Fericire si tristete, 2in1 ca balsamul

Friends Are Family

Nu e pentru prima data cand traiesc sentimentul asta, dar astazi a fost mai profund decat oricand; e pe jumatate fericire, pe jumatate tristete.

Fericire, pentru ca am o prietena atat de buna incat atunci cand stau alaturi de ea si familia ei, ma simt ca si cum as face si eu parte din acea familie, ma simt de-a lor, ma simt acasa.

Tristete, pentru ca intotdeauna mi-am dorit o familie numeroasa, dar nu am avut parte de ea.
O si mai mare tristete, pentru ca acea familie exista, si totusi e inaccesibila.

Imaginati-va o curte plina cu oameni, vreo 20 de persoane, toate rude: matusi, unchi, veri, bunici, veri de-ai verilor, veri prin alianta si inca niste veri de gradul 3. Vorbesc, isi fac farse, rad, se mai "impung".

Nu au timp de stat degeaba, toti au treaba, si totusi, in timp ce isi fac treburile, vorbesc unii cu altii, nu sunt prea ocupati pentru a socializa. Copiii alearga prin curte, impiedicandu-se de picioarele adultilor, mai sparg un vas, se mai iau la tranta, ii mai alearga bunicu' cu matura, toti sunt veseli si rad.


Iar eu sunt acolo, in mijlocul lor, bagata pana la coate intr-un lighean cu detergent si spaland la vase. Rad la glumele lor, le raspund, si ma simt in mijlocul acestor straini fericita, acceptata, iubita. Ma dor falcile de la atata ras, prietena mea cea mai buna e langa mine, bagata in alt lighean cu alte vase, soptind glume deocheate pe sub barba.

Cainii latra, cocosul canta, copiii tipa, toata lumea vorbeste, totul e un haos, dar un haos ordonat si plin de intelegere, toleranta si fericire.

In aceste momente pline de fericire, imi lipseste cel mai mult familia mea, adevarata mea familie, cea pe care o am si totusi nu o voi avea niciodata.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Proba 23. Tehnologia Philips, la picioarele tale

Proba 15. Cu sculele electrice potrivite, si tu poti fi un mester priceput!

Pãrându-mi rãu de adolescenţã