Proba 15. Cu sculele electrice potrivite, si tu poti fi un mester priceput!

De când mã ştiu, am iubit natura. Unii îşi doresc vile, lux şi nşpe mii de plasme. Eu vreau o cabanã de lemn pe un deal, o grãdinã cu de toate şi mulţi copaci. Oamenii au uitat importanţa copacilor, eu nu.

Fotografie din arhiva personala
 În urmã cu aproape zece ani am plantat un stejar la ţarã şi eram atât de încântatã, de ziceai cã am luat Nobelul. Era o nuieluşã atât de fragilã, încât pãrea cã orice vânt îl poate rupe. Îi puneam apã şi vorbeam cu el: “sã te faci mare şi frumos, sã faci umbra în curte!”.

Când eram mica, o ajutam pe bunica la treburi prin curte: dãdeam de mâncare la pui, sãpam florile cu sãpãliga, iar când se culegea via eram prima. O boabã mergea în coş, una în stomac.

Când nu fãceam diverse treburi în curte, mã urcam în copaci, îmi juleam genunchii, înotam în Argeş, alergam, îmi juleam din nou  genunchii, dar eram tot timpul cu zâmbetul pe buze. Una dintre activitãţile mele preferate era sã merg desculţã pe pãmântul proaspât arat. Masaj la tãlpi mai bun decât asta nu existã.

Dar anii au trecut, bunica s-a dus, iar casa de la ţarã a fost vândutã. Cât despre mine, am rãmas doar cu amintirile şi cu dorinţa unei case la curte.

-Mama, hai sã vindem apartamentul şi sã ne luãm o casã la curte! Una ceva mai departe de Bucureşti, unde noaptea se aude numai buhãitul bufniţei, nu maşini, alarme şi claxoane.

-Iar începem? O casã la curte de greu de întreţinut şi pe lângã asta, cum ajungi la muncã? Eu cum ajung în Bucureşti la un doctor sau pe unde am treabã?

-Lasã, cã dãm amândouã de carnet, o sã fim colege!

-Nu eşti zdravãnã! Mai am eu chef la vârtsa mea sã fac şcoala de şoferi? Şi de curte şi grãdinã cine are grijã?

-Lasã, mama, cã pofta vine mâncând! Abia aştept sã plantez câţiva pomi. Şi sã îmi fac o grãdiniţã cu flori. Şi un hamac. A, şi…

-Ramona, stop! Pe tine te doare spatele când vii cu un kilogram de cartofi de la piaţã, crezi cã eşti în stare sã dai cu sapa?

Amintiri de la tara. Fotografii din arhiva personala.
-Mamã, tehnologia a avansat. Atât pentru interior cât şi pentru exterior, existã o grãmadã de scule electrice uşor de folosit, care minimizeazã efortul fizic. Şi nu trebuie sã ai douã facultãţi de imginer ca sã ştii sã le întrebuinţezi.

Mama ridicã o sprânceanã. Am pus-o pe gânduri, simt cã dupã atâţia ani de “nu ne luãm casã la curte”, e posibil sã obţin un “poate”. Aşa cã încep sã îi dau detalii:

-Uite, ia telefonul şi cautã pe google: magazin scule electrice  GTools.
-Aşa…

-Ia uite, maşini de amestecat, capsat, frezat, şlefuit.

-Ai zis cã vrei sã vrei sã cumpãrãm o casã, acum vrei sã o construim noi?

Râd. Gândindu-mã cã sunt aproape. Zi un “poate”, te rog, doar un “poate”!

-Uite, au atâtea unelte. Spre exemplu maşini de tuns iarba. Sunt super uşor de folosit. Sau motocoase. Ştii, iarba cositã miroase la fel de frumos, indiferent cã este cositã cu o coasã clasicã sau cu una electricã. Diferenţa e doar efortul redus.

-Îmi e dor de mirosul ierbii proaspãt cosite!

-Da, mama, şi uite motofierãstraie şi multe alte chestii utile pentru casã  şi grãdinã.

-Pãi da, mãi mama, dar nu ştiu sã le folosesc!

-Ai învãţat sã foloseşti facebook-ul, înveţi sã le foloseşti şi pe astea! Cât de greu poate fi? Apeşi pe un buton şi restul vine de la sine.

Mama se gândeşte. Te rog, te rog, te rog, zi un “poate”.

-Deci, ce zici, ne luãm casã la curte?

-Da, poate!


Articol scris pentru SuperBlog 2015.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pãrându-mi rãu de adolescenţã