Plec pe Marte

Vreau sa ma mut.
Si asta e ciudat, pentru ca eu imi iubesc cartierul.
Nici nu imi mai pasa daca ma mut la vila, cum vroiam eu, sau la vreun fel de curte, sau in alt apartament.
Vreau doar sa plec....atat. Si sa nu ma mai uit inapoi.

Ziceam ca iubesc acest cartier. Da, asa cum e el, cu strazile nu chiar lipsite de gropi, cu tinerii ciudati, cu totul.
Imi plac gradinile blocurilor, unde mai peste tot sunt flori plantate si pomi si...tufisuri din alea verzi. Si blocurile renovate de curand si...nu stiu, tot.

Sectorul 5 e singurul care nu are contract cu firma aia (care naiba o fi) de baga plugurile iarna, mda.
Dar in cartierul meu, omul cand iese sa isi curete masina, curata si o parte din trotuar si uite asa, mana de la mana, se curata tot. Stie Vanghelie ca suntem oameni harnici. :))

Dar nu asta conteaza. Imi place cartierul meu, chiar daca nu prea am prieteni aici, cu vecinii de varsta mea nu ma am nici de "buna", de cand m-am mutat m-au privit ca pe o intrusa.

De ce vreau sa plec? Pentru ca este plin de amintiri. Ma gandesc la cate sute de mii de pasi am facut pe aceleasi strazi, zi dupa zi, an dupa an. Trista, vesela, tematoare, nerabdatoare, nervoasa, singura, disperata, indragostita, frumoasa, in pijamale :)) si lista continua.

E ca Cismigiul, sau ca Jack sau ca....nu stiu, banca noastra din curte liceului.
As simti ca ma sfaram in bucati sa mai stau acum pe banca aia.

Cati baieti m-au condus acasa, de cate ori am stat rezemata de gardul din fata blocului, cate persoane au calcat scarile alea, venind la mine...persoane care nu mai sunt in viata mea.

Vreau sa plec. Sa ma mut...in alt cartier, in alt sector, in alt oras, in alt Univers.
Gata, stiu: plec pe Marte! :))

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pãrându-mi rãu de adolescenţã