Proba 4. Hair-Files

Din multe puncte de vedere, sunt o tipã norocoasã. Nu am probleme cu tenul, nu sunt nici prea pãroasã. Partea proastã este cã nu prea am material pentru acest subiect. Partea bunã e cã au alţii.

În prima parte, vã voi povesti despre o prietenã, o voi numi F. Nu vreau sã îi fac cunoscutã identitatea, din motive evidente. F. are ceva probleme cu pilozitatea, dar pentru cã nu vreau ca acest articol sã devinã prea penibil, voi face referire doar la pãrul de pe picioare.

Era o zi caldã de varã, iar F. a venit la mine în vizitã. Am vorbit, am povestit, ne-am fãcut unghiile una alteia, apoi ne-am gândit sã vedem un film. Şi cum stãteam noi aşa în pat, uitându-ne la film, F. începe sã îşi facã poze la picioare.

-Ce faci?

-Vreau sã îi trimit iubitului meu o pozã cu picioarele, sã vadã cã mi-am fãcut unghiile cu ojã roşie, cum îi place lui.

Ceea ce niciuna din noi nu a observant înainte de momentul potrivnic, este cã F. nu era epilatã. Privind acum în urmã, nu ştiu cum am putut sã nu vedem asta, cãci nu era ceva de trecut cu vederea uşor.

Îi trimite ea poza iubitului, iar în câteva minute vine şi rãspunsul lui:

-De ce mi-ai trimis o pozã cu picioarele unui bãrbat care are unghiile roşii?

Au urmat insulte adresate de F. iubitului: nesimţitule, misoginule, porcule!

Cât despre mine, am râs pânã la epuizare.

Iar de atunci, F. verificã înainte de a trimite o pozã cuiva, sã vadã dacã apar în fotografie detalii jenante, cum ar fi zone neepilate.

Mã distrez de fiecare data când îmi amintesc de povestea cu picioarele lui F. 

Urmãtoarea poveste este despre o tipã al cãrei nume nu îl cunosc. Nici pe tipã nu o ştiu. Sã vã spun:

Colega şi prietena mea E. ştie sã punã unghii cu gel. Iar într-o zi eram la ea şi în timp ce îmi punea unghiuţele, vorbeam despre diverse.

-Sã îţi povestesc ceva, zice E. A veni ieri o tipã la mine, sã îi pun unghiile. A vrut ceva cu roz, sclipici şi paiete. I le-am pus, nu poţi sã îţi baţi joc de gustul omului. 

Şi în timp ce eu lucram la unghii, mi-am aruncat privirea spre faţa ei. Apoi din nou. Avea fata nişte perciuni extraordinar de lungi.

-Cât de lungi puteau fi?

-Erau, cum sã îţi spun…ajungeau pânã la bãrbie. Ziceai cã e un fel de barbã de bãrbat, numai ca era pãr, ca cel din cap. A fost cel mai ciudat lucru pe care l-am vãzut vreodatã, pe cuvânt.

Cã avea tipa perciuni uriaşi mai e cum mai e, dar partea tragic comica este cã am început sã devin paranoiac în legãturã cu proprii perciuni. Când am ajuns acasã m-am benoclat în oglindã o jumãtate de orã, încercând sã decid dacã perciunii mei sunt prea mari sau sunt ok.

Pânã la urmã, doar ca sã fiu sigurã, i-am tãiat cu foarfeca. Ştiţi cum aratã câinii tunşi? Pe corp îi tunde cu aparatul, iar la cap cu foarfeca. Ei, aşa arãtam şi eu. Mai rãmânea sã mã strige cineva Lãbuş. Pe cuvânt cã aş fi rãspuns, aşa mã simţeam.

Nu am putut sta aşa, în concluzie am pus mâna pe pensetã şi am smuls tot. Nu vã spun cât de dureros a fost procesul, dar vã pot spune cã dupa aceea, mi se pãrea cã am faţa prea mare, prea rotunda, prea latã…prea fãrã perciuni.

Articol scris pentru SuperBlog 2015.

Sursa foto catel

Sursa foto: print screen facut de mine din serialul "Scandal"