Fericire si tristete, 2in1 ca balsamul
Fericire, pentru ca am o prietena atat de buna incat atunci cand stau alaturi de ea si familia ei, ma simt ca si cum as face si eu parte din acea familie, ma simt de-a lor, ma simt acasa.

O si mai mare tristete, pentru ca acea familie exista, si totusi e inaccesibila.
Imaginati-va o curte plina cu oameni, vreo 20 de persoane, toate rude: matusi, unchi, veri, bunici, veri de-ai verilor, veri prin alianta si inca niste veri de gradul 3. Vorbesc, isi fac farse, rad, se mai "impung".
Nu au timp de stat degeaba, toti au treaba, si totusi, in timp ce isi fac treburile, vorbesc unii cu altii, nu sunt prea ocupati pentru a socializa. Copiii alearga prin curte, impiedicandu-se de picioarele adultilor, mai sparg un vas, se mai iau la tranta, ii mai alearga bunicu' cu matura, toti sunt veseli si rad.

Cainii latra, cocosul canta, copiii tipa, toata lumea vorbeste, totul e un haos, dar un haos ordonat si plin de intelegere, toleranta si fericire.
In aceste momente pline de fericire, imi lipseste cel mai mult familia mea, adevarata mea familie, cea pe care o am si totusi nu o voi avea niciodata.
Comentarii