Eu ma accept pe mine. Tu?

Nu imi e rusine de ceea ce sunt. Nu imi e rusine de ceea ce gandesc si scriu. Nu am de ce sa ma ascund.

Blogul asta e coltisorul meu linistit, locul unde ma retrag pentru a cugeta sau pentru a impartasi idei si opinii.

Daca as vrea sa imi pot selecta cititorii? Categoric.

Daca merita sa il inchid, doar pentru ca unora nu le convine ce scriu? In niciun caz.
Nu imi e teama sa ma dezvalui asa cum sunt: uneori rea, uneori egocentrica, uneori sarcastica, uneori deprimata.

Poate de multe ori exagerez, poate de multe ori ma victimizez. E felul meu de a functiona, e felul meu de a depasi momentele grele si a merge mai departe.

Eu imi cunosc toate laturile, si pe cele mai intunecate. Felul meu de a scrie nu e accesibil tuturor, pentru ca nu multi sunt capabili sa citeasca printre randuri si sa priveasca in profunzime. Fiecare intelege ce poate si ce vrea. E problema lui, nu a mea.

Eu ma accept asa cum sunt si asta e cel mai important lucru. Restul...conteaza mai putin.


Mda, si probabil are dreptate, dar eu nu pot sa trasez linia intre ele.
Sinceritatea e sinceritate. Cu tot ce implica ea.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pãrându-mi rãu de adolescenţã