Proba 24. Dream Car Art Contest

Undeva, pe o stradã a Bucureştiului, se aflã o clãdire cu douã etaje, cu pereţii exteriori roşii şi tavanul verde plin de turnueţe în stil japonez. Pe uşã ne întâmpinã, lipitã, fotografia unei gheişe.

Ȋn mod evident, atrage atenţia. Oamenii vor sã ştie ce e cu ea. Aşa ca, mânat de curiozitate, omul nostru intrã şi el acolo. Și nimereşte într-un fel de magazin de suveniruri. Primul lucru pe care îl vede este pisica aurie ce dã din lãbuţã. Un tip îmbrãcat în samurai se prezintã ca fiind Akira, ghidul localului, şi îi spune cã pisica se numeşte Maneki Neko şi este aducãtoare de noroc. Apoi îl întreabã dacã vrea sã îi prezinte locul.

Vrea. O fi mâncat curiozitatea pisica, dar pisica aia a murit fericitã. Aşa cã se lasã plimbat într-o încãpere-muzeu al literaturii japoneze, într-o salã de spectacol, unde câteva gheişe danseazã, apoi, la etaj, unde se aflã un restaurant cu specific japonez.

Miroase grozav, iar omul nostru se aşeazã la masã. Ȋmpreunã cu meniul, îi este adus şi un pliant:



Comandã un sekihan, adicã orez amestecat cu fasole azuki, gândindu-se la bãieţelul sãu de şapte ani, care viseazã sã cãlãtoreascã prin toatã lumea cãlare pe un dinozaur. Cu imaginaţia lui, ar putea desena un dinozaur-maşinã care sã îl ducã în Japonia.

“Da, sigur îl voi încuraja sã participe la Dream Car Art Contest”, meditã el în timp ce aştepta mâncarea.

Articol scris in cadrul concursuui SuperBlog2013

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

P.S. Te iubesc

Imagine
Recenzie scrisa in cadrul campaniei vALLuntar,  iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. p.s. Te iubesc de Cecelia Ahern Gerry nu era doar soţul lui Holly.Era sensul ei în viaţã, era motivul pentru care se trezea dimineaţa. Holly nu s-a dus la colegiu, ca sã petreacã mai mult timp cu Gerry, nu a vrut sã îşi construiascã o carierã, pentru cã tot ce îşi dorea era sã vinã ora 6 şi sã ajungã acasã, la Gerry. Sã îi fie soţie era pentru ea o slujbã cu normã întreagã, era tot ce îşi dorea şi o fãcea fericitã. Nu doar cã îl iubea pe Gerry, era dependentã de el. Gerry era pentru ea lumina care o cãlãuzea în viaţã. Dar ce-i de fãcut când lumina se stinge şi rãmâi singur în întuneric? Când sensul vieţii tale nu mai existã, de ce sã mai trãieşti? Când temelia vieţii tale, stâlpul care susţinea tot ce ai construit se prãbuşeşte, ce rãmâne de fãcut? Gerrt ştia cã va muri şi mai ştia şi cât de greu îi va fi lui Holly, aşa cã a lãsat un set de scrisori pentru ea. E...
Citiți mai multe

A doua recenzie in cadrul campaniei vALLuntar

Imagine
Recenzie scrisa in cadrul campaniei vALLuntar,  iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. "Cheia" de Simon Toyne Câţi dintre noi nu ne-am pus întrebãri despre divinitate? Câţi nu ne-am întrebat de unde venim şi unde ne ducem, sau, şi mai important: de ce? Eu sper cã voi, cititorii mei, v-aţi întrebat asta, şi nu o data, ci de zeci de ori. Nu conteazã dacã nu aţi ajuns la niciun rãspuns, întrebarea face totul. Cred cã nu sunt singura care e supãratã pe Bisericã şi nu o mai ascultã când spune “Fiţi umili şi darnici…în timp ce noi, preoţii, avem vile şi BMV-uri.” Când a apãrut pentru prima data “Codul lui DaVinci”, lumea a explodat. De ce? Pentru cã avea sens. Pentru cã ne rãspundea la întrebãri, într-o mãsurã. Pentru cã avem nevoie de rãspunsuri, de rãspunsuri care sã se lege, şi pentru cã ne-am sãturat de mantra “crede şi nu cerceta”. Pentru cã mintea omului inteligent vrea sã descopere cerul şi ce e dincolo de el. Simon Toyne ne hrãneşte nevo...
Citiți mai multe

Viața și moartea se împletesc încet, iar ceasul nostru sună neîncetat pentru a ne demonstra propria-i putere.-citat by Miku

De ce e moartea subiect tabu? Oamenilor le e frica sa pronunte cuvantul. Bunica mea a murit. Nu e ceva neobisnuit. Vorba Biancai: bunicii mor. E o realitate. De ce ne invartim dupa deget si ne cacam atata pe noi? Da, e dureros, da, e greu, da, e o perioada in care nu mai stiu exact cine sunt, sau de ce, sau ce ar trebui sa fac. Dar sunt tot eu, aceeasi care eram acum un an, cand bunica era sanatoasa, aceeasi care eram saptamana  trecuta, cand era bolnava si eu o ingrijeam. Nu e ca si cum m-as fi transformat in portelan dintr-o data. Da, sunt mai impulsiva, nu mai am energie sa imi controlez toate pornirile, toata energia mea e consumata de suferinta. Si de aici incerc sa realizez ca nu doar moartea e subiect tabu, ci si suferinta. Oamenii nu stiu cum sa se comporte sau ce sa spuna, sunt stanjeniti daca vorbesti despre asta, iar daca plangi, deja s-au pierdut. Oameni buni, sunt o persoana autentica. Ma arat exact cine sunt. Daca vreau sa plang, o sa plang. Dar nu va asteptati ...
Citiți mai multe