Gaudeamus, Trofeul Arthur si alte chestii

Cu ce sa incep? Iar am o cantitate mare de frustrare acumulata.

Am o dorinta arzatoare sa scriu despre moarte. 
Dar nu despre moartea corpului fizic, aia la care va ganditi voi, ci despre moartea increderii, a iubirii, a sentimentului de siguranta.
Insa sunt obosita, asa ca fac o scurta istorisire a gandurilor zilei si ma retrag.
  1. Nu mi se pare normal ca se cer bani la intrarea la Gaudeamus. Nu ca as fi stat in aia 10 lei, dar ca strategie de incurajare a cititului, sunt praf.
  2. Nu am castigat concursul de debut, ceea ce ma asteptam. Nu ma asteptam, insa, ca cea care a luat premiul cel mare sa faca asa o gafa. Nici nu mai stiu in ce context a spus-o, dar ne-a aratat clar ca "stie" bine limba romana.
  3. Mi-am luat o gramada carti, am ramas fara bani, vorba lu' mama: "o sa ai ce sa tragi pe nas o saptamana!"
Daca nu v-ati prins, eu trag carti pe nas, pentru ca le citesc repede si sunt ca un drog pentru mine: imi dau o stare de detasare de la realitate, ma izoleaza in lumea lor si pe langa asta, imi dau toti banii pe ele. :))

s-au copt merii sãlbatici

s-au copt merii sãlbatici
şi nu mã pot gȋndi la nimic doar fumez şi las fumul sã fie
zgomotul de fond al gȋndurilor
care coboarã lin pe un bilet compostat

perdelele nu miscã ȋmi dau senzaţia cã sȋnt locuitorul
unei fotografii
e suficient de linişte sã auzi
cum bate inima unui bãrbat care a pierdut dragostea

lipeşte-ţi obrazul de pieptul meu ascultã
sunetul
groaza din
inima unui bãrbat care şi-a pierdut dragostea

e ca atunci cȋnd te afli la marginea unei pãduri
ȋntunericul se lasã dintr-o data
frunzele nu mai foşnesc şi
aerul vibreazã ȋncet ca o coardã de violoncel

ȋn tãcerea dintre respiraţii
simţi ceva rece ȋn piept şi te blochezi atunci
privirea se rãneşte
ȋn copacii plini de ţipete

Leonard Ancuta (poemul meu preferat din ce am citit pana acum)


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

P.S. Te iubesc

Imagine
Recenzie scrisa in cadrul campaniei vALLuntar,  iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. p.s. Te iubesc de Cecelia Ahern Gerry nu era doar soţul lui Holly.Era sensul ei în viaţã, era motivul pentru care se trezea dimineaţa. Holly nu s-a dus la colegiu, ca sã petreacã mai mult timp cu Gerry, nu a vrut sã îşi construiascã o carierã, pentru cã tot ce îşi dorea era sã vinã ora 6 şi sã ajungã acasã, la Gerry. Sã îi fie soţie era pentru ea o slujbã cu normã întreagã, era tot ce îşi dorea şi o fãcea fericitã. Nu doar cã îl iubea pe Gerry, era dependentã de el. Gerry era pentru ea lumina care o cãlãuzea în viaţã. Dar ce-i de fãcut când lumina se stinge şi rãmâi singur în întuneric? Când sensul vieţii tale nu mai existã, de ce sã mai trãieşti? Când temelia vieţii tale, stâlpul care susţinea tot ce ai construit se prãbuşeşte, ce rãmâne de fãcut? Gerrt ştia cã va muri şi mai ştia şi cât de greu îi va fi lui Holly, aşa cã a lãsat un set de scrisori pentru ea. E...
Citiți mai multe

Pãrându-mi rãu de adolescenţã

Imagine
Era o dung ă alb ă pe atunci r ă v ăş it ă în piezi ş dinspre arbori spre trotuare. Noi treceam alunecând pa ş ii no ş tri atingând clipele r ă t ă citoare. O, erai un om frumos, ş i sub ţ ire, foarte palid!… Printre ochii t ă i curgea un m ă nunchi de aripi albe, parc ă cineva pe sus cu o coas ă retezase din spinarea lui Iisus aripe melodioase… tu treceai mânjit pe aripi ş i cu pene ş i cu fulgi. Unde e ş ti tu cel de-atuncea unde fugi? Nichita Stãnescu- Pãrându-mi rãu de adolescen ţ ã Ȋ mi aduc aminte…Pe vremea aia, puteam alege sã fiu orice. Oricine. Mã complãceam ȋ n “nu ş tiu cine sunt, nu ş tiu ce vreau, nu ş tiu de ce trãiesc” pentru cã era o atitudine care mã atrãgea, atât, care ȋ mi sporea farmecul personal. Mã jucam cu toate chestiile dark, care pe ceilal ţ i ȋ i speriau de moarte. Eram mai liber ca acum. Acum nu pot fi decât eu. Deja mi-am desenat ni ş te coordonate, nu ş tiu dacã mai pot fi oricine mi-a ş propune. ...
Citiți mai multe

Viața și moartea se împletesc încet, iar ceasul nostru sună neîncetat pentru a ne demonstra propria-i putere.-citat by Miku

De ce e moartea subiect tabu? Oamenilor le e frica sa pronunte cuvantul. Bunica mea a murit. Nu e ceva neobisnuit. Vorba Biancai: bunicii mor. E o realitate. De ce ne invartim dupa deget si ne cacam atata pe noi? Da, e dureros, da, e greu, da, e o perioada in care nu mai stiu exact cine sunt, sau de ce, sau ce ar trebui sa fac. Dar sunt tot eu, aceeasi care eram acum un an, cand bunica era sanatoasa, aceeasi care eram saptamana  trecuta, cand era bolnava si eu o ingrijeam. Nu e ca si cum m-as fi transformat in portelan dintr-o data. Da, sunt mai impulsiva, nu mai am energie sa imi controlez toate pornirile, toata energia mea e consumata de suferinta. Si de aici incerc sa realizez ca nu doar moartea e subiect tabu, ci si suferinta. Oamenii nu stiu cum sa se comporte sau ce sa spuna, sunt stanjeniti daca vorbesti despre asta, iar daca plangi, deja s-au pierdut. Oameni buni, sunt o persoana autentica. Ma arat exact cine sunt. Daca vreau sa plang, o sa plang. Dar nu va asteptati ...
Citiți mai multe