel de blestem felul in care timpul sterge amintirile. Ca este tragic felul in care astazi nu mai inseamna nimic o persoana care ieri insemna totul. Eu cred ca este o binecuvantare. Cum altfel am putea sa ne traim viata, daca am fi zilnic bantuiti de fantomele trecutului? Cum am putea sa construim ceva nou, daca nu ne ridicam din ruine si nu aruncam ce e vechi si deteriorat? Oricat de cliseic ar suna, stiu ca timpul vindeca orice rana, iar asta ma ajuta enorm. Cand simt ca nu mai pot, imi spun "peste o luna nu va mai durea atat de mult, iar peste un an abia imi voi mai aduce aminte." Si functioneaza. iata, ca a trecut un an si uitasem. Cu tine, am simtit ca traiesc un vis. Era un vis pe care il tineam strans, cu

Sunt anesteziata. Emotional vorbind. Si nu stiu de ce. E ca atunci cand bei un pahar de alcool ca sa uiti, ca sa nu iti mai pese. Uneori functioneaza. Cam asa ma simt. Cu exceptia faptului ca nu am mai baut alcool de o gramada vreme. Cea care a fost pe vremuri cea mai buna prietena a mea ma ataca pe toate fronturile. Ca asta stiu unii oameni sa faca: daca nu e cu plus, atunci sa fie cu minus. Stiu cum e cand nu reusesti sa gasesti echilibrul si pici dintr-o extrema in alta. Am fost acolo. Mda, si a scos toate armele, e in pozitie de atac, si se dueleaza...nu stiu cu cine, dar cu mine sigur nu. Pentru ca eu sunt anesteziata si nu raspund in niciun fel. Chestia tragic-comica e ca nici nu ma afecteaza prea tare. Poate pentru ca o cunosc prea bine si stiu de ce face ce face. Stiu ce gandeste, cum se simte. Daca m-as chinui putin, probabil as intui urmatorul ei pas. Dar nu o fac. Nu ma gandesc. Pentru ca sunt a-n-e-s-t-e-z-i-a-t-a. Oh, si mai e si barfa. Nu din partea lui M. Cred ca daca

Sunt moarta si totusi traiesc, dar traiesc cu gandul la moarte. Universul se invarte, urechile imi piuie. Totul se destrama, ita cu ita se rupe incet, ce am cladit se prabuseste. Panica imi salta in piept, iar ultimul meu gand  e ca daca va fi sa aleg intre asta si moarte, voi alege moartea.

10 ani de prietenie s-au dus dracu' intr-o secunda. Atat ti-a luat sa iei decizia, nu? O secunda in care ai zis "fie ce-o fi". Apoi a urmat haosul. Ce fac acum cu amintirile cu noi plimbandu-ne in padure, aruncandu-ne in rau in zilele toride sau razand noptile pana ne iesea cola pe nas? 10 ani de amintiri ma acapareaza. Am vazut semnele de la inceput. Nu sunt proasta. Uneori sunt naiva pentru ca vreau sa vad bunatatea din oameni, vreau sa ii ajut sa se schimbe. Zici ca sunt egoista...draga mea, habar nu ai ce inseamna acest cuvant. 10 ani am fost disponibila pentru tine la 3 noaptea sau la 7 dimineata, 10 ani am dat la o parte problemele mele ca sa le rezolv pe ale tale. 10 ani m-am bagat pe mine in cacat ca sa te scot pe tine. Nu iti reprosez, as face-o din nou, daca as sti ca meriti. Cand e vorba de prietenii mei, ma pun pe mine pe planul doi. Si vreau sa cred ca si ei ar face-o pentru mine. 10 ani te-am considerat o sora si te-am iubit ca pe una. Insa tu...tu m-a