Suflet visator

Una dintre întrebãrile pe care mi le pun foarte des în ultimul timp şi care mã frãmântã este “Când trece timpul?”. Derivatã de aici mai e şi întrebarea: “Când cresc copiii?”. Ȋmi amintesc de zilele în care nepotã’miu era cât mâna mea, şi mã plimbam cu el prin casã pentru cã avea colici, iar acum mai are un an şi ceva şi merge la şcoalã. Dar de nepoatã ce sã mai zic? Parcã ieri imi tremurau stixurile, când mi-a pus-o varã-mea pentru prima datã în braţe, pentru cã nu mai ţinusem pânã atunci un bebeluş. Acum are 10 ani şi e deja o micã domnişoarã. A început sã o preocupe felul în care aratã, îşi cumpãrã creme şi parfumuri, poate şi ea sã vorbeascã “lucruri de fete”. A trimis-o maicã-sa la mine, sã discute “lucruri de fete” cu cineva puţin mai apropiat de vârsta ei. Mi-a examinat hainele din şifonier, genţile, încãlţãmintea, încercând sã îşi contureze un sti propriu. Mi-a încercat cremele, fardurile şi toate nebuniile mele de îngrijire pentru ten. I-a plãcut o geantã ...

De-a lungul timpului, omul s-a ghidat dupa ideea “Sã moarã şi capra vecinului!”. Acum, însã, a descoperit un alt motto: “Sã trãiascã şi capra vecinului, atâta timp cât trãieşte porcu’ meu.” Am fost sãptãmâna trecuta la piaţã, sã iau ceva conopidã, gogoşari, şi alte chestii de pus la murat. Pe lângã anunţul “blec fraidei” pus de o grãmadã de cartofi de o tanti care auzise cã aşa se promoveazã mai nou reducerile, am mai avut o surprizã: am luat douã kilograme de conopidã de la o doamnã între douã vârste, dar cu un picior într-a treia, care mi-a zis: -Știţi, dacã luaţi de la taraba din dreapta mea gogoşari, vã fac reducere la conopidã. -Și cam câtã reducere, aşa? -Un leu, maicã. -Pãi e tot a dvs. taraba cu gogoşari? întreb. -Nu, mãmicã, e a lu’ vecina Vasilica, dar suntem aşa, cum sã-ţi zic eu matale…parteneri. Vindem amândouã şi câştigãm amândouã. -Am înţeles, spun, zâmbit. Și cu ‘ mnealui ce relaţie aveţi? întreb arãtând cãtre taraba din stânga.M-ar interes...

Daca inca mai credeti ca nu traim intr-o lume de rahat, va povestesc niste chestii: 1. Eram acum doua seri in statie, asteptam autobuzul sa merg acasa. Ningea, batea vantul, era frig.Vine la mine o tipa, aparent ok si imi zice: "Te rog, da-mi si mie o tigare, ca ti-o platesc, eu le-am uitat pe ale mele acasa. "Ok", zic. Deschide geanta si incepe sa caute portofelul. Si cauta. Si cauta. Dupa vreo 5 minute (nu exagerez) ma plictisesc sa stau dupa ea si ii zic "Hai, domne, ia o tigare, da-i naibii de bani!" Ea insista. Cauta in conitnuare. Eu, maxim de plictisita, ii zic sa ia naibii tigarea, ca nu imi trebuie bani. O ia pana la urma. Vine si autobuzul meu, ma urc si dupa ce se inchid usile o vad inca in statie, cu un ranjet malefic pe fata. Nu am o confirmare, dar cred ca asta era strategia: sa "se caute" de bani pana ma plictisesc eu si sa ii dau moca. Asta e doar aperitivul, mai urmeaza: 2. In tramvai, o femeie pe la 45-50 de ani incepe sa tipe...

Crãciunul este sãrbãtoarea preferatã a lui S. O mare devoratoare de mandarine şi portocale, mare parte din alimentaţia ei din aceastã perioadã pe aşa ceva se bazeazã, mai ales pentru cã ţine post, iar sarmalele şi şunca trebuie sã aştepte pânã în ziua de Crãciun. Aşa cã desface o mandarinã şi lasã coaja sub brad, nu de lene, ci pentru cã adora mirosul. O mãnãcã tãcutã. Ȋmi dau seama cã e abãtutã, în primul rând din cauza faptului cã nu vorbeşte. De obicei. S. vorbeşte tot timpul: pe stradã, la masã, la duş. Orele din liceu erau tare dificile pentru ea din aceastã cauzã, se înţelege. Nu tace aproape niciodatã, nici atunci când doarme. Vorbeşte în somn cu o fluenţã uimitoare. Nu o întreb ce a paţit. Știu de ce e supãratã: se apropie Crãciunul, sãrbãtoare pe care o petrecea de obicei cu iubitul ei. Ȋnsã în acest an, el nu a putut pãrãsi unitatea militarã din Franţa, unde lucreazã. Pot sã îmi imaginez ce înseamnã pentru S. un Crãciun fãrã C. Din fericire, i-am luat un cado...

Daca as primi 10 bani pentru fiecare moment in care am fost intrebata ce fac/cum ma simt, iar eu am spus "bine" cand numai bine nu eram, acum as avea o vila cu piscina pe propria insula. Dar astazi s-a intamplat ceva. Ceva mai bun decat vila cu piscina. Astazi m-a intrebat cineva ce fac, cum o duc. O personaa careia pot sa ii spun exact ce fac, o persoana careia ii pot raspunde cu un roman la intrebare "ce faci?", nu doar cu clasicul "bine". Si chiar m-am gandit. Mi-am permis un scurt moment de introspectie. Si am raspuns: bine spre foarte bine. Si zau ca e asa!!! Trec printr-o perioada foarte misto. Asta nu inseamna probleme zero, ca la mine nu exista asa ceva. Nu inseamna nici zero esecuri. Si totusi, sunt chiar bine. Ceva s-a schimbat, iar acel ceva este modalitatea personala de a vedea problemele. Ele sunt acolo, dar nu ma mai afecteaza. Unele s-au rezolvat, ce-i drept, dar de restul am reusit sa ma detasez cumva. E fantastic! Imi vine s...

Mai multe gasiti la  Sursa

Dragul meu Moş Crãciun, Eu sunt cuminte, tu eşti bun. Nu îţi cer, ca alţi copii, Gadgeturi pe post de jucãrii. Nici ca alţi adulţi mãcar, Lucruri scumpe sã aduci în dar. Zi de zi eu muncesc, Sã-mi cumpãr ce îmi doresc. Ȋnsã tare mult aş vrea, Un cadou de ai putea: Sã fie brunet ori şaten, Un om bun şi un bun prieten. Cu ochi negri sau cãprui, Sã fure inima oricui. Crede-mã, l-am cãutat, Dar nu e de cumpãrat. M-a cuprins romantismul Și nu gãsesc antidotul. Charles Dicknes m-a îmbolnãvit, Spiriduşii lui m-au lovit. Ai zice cã sunt Cupidoni, nicicum Spiriduşi de Crãciun. Crãciunul în cele mai frumoase povestiri Este unul cu iubiri. Aşa cã Moşule, dã-mi un Crãciun minunat Alãturi de bãiatul mult-visat. Articol scris in cadrul concursului SuperBlog2013

Undeva, pe o stradã a Bucureştiului, se aflã o clãdire cu douã etaje, cu pereţii exteriori roşii şi tavanul verde plin de turnueţe în stil japonez. Pe uşã ne întâmpinã, lipitã, fotografia unei gheişe. Ȋn mod evident, atrage atenţia. Oamenii vor sã ştie ce e cu ea. Aşa ca, mânat de curiozitate, omul nostru intrã şi el acolo. Și nimereşte într-un fel de magazin de suveniruri. Primul lucru pe care îl vede este pisica aurie ce dã din lãbuţã. Un tip îmbrãcat în samurai se prezintã ca fiind Akira, ghidul localului, şi îi spune cã pisica se numeşte Maneki Neko şi este aducãtoare de noroc. Apoi îl întreabã dacã vrea sã îi prezinte locul. Vrea. O fi mâncat curiozitatea pisica, dar pisica aia a murit fericitã. Aşa cã se lasã plimbat într-o încãpere-muzeu al literaturii japoneze, într-o salã de spectacol, unde câteva gheişe danseazã, apoi, la etaj, unde se aflã un restaurant cu specific japonez. Miroase grozav, iar omul nostru se aşeazã la masã. Ȋmpreunã cu meniul, îi este adus şi ...

De când am început sã citesc seria lui Asimov despre roboţi, îmi vin tot felul de gânduri SF în minte, spre exemplu: “ce-ar fi dacã am avea roboţi care sã ne spele şi calce hainele?” Roboţii lui Asimov sunt nişte maşinãrii complexe construite dupã chipul şi asemãnarea oamenilor, care îndeplinesc sarcinile neplãcute ale acestora, precum spãlat, cãlcat, servit la masã şi multe altele. Dar cum noi nu avem (încã) astfel de roboţi, strig: -Maaamaaa! Calcã-mi şi mie, te rog, cãmaşa asta! Am privirea aia de cãţeluş bãtut şi ştiu cã va ceda în 3..2..1… -Bine, hai, dã-mi-o! zice mama, dându-şi teatral ochii peste cap. -Mulţumesc, mami. -Of, zice ea, uite, fierul ãsta de cãlcat nu prea mai merge bine! -Asta vrei sã îţi aducã Moşul? o întreb zâmbind. -Pãi, dacã tot ai adus vorba, da. Mai bine profitã şi tu de promoţiile Bosh de pe MarketOnline.ro şi ia un fier de cãlcat şi o masã tot pentru cãlcat. -Dar ştiu cã n-ai pretenţii mari. -Și vezi ce mai gãs...

Când eram micã, avem o dorinţã mai ciudatã: voiam ca mama sã fie datã afarã de la muncã. De ce? Pãi sã vedeţi… Mama prietenei mele cele mai bune fãcea nişte prãjituri minunate. Nu era zi în care sã nu coacã ceva dulce. Iar eu mã duceam aproape în fiecare zi la ei în vizitã, sã îmi fac temele împreunã cu prietena mea, care îmi era şi colegã de bancã. Aşa cã m-am dus acasã la mama într-o zi şi am întrebat-o de ce nu face şi ea prãjituri în fiecare zi, ca mama prietenei mele. Și ea a spus “Mama ei nu are serviciu, are timp de prãjituri, eu muncesc toatã ziua, când vrei sã le fac? Aşa am ajuns eu sã îmi doresc sã îşi piardã mama locul de muncã. Amintindu-mi acum, îmi dau seama de puritatea şi naivitatea gândirii mele de copil de 7 ani. Pentru cã nu prãjturi voiam eu. Ȋn realitate, îmi doream sã petrec mai mult timp cu mama, care pe vremea aia muncea foarte mult ca sã poatã întreţine o fatã de clasa întâi şi un bãiat adolescent. O altã întâmplare care mã duc...

Dragi bloggeri şi cititori, Voi ştiţi cât de puţin timp a mai rãmas pânã când vor veni sãrbãtorile de iarnã? Bine, o sã ziceţi cã sunt nebunã, pentru cã mai sunt 20 de zile pânã de 1 decembrie şi încã 25 de atunci pânã la Crãciun. Aşa este, numai cã eu tot aveam impresia cã suntem în septembrie, din cauza vremii calde. Și când mi-am dat seama cã suntem în luna noiembrie, am avut un mic şoc. Deci, în lumina confuziei mele (nu ştiu dacxã existã expresia asta, dacã nu, o inventez eu acum), trebuie sã fiţi de acord cu mine: nu mai e mult pânã la sãrbãtori. Cu toate cã urãsc iarna şi frigul, ador sãrbãtorile de iarnã. Ȋmi place sã îi duc pe nepoţeii mei la colindat, sã împodobesc bradul, sã se reuneascã toatã familia de Crãciun şi sã ne facem cadouri. Și cum am intrat în atmosfera asta de sãrbãtoare cu o lunã mai devreme, eu zic sã dansaţi cum cânt eu, cã n-aveţi şanse sã mã întoarceţi la realitate. Mie îmi place mai mult sã dãruiesc decât sã primesc, îmi pla...

Vine iarna. Iar asta nu e deloc o veste bunã pentru mine. Aş putea spune, fãrã exagerare, cã eu iarna hibernez. Nu ies din casã decât dacã e abosolut necesar, citesc vreo 30 de cãrţi în trei luni, beau ceaiuri calde peste ceaiuri calde, privesc de la fereastrã cum ninge, fãrã absolut nicio dorinţã sã ies afarã, sã ating chestia albã şi rece sub formã de fulgi. Anul acesta va fi altfel. Vreau sã fie altfel. Ȋmi voi face curaj sã ies din vizuinã şi sã trãiesc iarna. Cât de rãu poate fi? Aşa cã voi merge la munte. Iarna. La Ski. Voi lua contact cu chestia albã şi rece. Ȋn vederea vacanţei, caut detalii despre diverse staţiuni de munte şi cazare. Astfel ajung pe site-ul vilei Alpin şi aflu de sejurul la Straja . E un site bine structurat, care îţ pune la dispoziţie toate informaţiile de care ai nevoie. Vizitez pagina dedicatã pârtiilor de Ski. Apoi trec prin toatã galleria foto şi mã opresc la Schitul Straja. Revin pe prima paginã sã caut mai multe detalii. A...

Sunt fan brânzã , susţin şi semnez! Un maniac al brânzei mã auto-desemnez. Nu-i un lucru prea uşor, Asta cred c-aţi prins din zbor. Cã-mi place brânza e puţin spus, Adevãrul e cã o ador nespus. Mã trezesc dimineaţa pe rãcoare Și savurez cu o poftã mare O bucatã de brânzã bunã, apoi lapte, Pe scurt: o porţie de sãnãtate. Am visat azi-noapte în vis, Nu o pisicuţã, pis, pis, pis, Ci o roatã de caşcaval uriaşã Ce poposise într-a mea casã cãlduroasã. Nu comentaţi! E adevãrat ce se spune: Vulpea ce nu ajunge la struguri, e pe bune, Crede cã sunt acri, ce sã-i faci? Poţi doar cu fapta sã te-mpaci. Acum, visu-i vis, dar în realitate Mi-aş dori o roatã de brãnzã cât o cetate. Sau hai, mãcar cât greutatea mea, Tare aş fi fericitã dacã aş avea! Pentru cã voi deveni eu cât o cetate, Dacã mai devorez multe lactate. Dar asta e, ce sã fac, nu mã pot opri, E un fel de blestem sau de hobby. Și cum brânza s-a cam terminat, Povestea ...

Amsterdam Avenue, New York, Statele Unite ale Americii. Pe partea dreaptã e Sheltering Arms Pool, dar eu merg înainte. Trec de Sea Food.  Un tip plictisit îşi plimbã câinele pe trotuar, iar o maşinã NYPD trece fulgerãtor pe lângã noi. Prin programul work and travel am reuşit sã mã angajez ca waitress. Asta înseamnã cã servesc la mese într-un restaurant. A fost, într-un fel, visul meu. Ce? Ȋn filme, tipa care serveşte e super tare şi ajunge departe. Asta dacã nu e un film cu vampiri, şi ajunge la cinã. Ea fiind cina. Este o vacanţa specialã , pentru cã am ocazia sã cãştig un ban, sã vizitez Tãrâmul Fãgãduinţei şi sã trãiesc visul American. Merg tot înainte, apoi fac dreapta pe 122nd St. Odatã ce am trecut de intersecţia cu Broadway, observ cã aici sunt construcţii mai frumoase. E ca şi cum trecutul şi prezentul şi-ar fi dat întâlnire în acest loc. Pe stãnga, e o clãdire cu o arhitecturã mai veche, cu patru etaje, iar pe dreapta se aflã Manhattan School of Music. M...