Doctorul personal al parului tau
Ȋncã de la
începutul timpului, femeile au avut pãrul lung. Zeiţele, reginele, personajele de poveste,
toate aveau pãrul lung, iar frumuseţea unora dintre ele este descrisã
bazându-se pe acest criteriu. Ȋn prezent,
multe femei se tund scurt, se rad pe o parte sau chiar total.
Ȋnsã dacã am
face un sondaj, majoritatea ar spune cã podoaba capilarã a unei femei influenţeazã
farmecul acesteia.
Personal,
de când eram mica şi îmi citea mama poveşti cu zâne şi prinţese, mi-am dorit sã
am un pãr atât de lung încât sã calc pe el. Nu am reuşit niciodatã, desigur.
Cu
toate cã mã strãduiesc sã consum cât mai des fructe şi legume proaspete, care
contribuie la sãnãtatea pãrului meu, vopsitul repetat îl degradeazã, vârfurile
se tocesc, iar în final ajunge sã arate ca o mãturã.
Aşa
iau dureroasa decizie de a ma tunde. Ȋn plus,
coafeza mea are o problemã: se pare cã nu ştie ce sunt aceia centimetri, pentru
cã se fiecare datã îmi taie din pãr dublu faţã de cât îi spun eu.
Pentru
cã vine iarna şi frigul nu este prietenul pãrului meu, voi încerca un tratament intensiv de
regenerare de la Farmec- Gerovital plant. Poate aşa voi reuşi sã am pãrul extrem
de lung pe care l-am visat. Atunci probabil voi constata cã e prea dificil de
întreţinut şi îl voi scurta, dar hei, nu a zis nimeni cã visele unei fete sunt
raţionale.

Eu
şi pãrul meu vã pupãm şi vã spunem “pe data viitoare”!
Articol scris in cadrul concursului SuperBlog2013.
Sursa foto1: cinemarx.ro
Foto2: arhiva personala
Comentarii