Demonul de rubin

Pentru a sustine campania de publicare a seriei "Magii"(scrisa de mine- campanie initiata de Miku) am trimis cateva exemplare din primul volum unor bloggeri, pentru a citi si a-si spune parerea printr-o recenzie.


Prima parere a fost pozitiva (ieei!), le astept si pe celelalte.

Primul volum al seriei, "Demonul de Rubin", o descrie pe Ana ca fiind fatã normalã. Tristã, cam banalã, dar absolut normalã. Sau, cel puţin, aşa credea ea. Dar când porneşte în cãlãtoria de cãutare a propriului eu, realizeazã cã lucrurile nu sunt aşa simple cum par. Sentimentele amestecate nu o ajutã sã diferenţieze prietenii de duşmani şi iubirea de urã, iar în jur se întâmplã tot felul de lucruri neobişnuite. Se pare cã neobişnuit e cuvântul zilei şi cu cât vrea mai mult sã fugã de necazuri, necazurile dau mereu de ea. Şi încã nu a aflat cel mai mare secret despre viaţa ei…

Mai multe detalii aici: http://screamerase.blogspot.ro/2012/06/campanie-de-publicare-seriei-magii-de.html

Un preview aici: http://www.wattpad.com/2609754-preview-demonul-de-rubin

Voi ati citit/auzit de Demonul de rubin? Vreti sa fie publicat? Am un mic sondaj, daca vreti sa votati.

Si pentru aceia dintre voi care ma stiu de pe wattpad si m-au citit, o mica mica surpriza:

Fragment din volumul 3, "Demonul de safir"

SPOILER ALERT!!

Simţeam cã mã furnicã fiecare pãrticicã a corpului, dar nu în felul acela plãcut, ca atunci când ai emoţii, ci într-un fel morbid şi plin de fricã. Morga. De ce naibii ne-a adus profesorul Sergiu Serat aici? Da, ştiu. Uneori, jurnaliştii pot ajunge la un loc al crimei, sã facã un reportaj, iar noi trebuie sã fim pregãtiţi pentru orice.

Personal, dacã aş fi vrut sã vãd morţi, m-aş fi fãcut legist. Nu vreau sã intru în aceastã camerã rece, unde miroase a moarte.

-Domn’ profesor, încerc eu, ştiţi, eu vreau sã mã fac redactor la o revistã, nu sã merg pe teren, deci nu trebuie sã rãmân sã vãd asta, pot sã plec?

-Desigur, îmi rãspunde el.

Oftez uşuratã.

-Dar dacã vrei sã treci examenul, ar trebui sã rãmâi aici.

Clocotesc de furie, simt magia vibrând în interiorul meu şi o cantitate mare de frustrare. Dacã nu aş avea brãţara, probabil aş face ceva necugetat. M-am certat îndelung cu Damian, fiindcã nu vroiam sã o port, dar el a insistat, pentru cã am acum o cantitate mare de magie pe care o pot cu greu controla.

Când profesoul a tras sertarul şi a dezvelit cadavrul, am simţit cã mi se face rãu. Era tare nedrept sã ne supunã la asta. Ȋmi treceau prin cap toate persoanele moarte de care le-am vãzut: Augustin. Bianca. Mama mea. Mama avea pielea aproape albastrã, vânãtã, buzele albe şi rigide. Am simţit cum ochii mi se umplu de lacrimi, dar le-am alungat.

Colegul meu, Rafael, a leşinat. Profesorul a început sã râdã.Ȋmi venea sã îl plesnesc.

Dacã îmi scot brãţara, tu te vei afla pe o masã la morgã, îmi venea sã îi spun profesorului. Nu ştiu de unde atâta mânie strânsã în mine, dar toate amintirile urcau la suprafaţã, împreunã cu o durere cumplitã, transformatã în furie şi disperare: faţa poliţistului care mi-a spus cã mama a murit înecatã, senzaţia de neputinţã atunci când am vãzut-o în sicriu, ura mea faţã de mine, când Bianca a murit, vinovãţia cã nu am putut sã o salvez, durerea cã eu însumi am sãvârşit o crimã, când l-am ucis pe Augustin.

Nu am plâns, nu am leşinat, însã atunci când ne-a dat în sfârşit voie sã ieşim, am alergat la baie şi am vomitat tot ce mâncasem. Simţeam o nevoie acutã de a-l ucide pe profesor în cele mai cumplite moduri. Cine era el, sã mã oblige sã retrãiesc toate astea? Ştiam cã acum, datoritã lui, le voi visa multe nopţi.