Proba 22. #Puritate
Când
eram micã, avem o dorinţã mai ciudatã: voiam ca mama sã fie datã afarã de la
muncã.
De
ce? Pãi sã vedeţi…
Mama
prietenei mele cele mai bune fãcea nişte prãjituri minunate. Nu era zi în care
sã nu coacã ceva dulce. Iar eu mã duceam aproape în fiecare zi la ei în vizitã,
sã îmi fac temele împreunã cu prietena mea, care îmi era şi colegã de bancã.
Aşa
cã m-am dus acasã la mama într-o zi şi am întrebat-o de ce nu face şi ea
prãjituri în fiecare zi, ca mama prietenei mele.
Și
ea a spus “Mama ei nu are serviciu, are timp de prãjituri, eu muncesc toatã
ziua, când vrei sã le fac?
Aşa
am ajuns eu sã îmi doresc sã îşi piardã mama locul de muncã.
Amintindu-mi
acum, îmi dau seama de puritatea şi naivitatea gândirii mele de copil de 7 ani.
Pentru
cã nu prãjturi voiam eu. Ȋn realitate, îmi doream sã petrec mai mult timp cu
mama, care pe vremea aia muncea foarte mult ca sã poatã întreţine o fatã de
clasa întâi şi un bãiat adolescent.
O
altã întâmplare care mã duce cu gândul la puritate este mai recentã:
Tocmai
îl luasem pe nepoţelul meu de 4 ani de la grãdiniţã şi mergeam spre casã, când,
aşa dintr-o datã, îmi zice: “Ramona, tu îţi mai aminteşti de Ma?”
Ma
este, sau mai bine zis era (e uimitor cã încã nu m-am obişnuit sã vorbesc
despre ea la trecut) bunica mea şi strãbunica lui. A murit în martie, anul
ãsta.
M-am
mirat, în primul rând, de faptul cã el îşi aminteşte de ea, apoi de
sinceritatea cu care a pus întrebarea. Un adult nu ar întreba niciodatã asta,
pentru cã i s-ar pãrea deplasat, pentru cã gândirea lui nu mai este purã, ci e
alteratã de tone de norme sociale.
“Da,
îmi amintesc, i-am spus.”
“Ce
pãcat cã a murit” a spus el. Apoi a schimbat subiectul, nu pentru cã i s-ar fi
pãrut nepotrivit, ci pentru cã atât avusese de spus.
Puritatea
mã duce cu gândul la copilãrie, la vremurile în care gândeam şi vorbeam sincer, la tristeţea sau fericirea
nedisimulate ale unui copil, care nu ştie cã peste câţiva ani va zâmbi sau va
fi trist la comandã, pentru cã aşa îi dicteazã societatea.
Nu
ştie sã preţuiascã darul pe care îl are şi pe are nu îl va mai avea de când
pãşeşte în viaţa adultã: acela de a-şi exprima sentimentele şi gândurile aşa
cum simte, în momentul în care simte.
Puritate
înseamnã gânduri curate, emoţii sincere, sentimente exprimate exact aşa cum sunt,
fãrã înfrumuseţare.
Voi
ce credeţi cã este puritatea?
Dacã
aveţi o idee originalã puteţi participa la concursul de pe Instragram #puritate
lansat de Aqua Carpatica.
Articol
scris în cadrul concursului SuperBlog 2013.
Comentarii
Multumesc!