Proba 27. Puterea parteneriatului in blogosfera

De-a lungul timpului, omul s-a ghidat dupa ideea “Sã moarã şi capra vecinului!”. Acum, însã, a descoperit un alt motto: “Sã trãiascã şi capra vecinului, atâta timp cât trãieşte porcu’ meu.”

Am fost sãptãmâna trecuta la piaţã, sã iau ceva conopidã, gogoşari, şi alte chestii de pus la murat. Pe lângã anunţul “blec fraidei” pus de o grãmadã de cartofi de o tanti care auzise cã aşa se promoveazã mai nou reducerile, am mai avut o surprizã: am luat douã kilograme de conopidã de la o doamnã între douã vârste, dar cu un picior într-a treia, care mi-a zis:

cartofi black friday Ce mi am luat eu de Black Friday reducere fun black friday -Știţi, dacã luaţi de la taraba din dreapta mea gogoşari, vã fac reducere la conopidã.

-Și cam câtã reducere, aşa?

-Un leu, maicã.

-Pãi e tot a dvs. taraba cu gogoşari? întreb.

-Nu, mãmicã, e a lu’ vecina Vasilica, dar suntem aşa, cum sã-ţi zic eu matale…parteneri. Vindem amândouã şi câştigãm amândouã.

-Am înţeles, spun, zâmbit. Și cu ‘mnealui ce relaţie aveţi? întreb arãtând cãtre taraba din stânga.M-ar interesa şi nişte gogonele.

-Facem acum maicã şi cu dânsul…cum îi zice?

-Parteneriat? sugerez eu.

-Aşa, mãmicã, d-ãla. Pãi nu e frumos aşa, sã ne ajutãm unii pe alţii, în loc sã ne dãm în cap?

-E frumos, zic eu, gândindu-mã cã societatea noastrã merge spre bine, dacã nişte ţãrani care vând legume în piaţa s-au gândit la asta.


Apoi mã gândesc la lumea internauţilor, la blogosferã. Tot mai multe site-uri şi bloguri se susţin reciproc. Prietenia, fie ea şi condiţionatã de….afaceri, sã le zic, îmbuneaza inima omului şi îl face sã fie mai bun, sã evolueze.

Articol scris in cadrul concursului SuperBlog2013
Sursa foto: http://bogzilla.ro

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

P.S. Te iubesc

Imagine
Recenzie scrisa in cadrul campaniei vALLuntar,  iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. p.s. Te iubesc de Cecelia Ahern Gerry nu era doar soţul lui Holly.Era sensul ei în viaţã, era motivul pentru care se trezea dimineaţa. Holly nu s-a dus la colegiu, ca sã petreacã mai mult timp cu Gerry, nu a vrut sã îşi construiascã o carierã, pentru cã tot ce îşi dorea era sã vinã ora 6 şi sã ajungã acasã, la Gerry. Sã îi fie soţie era pentru ea o slujbã cu normã întreagã, era tot ce îşi dorea şi o fãcea fericitã. Nu doar cã îl iubea pe Gerry, era dependentã de el. Gerry era pentru ea lumina care o cãlãuzea în viaţã. Dar ce-i de fãcut când lumina se stinge şi rãmâi singur în întuneric? Când sensul vieţii tale nu mai existã, de ce sã mai trãieşti? Când temelia vieţii tale, stâlpul care susţinea tot ce ai construit se prãbuşeşte, ce rãmâne de fãcut? Gerrt ştia cã va muri şi mai ştia şi cât de greu îi va fi lui Holly, aşa cã a lãsat un set de scrisori pentru ea. E...
Citiți mai multe

A doua recenzie in cadrul campaniei vALLuntar

Imagine
Recenzie scrisa in cadrul campaniei vALLuntar,  iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. "Cheia" de Simon Toyne Câţi dintre noi nu ne-am pus întrebãri despre divinitate? Câţi nu ne-am întrebat de unde venim şi unde ne ducem, sau, şi mai important: de ce? Eu sper cã voi, cititorii mei, v-aţi întrebat asta, şi nu o data, ci de zeci de ori. Nu conteazã dacã nu aţi ajuns la niciun rãspuns, întrebarea face totul. Cred cã nu sunt singura care e supãratã pe Bisericã şi nu o mai ascultã când spune “Fiţi umili şi darnici…în timp ce noi, preoţii, avem vile şi BMV-uri.” Când a apãrut pentru prima data “Codul lui DaVinci”, lumea a explodat. De ce? Pentru cã avea sens. Pentru cã ne rãspundea la întrebãri, într-o mãsurã. Pentru cã avem nevoie de rãspunsuri, de rãspunsuri care sã se lege, şi pentru cã ne-am sãturat de mantra “crede şi nu cerceta”. Pentru cã mintea omului inteligent vrea sã descopere cerul şi ce e dincolo de el. Simon Toyne ne hrãneşte nevo...
Citiți mai multe

Viața și moartea se împletesc încet, iar ceasul nostru sună neîncetat pentru a ne demonstra propria-i putere.-citat by Miku

De ce e moartea subiect tabu? Oamenilor le e frica sa pronunte cuvantul. Bunica mea a murit. Nu e ceva neobisnuit. Vorba Biancai: bunicii mor. E o realitate. De ce ne invartim dupa deget si ne cacam atata pe noi? Da, e dureros, da, e greu, da, e o perioada in care nu mai stiu exact cine sunt, sau de ce, sau ce ar trebui sa fac. Dar sunt tot eu, aceeasi care eram acum un an, cand bunica era sanatoasa, aceeasi care eram saptamana  trecuta, cand era bolnava si eu o ingrijeam. Nu e ca si cum m-as fi transformat in portelan dintr-o data. Da, sunt mai impulsiva, nu mai am energie sa imi controlez toate pornirile, toata energia mea e consumata de suferinta. Si de aici incerc sa realizez ca nu doar moartea e subiect tabu, ci si suferinta. Oamenii nu stiu cum sa se comporte sau ce sa spuna, sunt stanjeniti daca vorbesti despre asta, iar daca plangi, deja s-au pierdut. Oameni buni, sunt o persoana autentica. Ma arat exact cine sunt. Daca vreau sa plang, o sa plang. Dar nu va asteptati ...
Citiți mai multe