A fi sau a nu fi un bun lider

Zilele trecute vorbeam cu S. despre lideri. Mai exact, ne contraziceam in legatura cu o anumita persoana: ea spunea ca acea persoana este un bun lider, eu, ca nu este.
Din punctul meu de vedere, un bun lider trebuie sa aiba 3 calitati:
  • sa stie sa spuna "bravo"

Cum adica sa stie sa spuna bravo? Un lider care nu spune niciodata "bravo" poate avea doua motive: fie nu crede ca tu ai nevoie de asta, fie nu crede ca el are nevoie de asta.

Daca team leaderul te vede ca esti bun in ceea ce faci, poate trai cu impresia ca tu stii asta, deci nu e nevoie ca el sa ti-o spuna. Nu e neaparat ca tu sa fii neincrezator, ca sa ai nevoie de acel "bravo". Poate tu stii ca esti bun in ceea ce faci si vrei sa primesti un feedback pentru a vedea ca si el stie lucrul asta, ca sunteti pe aceeasi lungime de unda.
Cum adica "fie nu crede ca el are nevoie de asta?". E o vorba, stiti, "da-i putere unui om, pentru a vedea cine e cu adevarat.". Pai, de ce sa te laude pe tine? Ca sa creada lumea ca esti mai bun decat el? Daca intr-o zi vei vrea sa ii iei locul? Daca el te lauda pe tine, pe el cine il lauda? Cum sa recunoasca un lider ca tu esti bun, daca nu este sigur pe calitatile si competentele sale? Nu, el iti va da in cap de fiecare data cand vede ca te ridici prea mult, ca esti mai bun decat el, ca sa aiba locul asigurat, sa nu cumva sa se prinda cineva ca esti mai destept decat el.

  • sa admita cand a gresit
 Pentru inceput, sa admita ca nu e perfect, ca nu e Dumnezeu sau vreun alt soi de Zeu, in consecinta, nu le stie pe toate. Ca si lider, modelul personal este important. Daca tu faci o greseala si dai vina pe un subaltern, in loc sa ti-o asumi, cum vrei sa ai parte de vreun strop de respect? Cum vrei sa strunesti o echipa si sa ii impiedici din a se manca intre ei ca lupii? Cum vrei ca intr-o sedinta sa intrebi "cine a facut cutare lucru" si sa recunoasca cel vinovat, daca tu nu ai fost capabil sa iti recunosti o greseala minora?
Un bun lider poate spune "imi pare rau", cu usurinta cu care spune "nu stiu". Pentru ca la urma urmei nu e atat de important ca nu stiu, e mai important ca o sa aflu. Dar sindromul sefiei e mare.
Daca esti un lider care nu admite ca a gresit, vei avea ocazia sa te umfli in pene si sa te crezi cel mai bo$$, dar sa nu te miri cand o sa intri in birou, iar discutiile purtate pana atunci se vor opri brusc, sau cand un pupuincurist iti va spune ca intreaga eschipa iti zambeste in fata, dar pe la spate iti iau neamul si mortii cu randul. Vei fi un lider respectat cu forta si barfit la greu. Si ghici ce? O meriti.
 
  • sa fie empatic
Un lider empatic va castiga respectul echipei garantat. Desigur, fiind intelegator, poate fi luat de prost, dar se presupune ca are ceva in cap daca a ajuns team leader (o presupunere cam proasta in multe cazuri de nepotism). Teoretic, un team leader poate "citi" cu usurinta oamenii, deci va sti daca te duci la el cu o problema adevarata sau daca ai de gand sa il iei de fraier, deci automat stie cand sa fie empatic si cand nu.

Astea trei calitati sunt vitale pentru un lider. Ar mai fi desigur, sa stie cu ce se mananca jobul lui, sa fie spontan fara sa fie impulsiv, sa nu fie rigid, sa zambeasca, sa rada la glumele subalternilor, chiar si la cele porcoase, pentru ca desi rasul si glumele nu se afla in fisa postului, nici nu sunt interzise, insa in acelasi timp, sa stie sa se impuna. Insa dupa parerea mea, daca un lider are aceste trei calitati descrise mai sus, restul vine de la sine.


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

P.S. Te iubesc

Imagine
Recenzie scrisa in cadrul campaniei vALLuntar,  iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. p.s. Te iubesc de Cecelia Ahern Gerry nu era doar soţul lui Holly.Era sensul ei în viaţã, era motivul pentru care se trezea dimineaţa. Holly nu s-a dus la colegiu, ca sã petreacã mai mult timp cu Gerry, nu a vrut sã îşi construiascã o carierã, pentru cã tot ce îşi dorea era sã vinã ora 6 şi sã ajungã acasã, la Gerry. Sã îi fie soţie era pentru ea o slujbã cu normã întreagã, era tot ce îşi dorea şi o fãcea fericitã. Nu doar cã îl iubea pe Gerry, era dependentã de el. Gerry era pentru ea lumina care o cãlãuzea în viaţã. Dar ce-i de fãcut când lumina se stinge şi rãmâi singur în întuneric? Când sensul vieţii tale nu mai existã, de ce sã mai trãieşti? Când temelia vieţii tale, stâlpul care susţinea tot ce ai construit se prãbuşeşte, ce rãmâne de fãcut? Gerrt ştia cã va muri şi mai ştia şi cât de greu îi va fi lui Holly, aşa cã a lãsat un set de scrisori pentru ea. E...
Citiți mai multe

A doua recenzie in cadrul campaniei vALLuntar

Imagine
Recenzie scrisa in cadrul campaniei vALLuntar,  iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. "Cheia" de Simon Toyne Câţi dintre noi nu ne-am pus întrebãri despre divinitate? Câţi nu ne-am întrebat de unde venim şi unde ne ducem, sau, şi mai important: de ce? Eu sper cã voi, cititorii mei, v-aţi întrebat asta, şi nu o data, ci de zeci de ori. Nu conteazã dacã nu aţi ajuns la niciun rãspuns, întrebarea face totul. Cred cã nu sunt singura care e supãratã pe Bisericã şi nu o mai ascultã când spune “Fiţi umili şi darnici…în timp ce noi, preoţii, avem vile şi BMV-uri.” Când a apãrut pentru prima data “Codul lui DaVinci”, lumea a explodat. De ce? Pentru cã avea sens. Pentru cã ne rãspundea la întrebãri, într-o mãsurã. Pentru cã avem nevoie de rãspunsuri, de rãspunsuri care sã se lege, şi pentru cã ne-am sãturat de mantra “crede şi nu cerceta”. Pentru cã mintea omului inteligent vrea sã descopere cerul şi ce e dincolo de el. Simon Toyne ne hrãneşte nevo...
Citiți mai multe

Viața și moartea se împletesc încet, iar ceasul nostru sună neîncetat pentru a ne demonstra propria-i putere.-citat by Miku

De ce e moartea subiect tabu? Oamenilor le e frica sa pronunte cuvantul. Bunica mea a murit. Nu e ceva neobisnuit. Vorba Biancai: bunicii mor. E o realitate. De ce ne invartim dupa deget si ne cacam atata pe noi? Da, e dureros, da, e greu, da, e o perioada in care nu mai stiu exact cine sunt, sau de ce, sau ce ar trebui sa fac. Dar sunt tot eu, aceeasi care eram acum un an, cand bunica era sanatoasa, aceeasi care eram saptamana  trecuta, cand era bolnava si eu o ingrijeam. Nu e ca si cum m-as fi transformat in portelan dintr-o data. Da, sunt mai impulsiva, nu mai am energie sa imi controlez toate pornirile, toata energia mea e consumata de suferinta. Si de aici incerc sa realizez ca nu doar moartea e subiect tabu, ci si suferinta. Oamenii nu stiu cum sa se comporte sau ce sa spuna, sunt stanjeniti daca vorbesti despre asta, iar daca plangi, deja s-au pierdut. Oameni buni, sunt o persoana autentica. Ma arat exact cine sunt. Daca vreau sa plang, o sa plang. Dar nu va asteptati ...
Citiți mai multe