Cuget, deci exist

Moartea imi zambeste iar, haina. Imi aminteste ca exista, de fiecare data cand vreau sa uit. Iar eu trebuie sa o accept, sa traiesc cu suflarea ei rece in ceafa.
Imi amintesc de un citat "i want to live, not only survive" si reflectand la asta, imi dau seama ca a trai, a trai cu adevarat, si nu doar a supravietui inseamna sa traiesti toate sentimentele, fara sa te impotrivesti.
Durerea si tristetea te fac sa te simti mai in viata decat fericirea.
E ca atunci cand te doare capul si cineva iti spune ca e semn ca il ai.
Daca ma doare sufletul inseamna ca il am, daca ma simt trista inseamna ca pot simti si fericirea, daca simt ca ma prabusesc inseamna ca pot si sa ma ridic, daca imi e frica de moarte inseamna ca iubesc viata.


Si inca nu stiu daca Moartea imi e inamic, pentru ca de fiecare data cand ma simt coplesita de viata, apare Ea, Moartea, si imi arata ca se poate sfarsi oricand.
Si atunci imi dau seama ca iubesc viata, o iubesc cu adevarat, asa cum e, iubesc teama si furia si durerea si frustrarea, pentru ca sunt vie si le pot simti.
Poate ca Moartea e sadica, dar e un profesor excelent. Apare de fiecare data cand viata mi se pare prea greu de trait, apare si ma face sa iubesc viata, sa ma agat de ea.
"Cuget, deci exist", zicea Descartes. Simt durerea, deci traiesc, as spune eu.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pãrându-mi rãu de adolescenţã