Inspirat din "Mame si fiice" de Justine Levy

Crede că sunt prietena ei. Această încredere în mine mă sperie. Nu e firesc, îmi spun. 
Crede cu adevărat că sunt prietena ei. Nu știe că sunt smintittă, rea, o catastrofă ambulantă, e egoista fara margini, o orgolioasa, o egocentrica, un suflet bantuit de demoni, un munte de culpabilitate, o pedeapsă.
Pot face tot ce-mi tună, pot să nu o iubesc, pot sa o tradez, sa ii spun secretele, sa ii dau sfaturi proaste, sa o dezamagesc, sa o las balta, sa plec, sa o fac sa sufere.
Nu, mica mea iubire, îngerașul meu, iartă-mă, copila mea, iartă-mă, dar e nebunească încrederea asta a ta în mine.
Spune-mi mereu ca nu crezi in mine, ca eu sa lupt sa iti dovedesc contrariul, ca nu sunt demna, pentru a incerca sa devin ceea ce poata sunt deja, dar nu realizez.
Nu imi spune ca ai certitudinea ca voi fi mereu acolo, nu ma face sa cred orbeste ca iubirea ta e permanenta, ca nimic nu ne poate desparti.
Pot sa fug intr-o doara la tine, daca ma chemi, fie ca vrei sa bem o cola cu gheata si lamaie, fie ca ai nevoie sa plangi pe umarul meu, as veni oricand, zi sau noapte, chiar si pe jos.

Te-as tine de frunte daca iti e rau, as face curat dupa tine, te-as inveli cand dormi, as fi acolo oricand, doar nu imi spune ca te increzi in mine.
E mai bine sa nu stiu.
Orgoliul mei e si asa destul de mare.