Adaptabilitate

Ne-am bunghit cum nu se poate mai prost: in perioada asta, in care eu am nevoie disperata de tine pentru a reusi sa umplu golul asta, prapastia asta care s-a cascat in mine, tu simti nevoia sa te indepartezi, ai nevoie de timp pentru tine, de o pauza de...mine.

Nu stiu cum sa fiu fara tine. Nu stiu cum sa stau fara sa iti povestesc ce mi s-a mai intamplat, fara sa iti cer sfatul, fara sa simt ca ma sustii. Nu (mai) stiu sa invat fara tine, ma pierd pe holurile facultatii si ma simt pustie, nu stiu in ce directie sa merg.

Nu stiu sa rad fara tine. Nu (mai) stiu sa fiu singura. Nu stiu cum sa ma uit la "The Golden compass" fara tine.

Dar e ok. Am uitat ca omul e un sistem autoadaptabil. O sa invat. Doar nu o sa ma culc sa mor acum, nu e o solutie.

Am uitat si cum viata iti da raspunsuri in cele mai nenorocite si totusi...edificatoare moduri. Ca tot ma intrebam ce voi face peste ani, cand poate voi fi departe, fara tine. Asta voi face. Voi invata sa ma adaptez.

Nu zic ca e usor. Nu zic ca nu ma da complet peste cap. Nu zic ca nu plang. Zic doar ca nu pot sa pierd lupta cu mine, pentru ca daca am pierdut-o, m-am pierdut pe mine.

Invat si astept momentul in care te vei intoarce. Sper doar sa nu fi invatat pana atunci cum e sa fiu singura. Sper doar sa nu fi uitat cum e cand suntem doua.

Cu dedicatie. Se stie cui.

Te iubesc.


Si la final, ceva melodramatic:


Comentarii

Myuuki a spus…
Mai, va bat. Ce s-a intamplat? :-w
Ramona a spus…
S-a intamplat...viata. Se intampla din cand in cand.:))

Postări populare de pe acest blog

Pãrându-mi rãu de adolescenţã