Suflet visator

O bună prietenă pune unghiuțe drăguțe cu gel. Și pentru că vreau să o promovez, ii întrețin pagina de FB. Pro bono. Mă rog, ea îmi face unghiile. Știți cum e, eu te scarpin pe tine pe spate, tu pe mine. Așa că am trecut în CV că sunt copywriter. Pentru că sunt. Circumstanțele contează mai puțin. Dacă vă întwreseaza, pagina se numește WOW nails- unghii cu gel Nu pot să pun link, pentru că sunt pe telefon. Puuup

Că sa ne ajute să mai punem la cur răutățile altora.

Postez foarte rar, știu. Poate ați crede că îmi trăiesc viața din plin sau ceva, dar nu, doar am redescoperit o pasiune mai veche: jocurile video! De la 2016 am învățat un lucru foarte valoros, și l-am învățat pe la finalul lui 2016( in restul anului am ars-o aiurea) Am învățat să fiu EU! Vorbesc cu o colega? Sunt eu. Cu seful? Tot eu. Cu președintele? EU! Poate veți spune că trebuie să avem comportamente diferite în funcție de locul în care ne aflam și cu cine vorbim. Poate, dar acel comportament trebuie să mă reprezinte pe mine. Spre exemplu, dacă mă duc la un interviu, nu mă voi îmbrăca nici elegant, nici office, ci așa cum mă îmbrac in fiecare zi, așa cum îmi e stilul. Voi vorbi liber, lejer, relaxat. Și voi fi eu. Poate am de pierdut în urma acestui comportament, dar e stresant sa fii...

Dragii mei, (in cazul in care mai e cineva pe aici) Suflet visator s-a intors, si nu oricum, ci in hainute de sarbatoare! Eu m-am intors si abia astept sa scriu din nou aici toate traznaile care imi trec prin cap. Dar mai intai sa va zic de ce am lipsit atatea luni de zile. Va tineti bine? Mi-am uitat parola. Si adresa de mail. Si mi-am schimbat telefonul. Si am fost atat de lenesa, incat nu prea m-am chinuit sa gasesc o modalitate de a recapata accesul la blog. Dar, gata, am reusit! Prea multe nu voi scrie azi, pentru ca am o amigdalita de toata frumusetea si niste febra+frisoane+tuse+sa-mi bag picioarele ce nasol ma simt. Dar voi reveni cu postari despre diferiti oameni cretini, ce am mai facut, ce am mai aflat si cum m-am facut eu copywriter(vorba vine). Acum am vrut doar sa va spun ca m-am intors. A, da, si Craciun fericit!

Dacă ai avea de ales între a trăi 50 de ani putred de bogat/a sau a trăi 300 de ani sărac/a, tu ce ai alege? Eu, a doua variantă, și va spun si de ce: sa stai pe iarba cu un prieten bun, privind cerul, să râzi, să înoți în râul care trece prin satul bunicilor, să te îndrăgostești, să ieși cu gașca în parc și să împărțiți o sticlă de apă, să te joci macao și Popa prostu', să îți ții pentru prima dată nepotul în brațe, să îți ții bunica de mână, să îți îmbrățișezi mama, să povestești unui prieten vechi ce ai mai făcut, să joci adevăr sau provocare, să inspiri puternic mirosul de iarbă proaspăt cosită, să țopăi, să mergi desculț pe pământul proaspă...

Am avut acum un flashback. În generală, cu precădere în clasa a opta, toată lumea ne amenința ca liceul e dracu'. Dracu cu ciumă, chiar. Ca va fi materie mai multă și mai grea, ca profii sunt exigenți, ca hau hau. Nu ne-a zis nimeni ca vom întâlni oameni minunați, ca vom evolua extraordinar ca persoane,  ca vom crea legături și amintiri care vor rămâne cu noi, în noi, pentru restul vieții noastre pe pământ. Mi-ar fi plăcut să îmi spună cineva.  Aș fi prețuit mai mult fiecare moment.

Da, eu. Azi. Pe 139 Pentru că mi-a expirat abonamentul și mi-am dat seama că am uitat sa îmi iau bilet abia când eram în autobuz. Aveam de mers 5 statii, iar casă de bilete nu era în drum. Așa că am mers moca. Prima data după mulți ani. Și eram hotărâtă să nu plătesc nicio amendă. Pentru că am plătit la bilete și abonamente la viața mea, încât cred că am susținut cel puțin 15% din RATB. Dar nu a venit nimeni să mă întrebe de sănătate. Norocul (meu) lor!