Final de drum (retur?)

Durere. Dezamagire. Suferinta. Disperare. Si vesnicul "de ce?".

O sa supravietuiesc. Mereu o fac.

O sa iti supravietuiesc.

Dar nu se pune problema ca nu voi supravietui, ci problema este: prin cate mai e nevoie sa trec pentru a gasi ce caut? Cate deceptii ma vor duce in final spre persoana potrivita?

Nu supravietuirea e problema, ci felul in care voi trece prin asta, felul in care ma va afecta. Supravietuiesc, dar cum ramane cu increderea in oameni, cu increderea in mine, pe care le pierd? D.V. spunea ca avem nevoie de certitudinea ca oamenii sunt acolo pentru noi, ca oamenii sunt buni cu noi si pentru noi.

Cum pot eu sa capat aceasta certitudine, cand persoanele la care tineam cel mai mult mi-au tras clapa cand aveam mai mare nevoie de ele? Cum pot sa am incredere in lume, cand lumea e alcatuita mai mult din persoane care m-au dezamagit si persoane pe care nu le cunosc inca? Prea putine sunt langa mine si le sunt recunoscatoare, dar si increderea in ele imi scade, sunt nesigura...ele se vor dovedi la fel? Sau eu ma voi dovedi nedemna de ele?

Poate e vina mea, poate sunt prea egoista si rea si egocentrica, din cauza asta lumea isi bate joc de mine. Sau poate din contra, sunt prea buna si sunt luata de proasta.

Eu ar trebui sa stiu cum sunt. nu? Eu cred ca am gasit un echilibru intre egoism si altruism, intre bunatate si rautate. Dar fiecare scena din asta ma face sa ma indoiesc de mine.

Poate nu te merit.

Poate nu te-am meritat niciodata.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pãrându-mi rãu de adolescenţã