Viața și moartea se împletesc încet, iar ceasul nostru sună neîncetat pentru a ne demonstra propria-i putere.-citat by Miku
De ce e moartea subiect tabu? Oamenilor le e frica sa pronunte cuvantul. Bunica mea a murit. Nu e ceva neobisnuit. Vorba Biancai: bunicii mor. E o realitate. De ce ne invartim dupa deget si ne cacam atata pe noi?
Da, e dureros, da, e greu, da, e o perioada in care nu mai stiu exact cine sunt, sau de ce, sau ce ar trebui sa fac. Dar sunt tot eu, aceeasi care eram acum un an, cand bunica era sanatoasa, aceeasi care eram saptamana trecuta, cand era bolnava si eu o ingrijeam. Nu e ca si cum m-as fi transformat in portelan dintr-o data.
Da, sunt mai impulsiva, nu mai am energie sa imi controlez toate pornirile, toata energia mea e consumata de suferinta. Si de aici incerc sa realizez ca nu doar moartea e subiect tabu, ci si suferinta. Oamenii nu stiu cum sa se comporte sau ce sa spuna, sunt stanjeniti daca vorbesti despre asta, iar daca plangi, deja s-au pierdut.
Oameni buni, sunt o persoana autentica. Ma arat exact cine sunt. Daca vreau sa plang, o sa plang. Dar nu va asteptati sa plang incontinuu. O sa si rad, o sa fac glume, o sa imi amintesc apoi de bunica mea, o sa mai plang putin, o sa imi revin si o sa rad iar. Si intr-o zi, o sa intru in dormitor si nu o sa ma mai astept sa o vad intinsa in pat, cu o grimasa de durere pe fata, facandu-mi semn sa vin sa o iau de mana.
Intr-o zi, nu o sa mai simt ca se rupe ceva in mine cand vorbesc despre ea.
Pana atunci, incercati sa nu va mai purtati ca niste idioti.
“Oricât de tare aș vrea acum să-mi întrerup călătoria spre trecut, nimic nu mă poate opri spre a-ți demonstra că te înșeli. Viața și moartea se împletesc încet, iar ceasul nostru sună neîncetat pentru a ne demonstra propria-i putere.” Elena Costea
Da, e dureros, da, e greu, da, e o perioada in care nu mai stiu exact cine sunt, sau de ce, sau ce ar trebui sa fac. Dar sunt tot eu, aceeasi care eram acum un an, cand bunica era sanatoasa, aceeasi care eram saptamana trecuta, cand era bolnava si eu o ingrijeam. Nu e ca si cum m-as fi transformat in portelan dintr-o data.
Da, sunt mai impulsiva, nu mai am energie sa imi controlez toate pornirile, toata energia mea e consumata de suferinta. Si de aici incerc sa realizez ca nu doar moartea e subiect tabu, ci si suferinta. Oamenii nu stiu cum sa se comporte sau ce sa spuna, sunt stanjeniti daca vorbesti despre asta, iar daca plangi, deja s-au pierdut.
Oameni buni, sunt o persoana autentica. Ma arat exact cine sunt. Daca vreau sa plang, o sa plang. Dar nu va asteptati sa plang incontinuu. O sa si rad, o sa fac glume, o sa imi amintesc apoi de bunica mea, o sa mai plang putin, o sa imi revin si o sa rad iar. Si intr-o zi, o sa intru in dormitor si nu o sa ma mai astept sa o vad intinsa in pat, cu o grimasa de durere pe fata, facandu-mi semn sa vin sa o iau de mana.
Intr-o zi, nu o sa mai simt ca se rupe ceva in mine cand vorbesc despre ea.
Pana atunci, incercati sa nu va mai purtati ca niste idioti.
“Oricât de tare aș vrea acum să-mi întrerup călătoria spre trecut, nimic nu mă poate opri spre a-ți demonstra că te înșeli. Viața și moartea se împletesc încet, iar ceasul nostru sună neîncetat pentru a ne demonstra propria-i putere.” Elena Costea
Comentarii
Eu sunt de parere ca descarcarea unor astfel de sentimente este o necesitate. Acum alegerea locului si timpului s-ar putea sa nu fie in functie de cum ne dorim noi... se poate intampla sa te simti ingrozitor de pustiit si intr-un autobuz plin de oameni si in intimitatea casei tale si intr-un parc de copii, dar si pe perna ta seara. Tot eu , mai consider, si ca o problema ca te descarci in plublic nu ar trebui sa existe. Nu vad nimic gresit in a arata ce simti cu adevarat (si nu sunt tacanita, actele de violenta nu intra in categoria asta sau orice alte situatia ce pot provoca daune si rani socialului , e deja hotarat prin lege :P ). Iar daca cei de langa tine se simte incomod si nu stiu cum sa reactioneze, imi pare ca, se intampla tocmai pentru ca nu sunt indeajuns de autentici (sinceri), pentru ca sunt inchisi, pentru ca nu au incredere in oameni, pentru ca au preconceptii (ca e rau, ca e semn de slabiciune, ca ar putea deranja pe cel de langa tine, ca doar bucuria intereseaza pe oameni, tristetea nu se imparte, ca nimanui nu i-ar pasa daca as plange, ca oamenii straini nu ar trebui sa stie etc etc etc ).
Oricum , m-am indepartat de ideea mea principala... si anume diversitatea si toleranta la diversitate (cu alte cuvinte flexibilitate).
Ce este cert e ca oamenii sunt diferiti. Actioneaza si simt diferit. Atunci poate ar trebui sa tinem in minte asta...
mi se pare un pic drastic sa spui ca oamenii care nu-si manifesta sentimentele in public nu sunt sinceri/autentici. important este sa fii sincer cu tine insuti si cu cei foarte apropiati.
tocmai pentru ca oamenii sunt diferiti, actioneaza si simt diferiti= si ar trebui sa tinem minte asta, exact asa cum spui tu, nu inseamna ca cei care se comporta altfel decat ne dorim, sau ne asteptam, sunt idioti, asa cum ii catalogheaza prietena ta. de aceea sugeram sa nu-i judece.
Nu am o problema ca ei nu rad si nu plang in public, ci ca ma judeca pe mine.
E o granita foarte subtire aici intre autenticitate(sa te manifesti asa cum simti) si imaturitate emotionala (sa nu te poti abtine, sa nu poti amana descarcarea emotiilor) si pe baza acestei granite putem discuta pana la adanci batraneti.
Odata ce esti sincer cu tine si cu cei apropiati ar fi ciudat sa fii nesincer in preajma altora., nu ? O valoare morala ca si sinceritatea (autenticitate, onestitate, adevar), eu personal, nu vad cum ar putea sa se manifeste doar intr-un grup restrans. Odata ce minti un strain (care conform religiei este aproapele tau, si mentionez asta pentru ca mi-a placut mie ce a sugerat aici religia) inseamna ca poti minti: si pe tine si pe mami si pe tati... Odata ce esti sincer cu tine , cu prietenul tau, cu colegul tau de scoala, cu colegul de la serviciu, pare ca devine un automatism; cred eu ca te obisnuiesti sa fii sincer cu intreaga lume.
Poate sinceritatea are legatura si cu lipsa unei temeri cand vine vorba de a exprima ceea ce gandim, simtim. Iar poate teama e mult mai mica in cazul in care cand eram mici ni s-a "prezentat" o lume sigura care ne-a facut sa ne simtim in siguranta.
Poate,poate,poate.... Nu ar fi frumos lumea "sa fie acolo" (=alaturi) pentru noi ? Idealista sau nu, viziunea asta poate fi implinita, datorita fiecaruia dintre noi.
Si , da, are dreptate Ramona, s-ar putea sa discutam vesnic de aici incolo... iar eu simt ca mi-am exprimat deja ideile si am sa inchei. :)
Si da, nu era niciun semn de exclamare, dar in scris , lucruile sunt percepute olecutica diferit (fata de vorbit), si mi-a parut destul de imperativ faptul ca ai inceput cu "Admira-i" si apoi ai agaugat "mai degraba". Mi-a parut ca esti f hotarat/a ca asta ar trebui facut si apoi ai adaugat "mai degraba" ca si cum ti-ai amintit ca avem liber arbitru. Asadar, aici era greseala mea.
O zi frumoasa amanduroa.
insa va pun o intrebare, fetelor, la care nu e nevoie sa-mi raspundeti mie, ar fi bine sa va raspundeti voua: voi chiar le spuneti tuturor oamenilor din jurul vostru exact ce simtiti sau credeti referitor la ei?
daca da, bravo! daca nu, va inteles, dar daca nu si totusi sustineti aici sinceritatea si autenticitatea cu atata tarie, sunteti niste ipocrite.
2. Sa descarci o emotie nu inseamna sa spui cuiva ce crezi despre el, ci sa razi, sa plangi, etc. Uneori psihicul iti cere imperativ sa o faci, si daca nu descarci acea emotie are loc refularea: se intoarce inapoi si provoaca daune (psihice, emotionale)
Voi incurcati putin lucrurile. Multi oameni isi manifesta emotiile: vezi oameni suparati, incruntati, tristi, fericiti. Asta e o manifestare si nu vad haos. Sa iti descarci emotiile nu inseamna sa te duci la o profa pe care nu o suferi si sa ii zici "lasa-te de meserie, ca esti proasta de bubui!". Aici intram in alta sfera.
"voi chiar le spuneti tuturor oamenilor din jurul vostru exact ce simtiti sau credeti referitor la ei?"
Spunem, nu spunem, nu prea exista o modalitate de dovada, nu-i asa ?
Dar spre exemplu cand nu ma simt bine,la serviciu, ma consult cu superiorul meu. Nu ma prefac ca ma simt bine. Pe langa faptul ca s-ar vedea pe fata mea. :P
De aici putem si decide daca sa imi iau o zi libera sau daca este posibil ca lucrul sa nu imi fie afectat.
In cazul unui deces spre exemplu, la fel, lumea observa, si la fel, sunt sincera si ghiceste ce, nu mi-a zis nimeni marsi ma acasa , du-te naibi de trist.
E vorba de a fi sincer nu agasant sau exagerat. Una e sa spun ca nu ma simt excelent si sa se si vada fizic si psihic si una e sa fac intr-una ca toate alea. Nu inteleg cum te exprimi tu .... ???!?!?!?
Ah, cat despre parerea mea despre oamenii din jurul meu, da, cum sa nu, de ce sa nu le zic cand sunt grozavi (ptr ca unii oameni sunt inconjurati de oameni grozavi, dap, chiar se poate, aici nu avem noi nicio vina ca voi anonimilor umblati prin cercuri cu oameni "naspa").
O zi buna,
Ipocritul Benjamin.