Suflet visator

Una dintre întrebãrile pe care mi le pun foarte des în ultimul timp şi care mã frãmântã este “Când trece timpul?”. Derivatã de aici mai e şi întrebarea: “Când cresc copiii?”. Ȋmi amintesc de zilele în care nepotã’miu era cât mâna mea, şi mã plimbam cu el prin casã pentru cã avea colici, iar acum mai are un an şi ceva şi merge la şcoalã. Dar de nepoatã ce sã mai zic? Parcã ieri imi tremurau stixurile, când mi-a pus-o varã-mea pentru prima datã în braţe, pentru cã nu mai ţinusem pânã atunci un bebeluş. Acum are 10 ani şi e deja o micã domnişoarã. A început sã o preocupe felul în care aratã, îşi cumpãrã creme şi parfumuri, poate şi ea sã vorbeascã “lucruri de fete”. A trimis-o maicã-sa la mine, sã discute “lucruri de fete” cu cineva puţin mai apropiat de vârsta ei. Mi-a examinat hainele din şifonier, genţile, încãlţãmintea, încercând sã îşi contureze un sti propriu. Mi-a încercat cremele, fardurile şi toate nebuniile mele de îngrijire pentru ten. I-a plãcut o geantã ...

De-a lungul timpului, omul s-a ghidat dupa ideea “Sã moarã şi capra vecinului!”. Acum, însã, a descoperit un alt motto: “Sã trãiascã şi capra vecinului, atâta timp cât trãieşte porcu’ meu.” Am fost sãptãmâna trecuta la piaţã, sã iau ceva conopidã, gogoşari, şi alte chestii de pus la murat. Pe lângã anunţul “blec fraidei” pus de o grãmadã de cartofi de o tanti care auzise cã aşa se promoveazã mai nou reducerile, am mai avut o surprizã: am luat douã kilograme de conopidã de la o doamnã între douã vârste, dar cu un picior într-a treia, care mi-a zis: -Știţi, dacã luaţi de la taraba din dreapta mea gogoşari, vã fac reducere la conopidã. -Și cam câtã reducere, aşa? -Un leu, maicã. -Pãi e tot a dvs. taraba cu gogoşari? întreb. -Nu, mãmicã, e a lu’ vecina Vasilica, dar suntem aşa, cum sã-ţi zic eu matale…parteneri. Vindem amândouã şi câştigãm amândouã. -Am înţeles, spun, zâmbit. Și cu ‘ mnealui ce relaţie aveţi? întreb arãtând cãtre taraba din stânga.M-ar interes...

Daca inca mai credeti ca nu traim intr-o lume de rahat, va povestesc niste chestii: 1. Eram acum doua seri in statie, asteptam autobuzul sa merg acasa. Ningea, batea vantul, era frig.Vine la mine o tipa, aparent ok si imi zice: "Te rog, da-mi si mie o tigare, ca ti-o platesc, eu le-am uitat pe ale mele acasa. "Ok", zic. Deschide geanta si incepe sa caute portofelul. Si cauta. Si cauta. Dupa vreo 5 minute (nu exagerez) ma plictisesc sa stau dupa ea si ii zic "Hai, domne, ia o tigare, da-i naibii de bani!" Ea insista. Cauta in conitnuare. Eu, maxim de plictisita, ii zic sa ia naibii tigarea, ca nu imi trebuie bani. O ia pana la urma. Vine si autobuzul meu, ma urc si dupa ce se inchid usile o vad inca in statie, cu un ranjet malefic pe fata. Nu am o confirmare, dar cred ca asta era strategia: sa "se caute" de bani pana ma plictisesc eu si sa ii dau moca. Asta e doar aperitivul, mai urmeaza: 2. In tramvai, o femeie pe la 45-50 de ani incepe sa tipe...

Crãciunul este sãrbãtoarea preferatã a lui S. O mare devoratoare de mandarine şi portocale, mare parte din alimentaţia ei din aceastã perioadã pe aşa ceva se bazeazã, mai ales pentru cã ţine post, iar sarmalele şi şunca trebuie sã aştepte pânã în ziua de Crãciun. Aşa cã desface o mandarinã şi lasã coaja sub brad, nu de lene, ci pentru cã adora mirosul. O mãnãcã tãcutã. Ȋmi dau seama cã e abãtutã, în primul rând din cauza faptului cã nu vorbeşte. De obicei. S. vorbeşte tot timpul: pe stradã, la masã, la duş. Orele din liceu erau tare dificile pentru ea din aceastã cauzã, se înţelege. Nu tace aproape niciodatã, nici atunci când doarme. Vorbeşte în somn cu o fluenţã uimitoare. Nu o întreb ce a paţit. Știu de ce e supãratã: se apropie Crãciunul, sãrbãtoare pe care o petrecea de obicei cu iubitul ei. Ȋnsã în acest an, el nu a putut pãrãsi unitatea militarã din Franţa, unde lucreazã. Pot sã îmi imaginez ce înseamnã pentru S. un Crãciun fãrã C. Din fericire, i-am luat un cado...

Daca as primi 10 bani pentru fiecare moment in care am fost intrebata ce fac/cum ma simt, iar eu am spus "bine" cand numai bine nu eram, acum as avea o vila cu piscina pe propria insula. Dar astazi s-a intamplat ceva. Ceva mai bun decat vila cu piscina. Astazi m-a intrebat cineva ce fac, cum o duc. O personaa careia pot sa ii spun exact ce fac, o persoana careia ii pot raspunde cu un roman la intrebare "ce faci?", nu doar cu clasicul "bine". Si chiar m-am gandit. Mi-am permis un scurt moment de introspectie. Si am raspuns: bine spre foarte bine. Si zau ca e asa!!! Trec printr-o perioada foarte misto. Asta nu inseamna probleme zero, ca la mine nu exista asa ceva. Nu inseamna nici zero esecuri. Si totusi, sunt chiar bine. Ceva s-a schimbat, iar acel ceva este modalitatea personala de a vedea problemele. Ele sunt acolo, dar nu ma mai afecteaza. Unele s-au rezolvat, ce-i drept, dar de restul am reusit sa ma detasez cumva. E fantastic! Imi vine s...

Mai multe gasiti la  Sursa