P.S. Te iubesc

Recenzie scrisa in cadrul campaniei vALLuntar, iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA.

p.s. Te iubesc de Cecelia Ahern

Gerry nu era doar soţul lui Holly.Era sensul ei în viaţã, era motivul pentru care se trezea dimineaţa. Holly nu s-a dus la colegiu, ca sã petreacã mai mult timp cu Gerry, nu a vrut sã îşi construiascã o carierã, pentru cã tot ce îşi dorea era sã vinã ora 6 şi sã ajungã acasã, la Gerry. Sã îi fie soţie era pentru ea o slujbã cu normã întreagã, era tot ce îşi dorea şi o fãcea fericitã. Nu doar cã îl iubea pe Gerry, era dependentã de el. Gerry era pentru ea lumina care o cãlãuzea în viaţã.

Dar ce-i de fãcut când lumina se stinge şi rãmâi singur în întuneric? Când sensul vieţii tale nu mai existã, de ce sã mai trãieşti? Când temelia vieţii tale, stâlpul care susţinea tot ce ai construit se prãbuşeşte, ce rãmâne de fãcut?

Gerrt ştia cã va muri şi mai ştia şi cât de greu îi va fi lui Holly, aşa cã a lãsat un set de scrisori pentru ea. El îi cere sã deschidã câte o scrisoare pe lunã, sperând cã asta o va ajuta sã treacã mai uşor prin etapele doliului.

Va reuşi ea sã îşi construiascã o viaţã nouã, sau va încerca sã îl învie pe Gerry prin aceste scrisori, mutându-şi dependenţa spre ele? Va învãţa ea sã trãiascã fãrã el?

Atunci când te desparţi de cineva, dar el este înca în viaţã, e mai uşor sã faci faţã situaţiei. Ȋţi aminteşti motivele despãrţirii, lucrurile negative, defectele sale, momentele neplãcute, iar tristeţea se transformã în furie. Furia devine urã, iar ura ucide iubirea. Poţi sã te duci la el, sã îi spui cã e un idiot şi cã îl urãşti, sã ţipi la el ca sã te descarci, poţi sã îl învinovãţeşti şi sã te vindeci.

Dar când acea persoanã a murit, pe cine dai vina? Pe Dumnezeu? Pe soartã? Nu te poţi opri sã nu întrebi “de ce el?”, “de ce eu?”, “de ce noi?”.Și întrebi asta neîncetat, dar nu îţi rãspunde nimeni.

Nu poţi sã îl învinovãţeşti pe cel care a murit, nu poţi nici mãcar sã te învinovãţeşti pe tine, pentru cã nu îţi stãtea în putere sã îl ţii în viaţã.

E o carte frumoasã şi tristã. De fapt, e mai mult decât o carte: e o lecţie de viaţã. Am învãţat douã lucruri importante din aceastã carte: primul este cã niciodatã nu trebuie sã devii dependent de o persoanã. Nu spun sã nu iubeşti, nu spun sã nu faci compromisuri. Spun doar cã e bines ã te gândeşti la propria persoanã, pentru cã dacã va veni momentul în care vei rãmâne doar tu cu tine, sã nu descoperi cã tu, ca persoanã, nu exişti; cã existai doar în raport cu altcineva.

Al doileea lucru pe care l-am învãţat este cã “vei putea încã mult timp dupã ce ai spus cã nu mai poţi.” (O. Paler)

Gãsisem zilele trecute un citat drãguţ, care conţine mult adevãr: “nu ştii cât eşti de puternic, decât în momentul în care a fi puternic este singura opţiune pe care o ai.”

M-a ajutat foarte mult aceastã carte, în perioada asta a vieţii mele în care şi eu sunt pe cale sã pierd pe cineva. Oamenii mor, e o realitate. Cred cã de aceea s-au scris atâtea cãrţi cu vampiri: din dorinţa oamenilor de a evita moartea, de a o sfida, de a fugi de ea.

Am râs şi am plans citind aceastã carte, iar la final, am devenit mai puternicã, mai capabilã sã mã lupt cu obstacolele vieţii, mai hotãrâtã sã trãiesc la maxim fiecare zi, sã îi preţuiesc mai mult pe cei din jur, sã mã bucur de fiecare clipã, pentru cã nu ştii care poate fi ultima.

"Dacă asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşă, ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată şi încă o dată până la infinit. Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune “te iubesc” şi nu mi-aş asuma, în mod prostesc, gândul că deja ştii." (Gabriel Garcia Marquez)