Pãrându-mi rãu de adolescenţã



Era o dungă albă pe atunci
răvăşităîn pieziş
dinspre arbori spre trotuare.
Noi treceam alunecând
paşii noştri atingând
clipele rătăcitoare.

O, erai un om frumos,
şi subţire, foarte palid!…
Printre ochii tăi curgea
un mănunchi de aripi albe,
parcă cineva pe sus
cu o coasă retezase
din spinarea lui Iisus
aripe melodioase…

tu treceai mânjit pe aripi
şi cu pene şi cu fulgi.
Unde eşti tu cel de-atuncea
unde fugi?
Nichita Stãnescu- Pãrându-mi rãu de adolescenţã



Ȋmi aduc aminte…Pe vremea aia, puteam alege sã fiu orice. Oricine. Mã complãceam ȋn “nu ştiu cine sunt, nu ştiu ce vreau, nu ştiu de ce trãiesc” pentru cã era o atitudine care mã atrãgea, atât, care ȋmi sporea farmecul personal. Mã jucam cu toate chestiile dark, care pe ceilalţi ȋi speriau de moarte. Eram mai liber ca acum. Acum nu pot fi decât eu. Deja mi-am desenat nişte coordonate, nu ştiu dacã mai pot fi oricine mi-aş propune. Atunci am fost cu adevãrat zeu. Azi sunt doar un insignifiant demon. Am sã iubesc adolescenţa forever.
Cristina Nemerovschi- Sânge satanic


Comentarii

Postări populare de pe acest blog