Ganduri de toamna-iarna

In ultimul timp am tot felul de ganduri amestecate, pe care nu le prea pot pune asa frumos si orodonat intr-un post.
Cum ar fi...
#Era o vreme in care credeam ca exista persoane carora le pasa de mine. Nu credeam doar ca le pasa, ci ca ma prefera, ca Universul lor s-ar prabusi daca eu as disparea.

#Era o vreme in care credeam ca POT orice, daca imi doresc suficient de tare.


#Sunt momente in care realizez cat de mult m-am inchis in mine si de fiecare data ma sperii, pentru ca asta nu sunt eu. Eu povesteam orice detaliu din viata mea si mai mult decat atat, simteam nevoia ca sa spun tot, sa plang pe umarul cuiva, sa ma descarc. Acum simt nevoia doar sa stau undeva singura, eu cu gandurile si lacrimile mele, iar daca ma intreaba cineva ce am, raspunsul involuntar e NIMIC.
Pentru ca e, intre-adevar, NIMIC din ceea ce nu as suporta sa mi se intample. Mi-am bagat in cap ideea ca pot, vorba lui Paler, "inca mult timp dupa ce am spus ca nu mai pot."

#Cu toate ca teoretic pot, as vrea sa ma intrebe cineva daca mai pot.

#Am cazut pe scari si am catamai "contuzia majora" la degetul mare, pe care nu pot sa calc. Nu am  nimic filosofic de spus despre asta, doar ca imi agraveaza starea generala de tristete, lene, sictir.


#Cum ar zice Lord Stark din Game of thrones, Winter is coming.
Iarna lor tine cativa ani si e plina de monstri, a mea tine doar cateva luni, dar are demonii ei.
Urasc iarna pentru ca ma face sa devin inactiva, posaca, lenesa, o leguma mergatoare, plictisita de viata si vesnic infrigurata, cu picioarele bocna.
Mai e putin si vine iarna, iar eu in loc sa ma bucur de ultimele clipe de asa-zisa caldura, stau si jelesc si le pierd.
Daca va intrebati ce e chestia aia din ultima poza, sunt eu, iarna. :))

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pãrându-mi rãu de adolescenţã