Echilibru

In urma cu cativa ani, cand m-am apucat de psihologie, mi se parea imposibil sa devin la fel de echilibrata ca un terapeut, in consecinta, nu as putea deveni unul.
De curand am pornit pe drumul acela catre echilibru fara sa imi doresc si fara sa imi dau seama ca o fac.
Acum realizez ca majoritatea problemelor mele care aduceau dezechilibru erau provocate de negarea sentimentelor. Pe de o parte le refulam, pentru ca societatea critica oamenii care nu poarta o masca de fericire, iar pe de alta parte ele veneau cu si mai multa forta.
Cand a devenit durerea un defect si de ce? Suntem slabi, pentru ca suferim?
In niciun caz. Suntem umani.
Dar iubirea, compasiunea, ele cand au devenit defecte si de ce? Oare nu e in natura noastra sa simtim aceste lucruri? Nu ne fac ele mai buni?
Sigur ca ne fac, si totusi sunt criticate. Ce prostie infinita!!!
Echilibrul inseamna sa iti permiti sa simti.
Daca nu cureti o rana, ii aplici direct bandajul, se va infecta, corect?
Asa si cu sentimentele: permite-ti sa simti, inainte de a decide sa mergi mai departe.
E ok sa simti, e ok sa plangi, e ok sa te doara. Numai curatand rana, vei putea sa o vindeci.
Nu sunt un robot, nu vreau sa fiu un robot, sunt un om cu sentimente, dorinte, neimplini si frustrari. Si accept asta. Si ma bucur de asta. 
Asta imi aduce echilibru.

Comentarii

Bianca a spus…
http://www.youtube.com/watch?v=Hkrk3lFVuQE
Bianca a spus…
Asta e tot ce am sa zic. :) Sper ca se potriveste cat de cat. Las melodia sa vorbeasca in locul meu. :)

Postări populare de pe acest blog

Pãrându-mi rãu de adolescenţã