Dexter

Am ajuns pe la finalul sezonului 5 din Dexter. L-am plăcut din primele  episoade, pe el, personajul Dexter. Și am fost sigură ca nu este un monstru, așa cum se considera.
L-am învinovățit pe tatăl sau, pentru ca în loc să îl ajute să lupte ca demonii, în loc să îl ducă la un psiholog, i-a pus etichetă de monstru. L-a iubit, negreșit, dar nu a procedat corect.

I-am ținut pumnii lui Dex, să nu fie prins, am plâns pentru el când a trecut prin situații grele, l-am înțeles.
De ce? De ce am empatizat atât de puternic cu un personaj care este criminal în serie?
Din același motiv pentru care îmi iau suturi în cur în mod repetat: vreau să văd ce e mai bun în oameni.

Și vreau să cred ca nu sunt singura.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pãrându-mi rãu de adolescenţã