Tot ce-mi trece prin cap acum, intr-un singur post

1. Stiti genul ala de oameni cu care simti ca ai o conexiune din prima clipa? Pur si simplu ii intalnesti, si stii ca sunt oameni valorosi. Sunt persoane pe care le simpatizam sau le antipatizam, carora le apreciem inteligenta sau care ne enerveaza, sunt persoane care ne fac sa radem si cu care ne distram, dar mai sunt si acele persoane cu care din prima clipa in care le vedem simtim acea conexiune, simtim ca le intelegem si ca ne pot intelege. Am intalnit de-a lungul vietii cred ca 4 sau 5 astfel de persoane. Nu am stiut pe moment ca sunt pretiosi, dar am simtit in alte moduri asta. Si acum, ce ma roade pe mine: cum e posibil sa se piarda o astfel de conexiune? Mi s-a intamplat sa ma intalnesc dupa unul sau mai multi ani cu acele persoane si era ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, conexiunea era acolo, intacta. Cum e posibil ca in prima clipa, cand nu ne cunosteam deloc, sa simtim ca ne putem intelege reciproc, iar acum, conexiunea sa nu mai existe?

2.Si fapte, si vorbe...
Unii zic, "domne, fapte, nu vorbe!" Va spun din experienta proprie ca acei oameni care isi demonstreaza sentimentele numai prin fapte sunt greu de inteles si acceptat. E dificil sa ceri scuze prin fapte, spre exemplu. Scuzele sunt ceva verbal si sunt valoroase, atunci cand vin din suflet. Poate nu sunt suficiente doar scuzele uneori, depinde de situatie. Cum iti dai seama ca cineva a facut un anume gest ca sa isi ceara scuze? Cu greu. Odata ce te prinzi cum actioneaza, e mai usor, dar tot e cumva peste mana. Despre oamenii care se bazeaza doar pe vorbe nu am multe de zis, ca au cam zis altii inaintea mea cam tot. Sunt psiholog si stiu ca vorbele sunt extrem de importante. Ceea ce scoatem pe gura ne afecteaza in egala masura cu ceea ce ne este spus. Vorbele au o putere uriasa, majoritatea habar nu au. Dar cand e vorba sa fii alaturi de o persoana la care tii, sa o sustii, sa o sprijini, e nevoie atat de fapte, cat si de vorbe. E ca si cum i-as spune lu' nepota'miu "vezi sa nu cazi" cand il vad ca se impiedica, fara sa intind mana sa il prind, sa nu cada.
Fapte+vorbe=perfect
Cum perfectiunea nu exista, ma adaptez si eu la ce am.

3.M-am saturat sa lupt. Multi spun ca persoanele care merita sa ramana in viata ta, vor ramane oricum. Mi se parea bullshit. Daca esti un nenorocit, spre exemplu, vor fugi mancand pamantul. Si totusi, trebuie sa recunosc, au fost persoane care s-au intors la mine, desi fugisera mancand pamantul, si au fost persoane la care m-am intors, cu toate ca ma pusesera pe fuga cu comportamentul lor. Trei ani de facultate m-au invatat ca nimic nu e la voia intamplarii, si totusi, inca mai cred in destin. Cred ca v-ati prins de asta, dat fiind ca in bannerul meu scrie mare MAKTUB. Te cam izbeste cum intri pe blog. :)) Nu cred in forma clasica de destin, ci intr-un fel de destin adaptat la dovezile pe care le-am avut pana acum. Cred ca "fie roata si patrata, tot se-ntoarce ea odata.",spre exemplu. Si atunci, de ce sa nu cred ca oamenii care sunt facuti sa ramana in viata ta, raman acolo no matter what? Pentru ca daca as crede asta, mi-as da voie sa ma port ca o nemernica egoista ce sunt. Teama ca as putea sa pierd persoanele la care tin ma face sa ma controlez, si asta e bine.
Dar...aici nu e vorba de egoismul meu. E vorba de faptul ca am obosit sa lupt cu unele chestii, pur si simplu, stateam in pat uitandu-ma pe pereti si am zis "Sa se duca dracu' toti, si sa raman singura!".
Normal ca nu vreau sa se duca dracu' toti. Ideea e ca nu o sa se duca toti, poate doar unii. Si atunci, pot sa spun ca nu au fost facuti sa ramana in viata mea. Are sens?

4.Sunt legata de trecut. Revelatia asta am avut-o tot in timp ce stateam in pat si ma uitam pe pereti. Si am vazut pe pereti asa: proiectul de la psihologia familiei la care am luat 10, diploma de la SuperBlog, harta primita cadou de la Bianca anul trecut, o poza din Spania de acum 4 ani, ursuletul-martisor de la Toni, funda cu care a fost legat cadoul de la Miku. Toate astea sunt agatate in diferite cuie. Si toate tin de trecut, de amintiri. Plus multe poze: din liceu, din Spania, de cand era Vlad mic. Poze in care eram mult mai fericita decat acum. Poze dintr-un trecut care nu se va mai intoarce, dar de care ma simt legata. As putea sa spun ca am si un lucru practic: un termometru de camera, dar as minti. Singurul motiv pentru care il tin, este pentru ca a fost al bunica'mii. Nu m-am uitat niciodata la el si nu dau doi bani pe cate grade sunt in camera mea.
Deci, sunt legata de trecut. Asta mi-au zis-o si testele cu desene pe care le-am facut. Nu stiu inca ce sa fac cu revelatia asta, cum sa o fac utila pentru mine, pentru dezvoltarea mea. O notez aici si cand revin sa o mai citesc, poate ma prind.


5.Da, recitesc posturile de pe blog odata la ceva timp. Si uneori, le gasesc noi intelesuri. Imi dau seama cand am fost revoltata si sarcastica sau trista si dramatica, iar asta ma ajuta sa ma cunosc mai bine. E ca si cum ti-ai citi jurnalul si ai afla lucruri noi despre tine. Doar ca ce aflu eu citind ce scriu aici nu mai poate afla nimeni, ori de cate ori ar citi, pentru ca intelesurile ascunse si emotiile din spatele cuvintelor imi sunt accesibile doar mie. Uneori pare ca vorbesc despre o persoana, si de fapt, eu ma gandesc la cu totul alta. Alteori pare ca vorbesc la modul general, si de fapt vorbesc de una sau mai multe persoane. Alteori chiar vorbesc la modul general, fara sa fac referiri ascunse la cineva anume. Nu incercati sa intelegeti, doar eu pot. (sunt enervanta, stiu)

6.Asa ajung si la intrebarea lui Miku: de ce am blog? Sunt mai multe motive pentru care am blog acum si niciunul din ele nu are legatura cu motivul pentru care am creat blogul initial. Scriu pe blog (1)ca sa nu imi pierd aptitudinea de a scrie, (2)pentru ca uneori exista persoane care gandesc la fel ca mine, sau total opus mie, si imi dau feedback, iar asta e mereu util, sa vezi cum gandesc altii si de ce si (3)pentru ca recitind ceea ce scriu, (la ceva timp dupa) e o modalitate de introspectie care ma ajuta foarte mult.


Comentarii

Benjamin Button a spus…
5. E intotdeauna o placere sa citesc ce scrii.
Benjamin Button a spus…
PS: imi place cum ai 'rearanjat' blogul. :)

Postări populare de pe acest blog

Pãrându-mi rãu de adolescenţã