Proba 22. #Puritate

Când eram micã, avem o dorinţã mai ciudatã: voiam ca mama sã fie datã afarã de la muncã.

De ce? Pãi sã vedeţi…

Mama prietenei mele cele mai bune fãcea nişte prãjituri minunate. Nu era zi în care sã nu coacã ceva dulce. Iar eu mã duceam aproape în fiecare zi la ei în vizitã, sã îmi fac temele împreunã cu prietena mea, care îmi era şi colegã de bancã.

Aşa cã m-am dus acasã la mama într-o zi şi am întrebat-o de ce nu face şi ea prãjituri în fiecare zi, ca mama prietenei mele.

Și ea a spus “Mama ei nu are serviciu, are timp de prãjituri, eu muncesc toatã ziua, când vrei sã le fac?

Aşa am ajuns eu sã îmi doresc sã îşi piardã mama locul de muncã.

Amintindu-mi acum, îmi dau seama de puritatea şi naivitatea gândirii mele de copil de 7 ani.

Pentru cã nu prãjturi voiam eu. Ȋn realitate, îmi doream sã petrec mai mult timp cu mama, care pe vremea aia muncea foarte mult ca sã poatã întreţine o fatã de clasa întâi şi un bãiat adolescent.

O altã întâmplare care mã duce cu gândul la puritate este mai recentã:

Tocmai îl luasem pe nepoţelul meu de 4 ani de la grãdiniţã şi mergeam spre casã, când, aşa dintr-o datã, îmi zice: “Ramona, tu îţi mai aminteşti de Ma?”

Ma este, sau mai bine zis era (e uimitor cã încã nu m-am obişnuit sã vorbesc despre ea la trecut) bunica mea şi strãbunica lui. A murit în martie, anul ãsta.

M-am mirat, în primul rând, de faptul cã el îşi aminteşte de ea, apoi de sinceritatea cu care a pus întrebarea. Un adult nu ar întreba niciodatã asta, pentru cã i s-ar pãrea deplasat, pentru cã gândirea lui nu mai este purã, ci e alteratã de tone de norme sociale.

“Da, îmi amintesc, i-am spus.”

“Ce pãcat cã a murit” a spus el. Apoi a schimbat subiectul, nu pentru cã i s-ar fi pãrut nepotrivit, ci pentru cã atât avusese de spus.

Puritatea mã duce cu gândul la copilãrie, la vremurile în care gândeam şi  vorbeam sincer, la tristeţea sau fericirea nedisimulate ale unui copil, care nu ştie cã peste câţiva ani va zâmbi sau va fi trist la comandã, pentru cã aşa îi dicteazã societatea.

Nu ştie sã preţuiascã darul pe care îl are şi pe are nu îl va mai avea de când pãşeşte în viaţa adultã: acela de a-şi exprima sentimentele şi gândurile aşa cum simte, în momentul în care simte.

Puritate înseamnã gânduri curate, emoţii sincere, sentimente exprimate exact aşa cum sunt, fãrã înfrumuseţare.

Voi ce credeţi cã este puritatea?

Dacã aveţi o idee originalã puteţi participa la concursul de pe Instragram #puritate lansat de Aqua Carpatica.

Articol scris în cadrul concursului SuperBlog 2013.