Lumea toată-i trecătoare. Oamenii se trec și mor

Nu stiu exact cum, am ajuns sa ma gandesc la perioada in care citeam "Ion", unul dintre putinele romane obligatorii in liceu care chiar mi-a placut.

Era iarna si eram la tara cu bunica'mea, zapada era pana la genunchi, lemnele trosneau in soba, iar eu stateam in pat, incaltata cu sosete de lana facute de bunica (ce calduroase erau), cu picioarele pe soba si cu cartea in mana.

Si asa am ajuns sa ma gandesc de fapt la cum se poate stinge un om langa tine si tu sa nu iti dai seama.

In urma cu 7 ani, cand citeam eu "Ion", bunica'mea inca mai putea sa taie lemne, sa le care, sa dea la zapada, sa mearga prin frig.

Cand au inceput sa se schimbe lucrurile? Nu stiu exact.

Imi amintesc cum, ceva ani mai tarziu, ii auzeam pasii pe hol, venind spre bucatarie. Cand pasii ei au inceput sa rasune din ce in ce mai incet pe gresie, apoi sa se auda ca un tarsait? Nu stiu.

Treptat, a inceput sa vina tot mai rar in bucatarie, pana cand nu a mai venit deloc, trebuia sa ii duc mancarea in dormitor.

Imi amintesc de ultima data cand am fost sa o iau de la spital, de foaia cu iesirea din spital. "Insuficienta renala in stadiu final", asa scria pe ea. M-am dus la doctora sa o intreb despre starea bunicii. Stia ca nu mai are mult de trait, am citit asta pe fata ei, dar nu a vrut sa imi spuna. M-a vazut mica, poate a crezut ca nu sunt suficient de puternica.

Habar nu a avut ea cat de puternica am fost, cand stateam noptile sa o pazesc, cum o tineam de mana, cum ii urmaream pieptul urcand si coborand usor, ca sa ma asigur ca mai respira. Atat de mult m-am uitat la ea respirand, incat si dupa ce ochii i s-au inchis, iar respiratiile s-au oprit, mie tot mi se parea ca pieptul ii salta usor, desi pielea alba, trupul rigid si ochii inchisi imi spuneau clar ca s-a dus.

Cand incepe decaderea unui om? Cand porneste pe drumul spre moarte? Cand realizezi ca a inceput declinul, ca aluneci usor pe o panta care te poate duce doar intr-un singur loc: in pamant?


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

P.S. Te iubesc

Imagine
Recenzie scrisa in cadrul campaniei vALLuntar,  iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. p.s. Te iubesc de Cecelia Ahern Gerry nu era doar soţul lui Holly.Era sensul ei în viaţã, era motivul pentru care se trezea dimineaţa. Holly nu s-a dus la colegiu, ca sã petreacã mai mult timp cu Gerry, nu a vrut sã îşi construiascã o carierã, pentru cã tot ce îşi dorea era sã vinã ora 6 şi sã ajungã acasã, la Gerry. Sã îi fie soţie era pentru ea o slujbã cu normã întreagã, era tot ce îşi dorea şi o fãcea fericitã. Nu doar cã îl iubea pe Gerry, era dependentã de el. Gerry era pentru ea lumina care o cãlãuzea în viaţã. Dar ce-i de fãcut când lumina se stinge şi rãmâi singur în întuneric? Când sensul vieţii tale nu mai existã, de ce sã mai trãieşti? Când temelia vieţii tale, stâlpul care susţinea tot ce ai construit se prãbuşeşte, ce rãmâne de fãcut? Gerrt ştia cã va muri şi mai ştia şi cât de greu îi va fi lui Holly, aşa cã a lãsat un set de scrisori pentru ea. E...
Citiți mai multe

A doua recenzie in cadrul campaniei vALLuntar

Imagine
Recenzie scrisa in cadrul campaniei vALLuntar,  iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. "Cheia" de Simon Toyne Câţi dintre noi nu ne-am pus întrebãri despre divinitate? Câţi nu ne-am întrebat de unde venim şi unde ne ducem, sau, şi mai important: de ce? Eu sper cã voi, cititorii mei, v-aţi întrebat asta, şi nu o data, ci de zeci de ori. Nu conteazã dacã nu aţi ajuns la niciun rãspuns, întrebarea face totul. Cred cã nu sunt singura care e supãratã pe Bisericã şi nu o mai ascultã când spune “Fiţi umili şi darnici…în timp ce noi, preoţii, avem vile şi BMV-uri.” Când a apãrut pentru prima data “Codul lui DaVinci”, lumea a explodat. De ce? Pentru cã avea sens. Pentru cã ne rãspundea la întrebãri, într-o mãsurã. Pentru cã avem nevoie de rãspunsuri, de rãspunsuri care sã se lege, şi pentru cã ne-am sãturat de mantra “crede şi nu cerceta”. Pentru cã mintea omului inteligent vrea sã descopere cerul şi ce e dincolo de el. Simon Toyne ne hrãneşte nevo...
Citiți mai multe

Viața și moartea se împletesc încet, iar ceasul nostru sună neîncetat pentru a ne demonstra propria-i putere.-citat by Miku

De ce e moartea subiect tabu? Oamenilor le e frica sa pronunte cuvantul. Bunica mea a murit. Nu e ceva neobisnuit. Vorba Biancai: bunicii mor. E o realitate. De ce ne invartim dupa deget si ne cacam atata pe noi? Da, e dureros, da, e greu, da, e o perioada in care nu mai stiu exact cine sunt, sau de ce, sau ce ar trebui sa fac. Dar sunt tot eu, aceeasi care eram acum un an, cand bunica era sanatoasa, aceeasi care eram saptamana  trecuta, cand era bolnava si eu o ingrijeam. Nu e ca si cum m-as fi transformat in portelan dintr-o data. Da, sunt mai impulsiva, nu mai am energie sa imi controlez toate pornirile, toata energia mea e consumata de suferinta. Si de aici incerc sa realizez ca nu doar moartea e subiect tabu, ci si suferinta. Oamenii nu stiu cum sa se comporte sau ce sa spuna, sunt stanjeniti daca vorbesti despre asta, iar daca plangi, deja s-au pierdut. Oameni buni, sunt o persoana autentica. Ma arat exact cine sunt. Daca vreau sa plang, o sa plang. Dar nu va asteptati ...
Citiți mai multe