My sister's keeper


Poster: Viata pentru sora meaInca ma mai tin de planul meu de a vedea un film pe saptamana si ma bucur tare mult ca reusesc, pentru ca am vazut niste filme grozave.

In seara asta m-am uitat la "My sister's keeper". Am dat peste el din greseala acum vreo doua luni, dar fiind atat de legat de ideea de moarte a unei persoane dragi, nu am incercat sa il vad, l-am pastrat pentru cand voi fi mai...echilibrata.

Am multe de zis despre filmul asta. E un film curajos care atinge un subiect tabu: viata unui copil care a fost conceput doar pentru a-l salva pe fratele sau.

Atunci cand Kate este diagnosticata cu leucemie, parintii sai fac ceea ce fac aproape toti parintii aflati in astfel de cazuri: inca un copil. Celulele din cordonul ombilical au sanse foarte mari sa vindece leucemia, asta daca sunt compatibile.

Aproape tuturor li se pare logic si normal. Mie nu. Asta nu inseamna ca ii condamn pe cei ce fac asta. Eu, in principiu, nu prea condamn, punct. Dar ma gandesc la acel copil, care va afla intr-o zi ca parintii sai nu l-au dorit, ci l-au facut cu un scop bine determinat: sa isi salveze fratele sau sora.

O astfel de veste poate naste sentimente ambivalente: pe de o parte, copilul se simte nefolositor, nedorit, nevalorizat, simte ca nu e iubit, ca e doar o unealta, iar pe de alta parte, capata o putere incredibila asupra suroriii sau a fratelui sau. Poate ajunge sa se creada un fel de Dumnezeu, pentru ca "Daca eu nu eram, tu ai fi murit!", right?

Oricum ar fi, orice om ar fi dat peste cap de o asemenea idee.

Apoi, mai e ceva: faci un copil ca sa salvezi alt copil. Dar tu nu iti doresti doi copii, vrei doar ca primul sa traiasca. Dar daca totul merge bine, vor trai amandoi. Si te trezesti ca ai doi copii, cand de fapt vroiai numai unul. Ii vei iubi pe amandoi la fel? Caci daca nu, copilul nedorit va simti din plin asta.

Si daca nu sunt compatibili si copilul bolnav moare? Vei sti sa te bucuri de singurul copil pe care il mai ai, sau il vei uri pe cel abia nascut, pentru ca nu a fost capabil sa isi salveze fratele?

In film, parintii Anei se asigura ca ea va fi compatibila cu Kate, caci o concep in vitro, pentru a nu exista niciun risc. Insa celulele din cordonul ombilical nu o vindeca pe Kate. Starea ei se imbunatateste pentru o vreme, apoi boala revine, iar ei merg mai departe, obligand-o pe Ana sa ii doneze surorii sale sange, apoi maduva, prin numeroase proceduri medicale dureroase.

Kate se simte mai bine o vreme, apoi boala revine. Si tot asa, pana in momentul in care Ana implineste 11 ani. Kate e din ce in ce mai rau, rinichii sai s-au blocat si are nevoie de transplant. Desigur, Ana e solutia, donatorul perfect. Toata viata asta a facut: a fost internata prin spitale, pentru a dona cate ceva, sa isi ajute sora.

Insa de data asta, Ana refuza. Legal, parintii ei sunt cei care iau decizii medicale pentru ea. Si orice fel de decizii. Dar Ana merge la un avocat si isi prezinta situatia: a obosit si nu mai vrea ace, durere si interventii medicale. Si in niciun caz nu vrea sa traiasca cu un singur rinichi.

E un subiect foarte sensibil si foarte frumos prezentat in film. E greu sa fii de o parte sau de cealalta, sa spui care are dreptate, pentru ca ambele au dreptate si ambele gresesc.

E drept sa chinui astfel un copil? Nu. E drept sa iti vezi copilul murind, stiind ca exista totusi o posibilitate sa fie salvat? Nu. E drept sa iti duci o viata prin spitale, in dureri, desi esti sanatos? Nu. E drept sa condamni pe cineva la moarte, pentru propriul confort? Nu. Dar e drept sa ai leucemie la 5 ani? Nu. Cum ar spune House "Oamenii nu primesc ceea ce merita, primesc numai ceea ce li se ofera."

E un film...altfel. Exact cum imi place mie. Iar finalul, desi melodramatic, e cel mai potrivit. Chiar ma gandeam ca un astfel de film ar face valuri mari in problema asta, printre medici, avocati, judecatori, oameni de rand. 
Finalul filmului reuseste sa tempereze atmosfera si sa impace, oarecum, ambele parti, insa problema e inca in picioare: Unde se opresc drepturile mele si incep drepturile tale?

V-am zis ca eu consider bun un film, daca ma face si sa rad, si sa plang. Uimitor, chiar am ras in hohote la unele scene. Apoi am plans in hohote.

Un film GENIAL. Daca as putea, v-as obliga sa il vedeti, insa pot doar sa vi-l recomand.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pãrându-mi rãu de adolescenţã