Proba 28. Doina, o vedeta la tine in poseta!

Una dintre întrebãrile pe care mi le pun foarte des în ultimul timp şi care mã frãmântã este “Când trece timpul?”. Derivatã de aici mai e şi întrebarea: “Când cresc copiii?”.

Ȋmi amintesc de zilele în care nepotã’miu era cât mâna mea, şi mã plimbam cu el prin casã pentru cã avea colici, iar acum mai are un an şi ceva şi merge la şcoalã. Dar de nepoatã ce sã mai zic? Parcã ieri imi tremurau stixurile, când mi-a pus-o varã-mea pentru prima datã în braţe, pentru cã nu mai ţinusem pânã atunci un bebeluş.



Acum are 10 ani şi e deja o micã domnişoarã. A început sã o preocupe felul în care aratã, îşi cumpãrã creme şi parfumuri, poate şi ea sã vorbeascã “lucruri de fete”.

A trimis-o maicã-sa la mine, sã discute “lucruri de fete” cu cineva puţin mai apropiat de vârsta ei. Mi-a examinat hainele din şifonier, genţile, încãlţãmintea, încercând sã îşi contureze un sti propriu.

Mi-a încercat cremele, fardurile şi toate nebuniile mele de îngrijire pentru ten.
I-a plãcut o geantã de-a mea şi i-am fãcut-o cadou, şi cum se spune cã o geantã nu se dãruieşte niciodatã singurã, i-am pus o cutiuţã de cremã Doina în ea.
-Uite ceva care te va face sã fii mereu fermecãtoare, i-am spus.

-Asta? Pãi din asta avea şi Ma.

(Ca o parantezã, observ cã Ma, bunica mea şi strãbunica nepoţeilor mei, este mai vie aici, pe blog, decât era în realitate, atunci când trãia.)

-Pãi da, zic. Și ce-i cu asta?

-E de…femei bãtrâne, zice ea.

Zâmbesc.

-Uitã-te la mine, arãt bãtrânã?

-Nu.

-Pãi, folosesc laptele Doina de când mã ştiu. Dacã un produs a fost folosit de atâtea generaţii la rând, ce îţi spune asta?

-Cã e pentru toate vâstele? zice ea.

-Da, şi asta, dar şi cã este un  produs foarte bun, capabil sã satisfacã şi cererile bunicii, care stãtea toatã ziua afarã, cu faţã în bãtaia vântului, şi cu o mare nevoie de a fi hidratatã, şi a noastrã, tinerii pe zi ce trece mai fiţoşi.

-Eu nu sunt fiţoasã, spune ea, dându-şi pãrul lung, şaten-blond pe spate, într-o manierã teatralã, a la Hanna Montana.

-Sigur cã nu, spun, stãpânindu-mi cu greu râsul. Uite ce e: încearc-o! Dacã nu îţi place, sã vii sã îmi spui.

-Bine. Ce marcã e crema asta?

Mã stãpânesc cu greu sã nu îmi dau ochii peste cap.

-Este de la Farmec, în colaborare cu KREM.

-Mama ne dã cu ulei pentru plajã de la Farmec, zice ea aproape mândrã. Am citit pe etichetã.

-Vezi? Ȋncearcã tu crema şi nu mai fi aşa scepticã.

-Bine. Aaa, Ramona?

-Da.


-Ce înseamnã scepticã?



Articol scris in cadrul concursului SuperBlog 2013
Fotografii din arhiva personala.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

P.S. Te iubesc

Imagine
Recenzie scrisa in cadrul campaniei vALLuntar,  iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. p.s. Te iubesc de Cecelia Ahern Gerry nu era doar soţul lui Holly.Era sensul ei în viaţã, era motivul pentru care se trezea dimineaţa. Holly nu s-a dus la colegiu, ca sã petreacã mai mult timp cu Gerry, nu a vrut sã îşi construiascã o carierã, pentru cã tot ce îşi dorea era sã vinã ora 6 şi sã ajungã acasã, la Gerry. Sã îi fie soţie era pentru ea o slujbã cu normã întreagã, era tot ce îşi dorea şi o fãcea fericitã. Nu doar cã îl iubea pe Gerry, era dependentã de el. Gerry era pentru ea lumina care o cãlãuzea în viaţã. Dar ce-i de fãcut când lumina se stinge şi rãmâi singur în întuneric? Când sensul vieţii tale nu mai existã, de ce sã mai trãieşti? Când temelia vieţii tale, stâlpul care susţinea tot ce ai construit se prãbuşeşte, ce rãmâne de fãcut? Gerrt ştia cã va muri şi mai ştia şi cât de greu îi va fi lui Holly, aşa cã a lãsat un set de scrisori pentru ea. E...
Citiți mai multe

A doua recenzie in cadrul campaniei vALLuntar

Imagine
Recenzie scrisa in cadrul campaniei vALLuntar,  iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. "Cheia" de Simon Toyne Câţi dintre noi nu ne-am pus întrebãri despre divinitate? Câţi nu ne-am întrebat de unde venim şi unde ne ducem, sau, şi mai important: de ce? Eu sper cã voi, cititorii mei, v-aţi întrebat asta, şi nu o data, ci de zeci de ori. Nu conteazã dacã nu aţi ajuns la niciun rãspuns, întrebarea face totul. Cred cã nu sunt singura care e supãratã pe Bisericã şi nu o mai ascultã când spune “Fiţi umili şi darnici…în timp ce noi, preoţii, avem vile şi BMV-uri.” Când a apãrut pentru prima data “Codul lui DaVinci”, lumea a explodat. De ce? Pentru cã avea sens. Pentru cã ne rãspundea la întrebãri, într-o mãsurã. Pentru cã avem nevoie de rãspunsuri, de rãspunsuri care sã se lege, şi pentru cã ne-am sãturat de mantra “crede şi nu cerceta”. Pentru cã mintea omului inteligent vrea sã descopere cerul şi ce e dincolo de el. Simon Toyne ne hrãneşte nevo...
Citiți mai multe

Viața și moartea se împletesc încet, iar ceasul nostru sună neîncetat pentru a ne demonstra propria-i putere.-citat by Miku

De ce e moartea subiect tabu? Oamenilor le e frica sa pronunte cuvantul. Bunica mea a murit. Nu e ceva neobisnuit. Vorba Biancai: bunicii mor. E o realitate. De ce ne invartim dupa deget si ne cacam atata pe noi? Da, e dureros, da, e greu, da, e o perioada in care nu mai stiu exact cine sunt, sau de ce, sau ce ar trebui sa fac. Dar sunt tot eu, aceeasi care eram acum un an, cand bunica era sanatoasa, aceeasi care eram saptamana  trecuta, cand era bolnava si eu o ingrijeam. Nu e ca si cum m-as fi transformat in portelan dintr-o data. Da, sunt mai impulsiva, nu mai am energie sa imi controlez toate pornirile, toata energia mea e consumata de suferinta. Si de aici incerc sa realizez ca nu doar moartea e subiect tabu, ci si suferinta. Oamenii nu stiu cum sa se comporte sau ce sa spuna, sunt stanjeniti daca vorbesti despre asta, iar daca plangi, deja s-au pierdut. Oameni buni, sunt o persoana autentica. Ma arat exact cine sunt. Daca vreau sa plang, o sa plang. Dar nu va asteptati ...
Citiți mai multe