Din viata (mea)


Citatele de genul asta sunt cam penibile, pentru ca sunt ataaaat de intalnite. Dar pana la urma, cine sunt eu, ca sa fie viata mea ceva iesit din comun? Intru in multe tipare, fara sa vreau, inclusiv in asta. Pentru ca sunt om, cred.

A fost nevoie sa moara bunica'mea ca sa vad care imi sunt prietenii. Interesant. Si dureros, pentru ca acolo unde credeam ca este stabilitate am gasit doar un mare gol. Rece. Fara nimic de oferit. Si mi s-a oferit sprijin de la cine nu speram.

Eu nu mai lupt. Vrei sa pleci? Bine, pa!

Da, ma doare, da, imi e greu, mai ales acum, cand totul e dat peste cap si am atat de mare nevoie de o comstanta, de ceva sau cineva care a fost si inainte, va fi si dupa, de ceva ce nu s-a schimbat.

Atat de multe lucruri s-au schimbat in viata mea, iar si mai multe urmeaza sa se schimbe. Am nevoie ca unele lucruri sa ramana la fel. Vreau sa jucam rummy, sa spalam geamuri la 4 dimineata, sa mancam grapefruit cu miere, sa...nu stiu, facem orice faceam inainte.

Dar imi intorci spatele. Asta e. Ca daca asta e, sigur alta nu e. Tot ce am facut, a fost cu bune intentii. Am uitat ca drumul spre Iad e pavat cu intentii bune. Am gresit? Da. Tu ai gresit? Absolut. Nu vreau conversatii infinite despre cine a gresit mai mult.

Vrei sa pleci? Pa!

Imi va fi greu? Categoric. Dar voi supravietui.

Mereu o fac.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pãrându-mi rãu de adolescenţã