Suflet visator

Am terminat de scris prima parte, care se incheie asa: Cine este Ana? Cine e cea mai bunã prietenã a mea, pe care credeam cã o cunosc atât de bine? Ce ascunde, ce a zãvorât în sufletul ei atât de adânc, încât nu pot ajunge acolo? Vãd doar din când în când ieşind la suprafaţã o frânturã din demonul care se zbate sã iasã, dar niciodatã pe tot, niciodatã nu ştiu de unde vine, ce vrea, de ce o consumã. Dacã nu am fost în stare sã o cunosc cu adevãrat în atâţia ani, ce pretenţii mai am de la mine? Legãtura noastrã mã fãcea sã fiu mândrã de mine, de cine sunt eu, de cine suntem noi. Când s-a rupt? Cum poate fi înnodatã? -Ia-mã în braţe, zice Ana, tot zâmbind, acel zâmbet care mã sperie şi îmi face pielea de gãinã. Ȋncã nu mi-a rãspuns la întrebare. Sau poate ãsta e rãspunsul. O strâng în braţe şi ea mã strange cu putere. Astfel de gesturi de afecţiune erau obişnuite între noi. O modalitate tacitã de a ne spune cã ţinem una la cealaltã şi cã suntem acolo, orice ar fi. Cã sunt...

Te visam. Erai frumoasa. Erai însãşi pacea Ce curgea prin mine Domoalã, tãcutã. Erai ciocolata fierbinte care în valuri Se înnoadã Şi iti dã senzaţia aia de plin, de îndestulat. Erai jocul de artificii din fiecare an Ce pâlpâie în mine luminile lui Doar cã erai aici În fiecare zi. Un nou joc de artificii, aceeaşi luminã, Aceeaşi speranţã, aceeaşi bucurie. Erai o cascadã pe care visam de mica sã o pictez Şi îi simţeam mirosul, îi simţeam gustul, Avea gust de cascadã, Cu toate cã apa nu are nici miros, nici gust. Erai rãcoritoare, dar caldã, erai cascada Din visul meu. Erai “acasã”, locul la care mã întorc mereu, Erai un cãmin de sentimente atent clãdite Erai pacea locului cunoscut, confortul, Iubirea… Erai mirosul mâncãrii preferate gãtite de mama În zilele ploioase. Erai totul.

Senzatia aia, cand simti basul in piept, dai din plete ca nebunu', lumea din jur urla si totii impartasiti acelasi sentiment de fericire, iar la cativa metri in fata canta una dintre trupele tale preferate. De nepretuit. Astazi merg la Parazitii si Vita de Vie. Ataaaaat!  Voi experimenta datul din plete pe ploaie, daca nu se opreste. :))

Diseara merg la concert la astia: Si la dragostea mea din liceu, Cargo! Bumti, bumti! :))

Prietenia...ce cuvant atat de simplu, si totusi, cu o incarcatura atat de mare. Cum iti dai seama cine iti este prieten si cine nu? Uneori iti dai seama foarte simplu, alteori nu ai nevoie sa te intrebi. M-am gandit sa incerc sa dau o definitie a prieteniei sau mai degraba a prietenului, poate ma va ajuta sa imi limpezesc gandurile. Prietenul este acea persoana careia ii poti spune orice, fara sa iti fie teama ca te va judeca, fara sa iti fie rusine, fara sa te simti prost, iar el, la randul lui, are acelasi sentiment. Prietenul mai este acela cu care ai amintiri comune, inside jokes, caruia ii poti spune un singur cuvant, iar el sa inceapa sa rada, sau sa trezeasca in el un anume sentiment. Si tinand cont de aceste definitii, eu am un singur prieten, si nu e cine ati crede voi sau cine as crede eu. Cu B. am amintiri comune si inside jokes, ii pot spune orice, dar ea nu imi poate spune orice. Cu S.am amintiri comune si inside jokes, ea imi poate spune orice, insa eu nu ii p...

Oră de gramatică pe facebook: mesajul unei doamne profesoare către elevii săi.  "Dragi elevi, Deși vă bat cam 9 ore pe săptămână la cap, știu că nimic nu are un mai mare impact asupra voastră ca facebook-ul și ale lui postări. Prin urmare:  Corect este „frumoaso!” nu „frumoas-o!” și deja știți din melodia lui Krem cine are cratimă. „Doar” se foloseşte cu forma pozitivă a verbului, iar „decât” cu cea negativă. (Ea are 25 de ani. Nu are decât 2 lei în buzunar.) Adverbul „decât” se mai folosește și atunci când construim propoziții comparative de inegalitate. (Antonia este mai deșteaptă decât Inna.) Atunci când vreți să fiți amabili cu doamnele și/sau domnișoarele, nu vă adresați cu „dragele mele”. Tocmai le-ați făcut maşini care scot apa de pe fundul unui râu. Corect este „dragile”. Atunci când planificați o ieșire la o cafenea sau la o cofetărie este impropriu să spuneți „căutăm locaţie”. Pentru că nu închiriați clădirea ca să vă petreceți restul zilelor acolo, ci beți ...

Vreau sa fiu iar in liceu! Sa stau pe banca din curtea scolii, impreuna cu colegii mei, sa ma plimb pe strazile udate de ploaie, sa imi fac temele in miez de noapte, sa dau lucrari si teze, sa iau 2 la chimie apoi sa stau o noapte intreaga sa invat ca sa imi indrept media… Vreau sa fiu iar in liceu! Sa chiulesc de la ore si sa ma ascund in curtea scolii, sa ies la tabla la matematica, sa astept cu drag ora de romana, sa imi fac tema la franceza in pauza si sa rad in hohote impreuna cu colegii mei atunci cand profu’ de mecanisme de preda despre masina de gaurit. Vreau sa se intoarca vremea liceului! Sa fiu impusliva, imprevizibila si neinteleasa, sa dau cu capul in pragul de sus, apoi sa ma mai dau inca o data, pentru ca este varsta la care nimeni nu te condamna daca gresesti. Sa fiu rebela, sa sfidez regulile, sa ma cert cu profa de religie si sa tip in gura mare ca Dumnezeu nu exista, doar ca sa o enervez, pentru ca nici eu nu cred asta. Sa ma comport nebuneste, sa fiu nesu...

Sursa: Facebool @ Psychedelic Adventure Si ultima, pe care am pus-o si in antetul blogului, nu pentru ca ma descrie, ci pentru ca vreau sa o vad in fiecare zi, ca sa imi amintesc cum vreau sa gandesc:

Mi-e dor de tine. Mi-e dor de tot. Atat de dor incat simt ca ma sfasii pe dinauntru, ca ai luat cu tine ceva din mine despre care nu stiam ca e acolo, nu stiam ca imi trebuie, nu stiam ca iti apartine, am aflat doar cand a inceput sa imi lipseasca. Un fel de apendice, despre care nu stii ca se afla acolo pana nu se inflameaza si incepe sa te doara. Iar in urma ramane o durere care se stinge si o cicatrice care nu o sa dispara niciodata si din vreme in vreme, cand e nor, iti mai da un junghi. Mi-e dor sa iti aud vocea, sa ma strigi sa iti fac dializa, sa ma faci sa rad. Nici nu stiam ca ma faci sa rad, dar acum imi dau seama, cand ma uit la ciorba si imi amintesc cum imi spuneai sa nu tai zarzavaturile mari, ca niste folostine. Si eu radeam, imi amintesc. Acum plang. Mi-e dor de toate vorbele alea populare pe care le spuneai si mi-e teama ca o sa le uit. Copiii mei nu o sa aibe sansa sa le auda niciodata. Mi-e atat de dor si atat de ciuda ca nu te-am iubit mai mult cand am avut oc...

Durere. Dezamagire. Suferinta. Disperare. Si vesnicul "de ce?". O sa supravietuiesc. Mereu o fac. O sa iti supravietuiesc. Dar nu se pune problema ca nu voi supravietui, ci problema este: prin cate mai e nevoie sa trec pentru a gasi ce caut? Cate deceptii ma vor duce in final spre persoana potrivita? Nu supravietuirea e problema, ci felul in care voi trece prin asta, felul in care ma va afecta. Supravietuiesc, dar cum ramane cu increderea in oameni, cu increderea in mine, pe care le pierd? D.V. spunea ca avem nevoie de certitudinea ca oamenii sunt acolo pentru noi, ca oamenii sunt buni cu noi si pentru noi. Cum pot eu sa capat aceasta certitudine, cand persoanele la care tineam cel mai mult mi-au tras clapa cand aveam mai mare nevoie de ele? Cum pot sa am incredere in lume, cand lumea e alcatuita mai mult din persoane care m-au dezamagit si persoane pe care nu le cunosc inca? Prea putine sunt langa mine si le sunt recunoscatoare, dar si increderea in ele imi scade, ...

Filme, filme, filme... Am vazut doua artistice in weekend, ca am cam ignorat regula mea cu unul pe saptamana si iar am innebunit cu serialele. Stoker e...cam dubios. Genul de film cu mult mister, dar greoi. Nu e facut pentru iubitorii de actiune. Are multe scene moarte, putina actiune si putin dialog. Ideea in sine e misto, dar daca nu ai rabdarea de a savura genul asta de film....ei bine, te cam adoarme. Dupa Stoker am vazut Masina timpului . Vorba vara'mii, "Slava Domnului, astia macar vorbesc!". Filmul se indeparteaza mult de la povestea originala a lui Wells. Imi place inceputul, ceea ce il determina sa construiasca masina timpului, felul in care incearca sa caute in viitor raspunsul la o intrebare despre trecut. Mi-ar fi placut sa pastreze Eloii mai aproape de descrierea din carte, iar finalul m-a cam enervat, a fost putin cam prea dulce pentru gustul meu, dar trebuia sa fie ceva in genul asta, dat fiind ca filmul este din perspectiva lui Alexander, iar car...

Am dat peste serialul asta absolut intamplator. Am vazut ca e fantasy si am zis "asta e de mine!". Dupa primul episod, n-am inteles nimic, eram total in ceata. Dar eram in ceata la modul "trebuie sa ma uit in continuare, sa aflu despre ce e vorba!", nu la modul "nu inteleg nimic, imi bag picioarele!". Cred ca o  mare influenta in decizia mea de a ma uita in continuare a avut-o si Landon Liborion, cel care il interpreteaza pe Peter Rumancek, pentru ca e atat de...delicios! Si cand spun delicios, ma refer: Dar nici cu Bill Skarsgard (Roman Godfrey in serial) nu mi-ar fi rusine...nu e asa...ametitor de frumos, dar are un farmec aparte. Ma duce cu gandul la Adrian din "Academia vampirilor", cred ca din cauza ca fumeaza non-stop. Si e destul de sexy cand fumeaza. :)) Si in restul timpului, daca ma gandesc. :)) Ce sa va spun eu despre acest serial, fara sa va spun prea multe? Personajele sunt foarte complexe si nu seamana cu genul ...

"Oamenii se intalnesc si se cunosc. Apoi se despart. Se despart pentru ca au facut imprudenta de a se cunoaste."  Cine stie sa imi zica si mie autorul citatului astuia, ca de o ora ma chinui sa imi amintesc unde am mai citit asta, deja iese fum! Initial am zis ca e Octavian Paler, in "Viata pe un peron", apoi parca suna mai degraba genul lui Paulo Coelho sau Gabriel Garcia Marquez, poate "Povestea tarfelor mele triste"? Sunt destul de sigura ca l-am citit intr-o carte acum cativa ani....sau poate era pe un blog? Cine stie, cine stie autorul?

De ce toate dulciurile cu aroma de menta au gust de pasta de dinti?

Iar e vara, dar ai plecat.  Nu pot cladi castele din nisip uscat...

Turnul - cel mai tare, il ador!! M-am panicat putin, in primele secunde, pentru ca ma asteptam sa urce incet si sa coboare repede, dar a urcat cu super-viteza, mi s-a urcat inima in gat putin, dar privelistea e maxima!(daca nu aveti frica de inaltimi!) Nava - super tare! Am zis ca e de gashca, dar aveam parul maciuca in cap cand m-am ridicat de acolo si nu mai stiam care e stanga si care e dreapta. Dar e taaaree!! Piscina- simpatica Nu-ti face baie, cum ma temeam eu, dar te urca cu barca in lift si te arunca pe toboganul cu apa! E tare, dar nu extrema. Pendula - nu va recomand! Senzatia de cadere in gol e mult prea puternica si nu iti da un timp de cateva secunde, ca nava, sa respiri. E foarte rapid, iar eu una nu am putut sa ma relaxez suficient cat sa ma bucur de senzatie. Partea buna e ca poti striga STOP oricand si baietii opresc nebunia de atractie. Eu m-am folosit de cuvantul de siguranta. :)) M., zapacita de atata invartit si senzatie de ca...

Loialitatea e overrated...si se termina acolo unde incepe sa-mi ingradeasca libertatea de a face ceva pentru mine sau ceva care-mi place. De fapt, loialitatea ar trebui sa fie o dorinta, nu o presiune. Am avut un mentor care m-a invatat ca nu exista "trebuie", exista doar "vreau", sau, in unele cazuri, spre exemplu acum, exista "nu vreau". Jocul asta se joaca in doi. Si asa cum ura e un sentiment, razbunarea e o actiune facuta din iubire. Pentru ca daca nu iti pasa de cineva, nu te razbuni, doar il ignori. P.s.: ma simt atat de imatura acum, dar totodata atat de...eu. Asa de "eu" cum n-am mai fost de mult timp. Cred ca m-am dematurizat cu 10 ani in 10 minute. Shht...ma bucur de senzatia asta!

@ https://www.facebook.com/beingsarcastic.me si un bonus: